Această categorie cuprinde manifestările de natură sportivă din România. Fiecare eveniment cuprinde o scurtă descriere, data, ora și locația unde se desfășoară, precum și un afiș sau galerie foto.
Sâmbăta 10 decembrie 2016, de la ora 15:00, pe stadionul Dan Paltinisanu întâlnim colosii de la Harlequins Rugby Union in European Rugby Challenge Cup!
S-au scurs 95 de ani de când intr-o linistită zi de duminică 4 decembrie a anului 1921, studenţii Şcolii asistau la întemeierea - de jure - a Societăţii Sportive Politehnica.
Universitatea Politehnica Timișoara a susținut dintotdeauna mișcarea și sportul, considerând că prin sport se modelează atât corpul, cât și spiritul. La evenimentul organizat miercuri, 7 decembrie 2016 cu începere de la ora 15.00, sunt invitați toți cei care se consideră prieteni ai Politehnicii, studenți sau absolvenți, parteneri sau simpatizanți.
BC SCM Timişoara va fi gazda unui eveniment caritabil, marca „Împreună pentru Timişoara”, duminică, 4 decembrie, cu începere de la ora 17:00. Acesta se va desfăşura sub forma unui mini turneu la startul căruia, alături de noi, vor lua parte nu mai puţin de 5 grupări sportive timişorene: Clubul de Handbal CSU Politehnica Timisoara, Timisoara Saracens Rugby Club, CSU UVT Timișoara - Volei, BC Timba Timisoara şi Druckeria (echipa suporterilor ASU Politehnica Timișoara).
Duminică, 20 noiembrie 2016, cu incepere de la orele 17,00 în sala de spectacole a Casei Tineretului din Timişoara vă invităm la sărbătoarea frumuseţii, a sportului, a sănătăţii, prin culturism şi fitness.