În această categorie găsiți toate spectacolele de teatru, dans și operă din România. Fiecare spectacol are o scurtă descriere, data, ora și locația unde se desfășoară, precum și un afiș sau galerie foto.
„The Smooth Life” în Sala Studio a Teatrului Maghiar din Timișoara. Spectacol al Teatrului de Păpuși Dafa, „The Smooth life” este regizat și jucat de Husam Abed, scenografia îi aparține lui Réka Deák, iar dramaturgia o semnează Marek Turošík.
De ani de zile Petra este abuzată de către tatăl ei Erwin, iar mama ei Karin ignoră acest lucru. Magda îl violează pe fiul ei Paul, însă nimeni nu aude strigătele lui de ajutor.
Spectacolul este format dintr-o serie de piese de teatru scurt, centrate intr-o tema comuna, fiind o incursiune in relatiile dintre oameni, prin prisma comunicarii si noncomunicarii, iubirii si neiubirii, intalnirilor potrivite si instrainarilor.
În piesa „Frau Müller muss weg“ devenim martorii unei ședințe cu părinții iar școala, locul în care copilul trebuie să își formeze caracterul și să deprindă cunoștințele necesare pentru viată, se transformă într-un ring de luptă în care părinții se dezlănțuie asupra învățătoarei, Frau Müller.
În pragul sărbătorilor pascale, spectacolul Naționalului timișorean reia, în spațiul electrizat de spiritualitate eterică al Domului Romano-Catolic din Piața Unirii, povestea biblică a lui Iov, în versificarea de excepție a poetului Șerban Foarță. Iov, iubitorul de Dumnezeu
Concertul „Miserere în Re Minor“ scris de componistul Gaetano Donizetti – o lucrare pentru soliști, cor și orchestră – va fi prezentat astăzi sub conducerea muzicală a prof. univ. dr. Walter Kindl.
Spectacolul cuprinde trei piese de teatru contemporan – oglinda care ne reflecta pe noi cei de azi, cu problemele si sensibilitatea specifica lumii actuale - in care vom intalni absurdul si realismul suprapunandu-se pana la identificare
Povestea Iaacovi şi Leidental este povestea comică a unor oameni care încearcă din răsputeri să umple golul existenţial din vieţile lor secate de emoţie.
Frica, neîncrederea, vulnerabilitatea și agresiunea stau ghemuite pe rafturile sufletului, dar pe dinafară nu se vede nimic. Degeaba scrijelim glazura, foarte rar vedem dincolo de suprafaţă.