În această categorie găsiți toate spectacolele de teatru, dans și operă din România. Fiecare spectacol are o scurtă descriere, data, ora și locația unde se desfășoară, precum și un afiș sau galerie foto.
Într-un spațiu atemporal croșetat din întâlniri neprevăzute, o sferă uriașă de lână și trei personaje din trecut, prezent și viitor ne poartă în călătorie.
O zi din spital devine circ: Iuliana aduce un pantof, medicul jonglează cartofi, asistenta multiplică un nebulizator, iar clovnii își fac apariția. Peste 14 ani.
Un univers în care cuvintele sunt enigme de descifrat, iar eroul, Elian, este dislexic, discalculic, disgrafic și disortografic — un distot și distoate.
Comedie sensibilă despre prietenie, în care doi soldați își testează loialitatea pe fundalul legendei Taj Mahalului. Al patrulea spectacol semnat de regizoarea Sânziana Stoican la Teatrul Nottara.
De Marius von Mayenburg, în regia lui Theodor Cristian Popescu. Echilibrul unui cuplu aparent perfect, ea medic și el arhitect, este zdruncinat când fosta iubită a arhitectului apare la ușă în miezul nopții.
De Molière, una dintre cele mai puternice comedii de caracter din literatura mondială, scrisă pentru a denunța fanatismul religios și ipocrizia nobililor și burghezilor secolului al XVII-lea.
După piesa „Charlie Chaplin” de Angelina Roșca. Un portret scenic al marelui actor, plecând de la motto-ul său: „Dacă durerea mea stârnește râsul, e bine.”
De Eugène Ionesco, în regia Nonei Ciobanu. O producție a Teatrului Mic care readuce universul ionescian în prim-plan, articulând absurdul, metafizicul și poezia într-o experiență teatrală inedită.
De Marius von Mayenburg, în regia lui Theodor-Cristian Popescu. Montat pentru prima oară în România, sondează cum autoritatea alterează relațiile interumane și pune sub lupă conceptul de responsabilitate.
De Philip Ridley, în traducerea și regia Dianei Păcurar. Prin umor negru și satiră incisivă, explorează diferențele de clasă și sacrificiile la care duc ambițiile extreme. Scenografia: Gabi Albu.