În această categorie găsiți toate spectacolele de teatru, dans și operă din România. Fiecare spectacol are o scurtă descriere, data, ora și locația unde se desfășoară, precum și un afiș sau galerie foto.
Toma Dimitriu Quartet, alcătuit din muzicieni din Italia, Spania, Statele Unite și România, va susține sâmbătă 12 mai, de la ora 16, primul concert de jazz din cadrul Stagiunii “Sunetul Muzicii”, ediția a X-a, manifestareorganizată de Muzeul Național Peleș și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, în sala de muzică a Castelului Peleș.
Povestea este inspirată de un fapt real relatat într-un articol din Florida Observer: un român și un ucrainian au adus în SUA peste 800 de imigranți ilegali pe vize false de artiști de circ.
Într-un duel al cuvintelor de spirit pătrundem în laboratorul de creație al Antoniei, devenind martori sau dacă avem noroc personajele viitoarei piese. O întrebare se pune cu încăpățănare: Este mai adevărat ceea ce ne închipuim decât ceea ce trăim?
„Discuțiile echipelor artistice cu spectatorii ocupă un loc important în festivaluri, turnee, în spațiul public în general. Se întîmplă să fim fie spectatori, fie personaje în astfel de situații. De obicei artist’s talk au rolul de a conecta discursul artistic cu publicul căruia i se adresează. În ultimii doi ani am asistat la situații interesante...
Vă invităm în seara de 7 mai, de la ora 19:00, la Concertul de Gală „I LOVE CEAIKOVSKI” dedicat celui mai mare compozitor rus, magicianul sunetelor și creatorul unor lumi fantastice: Piotr Ilici Ceaikovski.
„Presiuni de tot felul: să avem succes, să acumulăm material, să rămânem tineri, să fim părinți perfecți, să fim curajoși, să ne ascultăm și înțelegem partenerul și copilul, să călătorim peste tot, să-i ajutăm pe cei defav...
Ajunsă în casa copilăriei, își descoperă jurnalul pe care l-a ținut până la adolescență. Annabel este o fetiță ca oricare alta, dintr-o familie ca oricare alta, disfuncțională precum majoritatea, care prin imaginația sa încearcă să treacă peste certurile părinților
Un spectacol de Andrea Gavriliu •Decorul și costumele: Andreea Săndulescu • Muzica: Mihai Dobre, Alex Pop • Video: Daniel Păun •Dramaturgia: Andrea Reisz
Luni, 23 aprilie, începând cu ora 19.00, Orchestra Filarmonicii din Hangzhou va evolua pe scena Ateneului Român alături de violonistul Ning Feng, sub bagheta dirijorală a lui Yang Yang, reprezentație ce face parte din seria de concerte din cadrul Turneului European 2018.
Trei vieți, o întâlnire, trei femei care au fost prostituate. Acum sunt „pensionare”. Amintirile lor, puse una lângă alta, formează un mozaic, iar acest mozaic conţine un secret.