În această categorie găsiți toate spectacolele de teatru, dans și operă din România. Fiecare spectacol are o scurtă descriere, data, ora și locația unde se desfășoară, precum și un afiș sau galerie foto.
Inferno - bazat pe ideea centrală a existențialismului lui Sartre, spectacolul Inferno îți oferă o viziune diferită asupra vieții de după moarte: neputința de a scăpa de judecata celorlalți pare a fi în viziunea filosofului cea mai îngrozitoare tortură.
Londra, 1869. Patru tinere din medii sociale diferite sunt atrase în lumea underground a boxului feminin de excentricul Charlie Sharp. În ring descoperă o libertate neașteptată și se redescoperă pe sine.
Interzis sub 18 ani este spectacolul unei confruntări-elastic. De o parte sunt copiii care vor să decidă pentru ei, copleșiţi la un moment dat de apăsarea propriilor lor decizii, de cealaltă parte sunt părinţii care trăiesc între semi-maturizare...
Punk Rock este o analiză dezarmantde sinceră a societății noastre, din perspectiva unor adolescenți aflați în pragul examenului maturității. Bulversați de hormonii care fac ravagii și lipsiți de suport real din partea adulților, ei își descarcă angoasele prin violență.
Aproape - o experiență necesară într-o lume care încurajează tot mai mult însingurarea și lipsa autenticității. Spectacolul magic al Aurorei Boreale devine decorul perfect pentru spectacolul apropierii umane și declicul descoperirii de sine.
Scuzati, pardon, m-am razgandit - frumuseţea s-a născut la ţară; se vede asta prin ochii Maricicăi, o fată simplă din Oltenia, venită la Bucureşti să se facă actriţă.
Comedia Gunoierul - metodic precum un detectiv, Gunoierul îi analizează resturile și îi dezvăluie lucruri de care el nu are habar și care au legătură cu viața lui, dar și cu cea a vecinilor.
Vecini de coșmar - povestea este simplă: un inginer cultivă liniștit fasole, iar vecinul lui, un vânzător de sticle goale, se crede colonel în armată și susține sus și tare că a fost vizitat de extratereștri. Ei, dar ce simplu ar fi să fie doar atât... Doar că blocul este mare și locatarii sunt mulți!
Dacă vă era dor de celebrul cuplu Tanța și Costel, îi puteți vedea în acțiune în noi situații care mai de care mai amuzante. Un text plin de umor, o interpretare energică și nuanțată, doi tineri talentați, un limbaj fermecător, pitoresc.
,HeartBeat - the Musical este un musical românesc autentic care tratează o poveste universal valabilă despre iubire și are în centrul său un scenariu tragicomic scris de regizorul și compozitorul Eduard Petru Jighirgiu.
Galcevile din Chioggia - un spectacol de comedie care face parte din seria de proiecte de susţinere a Sectorului Cultural Independent, în general şi a artiştilor independenţi (actori, interpreţi, solişti vocali, coregrafi, scenografi, muzicieni, compozitori, textieri, artişti vizuali), în special.
Efecte colaterale - piesa îmbină ca într-un puzzle mai multe drame de familie, analizează, cu mult umor şi atenţie la nuanţe, riscul de a-l pierde pe celalalt pe drumul propriei împliniri.
Fazanul - abordează tema atât de cunoscută a „păcălitorului păcălit”, într-o montare în care umorul ingenios este protagonist, iar moravurile sunt tratate cu delicateţe cinică.
Aici nu-i de joaca - este un spectacol de suflet, profund uman, în care ne jucăm, căutând adevărul. Adevărul care nu se joacă, ci se naşte simplu, limpede, fără artificii. Numitorul comun al dorinţelor de joc este aflarea acelei stări de graţie a jocului ne-jucat. Aşa s-a născut. Aici nu-i de joacă.
Senzational - despre un casting de film la care se caută femei nefericite pentru un film moralist, coproducție. Sunt trei candidate, mai multe probe incitante și un final absolut neașteptat. Senzațional este o comedie neagră despre mass-media. Mass media actuală, ahtiată ...
Inimă si alte preparate din carne - despre dragoste și despre praful colorat care se alege din ea. Despre fluturele-labrador care se zbate în zadar la capătul realității. Despre umorul involuntar și singurătatea voluntară. Despre adevăr, tandrețe și sex.
Cyber Panic - intr-un univers utopic, tehnologia și corupția se întrepătrund într-un mod care poate deveni periculos. FallenAngel este un superstar din lumea virtuală a gamerilor care primeşte în egală măsură pe cât de multe aprecieri, tot atât de mult “hate”.
Nepoti bunici si asociatii - este un spectacol despre bunici, despre noii bunici, despre noi devenind bunici, despre noi fiind bunici. E un spectacol despre frica de îmbătrânire, dar și despre dorința de îmbătrânire. E un spectacol despre memorie, despre pierderea amintirilor ...