Această categorie cuprinde toate manifestările de natură socială din România. Fiecare eveniment conține o scurtă descriere, data, ora și locația unde se desfășoară, precum și un afiș sau galerie foto.
Joi, 15.10.2015, incepand cu ora 19:00, la Centrul de Afaceri Maris Arad – Zona Industriala Micalaca Est (langa Selgros) va avea loc a II. a editie a evenimentului „Cina - Dialog in intuneric”, fiind vorba despre o cina in intuneric, prin inermediul caruia Club Lions „Arad 2007”
Centrul experimental pentru copii Aquapic, de pe str. Frederic Mistral nr.1, va găzdui, în perioada 19-23 martie, zilnic, între orele 11 și 13, activități educative pentru grupuri de copii însoțite de cadre didactice.
Vineri, 31 octombrie, ora 18:30, în librăria Cărturești din Iulius Mall ne intersectăm cu “Viața care ne trăiește”, cartea semnată Anatol Basarab și reeditată de curând. Veți avea ocazia să auziți chiar din partea autorului, detalii legate de aspectele profunde ale psihologiei vieții.
În data de 11 decembrie, începând cu ora 17 vă aşteptăm la o conferinţă cu şi despre Iubire din perspectivă spirituală, susţinută de
domnul dr. Ovidiu Dragos Argesanu.
Deschidem larg porţile grădinii noastre de lavandă, să vă oferim înainte de toate o oportunitate de a vă petrece, și în anul 2018, câteva ore în mediul nostru pitoresc, în mijlocul lanului înflorit de lavandă.
Fundaţia „Pentru Voi” şi TVR Timişoara vă invită luni, 24 martie, de la ora 19.00, la concertul caritabil „TOT BANATU-I PENTRU VOI”, care va avea loc la Sala de spectacol a Liceului de muzică ION VIDU din Timişoara.
Proiectul este realizat ȋn parteneriat cu Institutul pentru Politici Publice (IPP) București și este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România în valoare de 74950 Euro.
Asociația Transplantaților din România (ATR)dă startul ediției 2014 a campaniei “Spune DA! Susține donarea de organe!”, care va ajunge în orașele Oradea (21 oct), Arad (22 oct) și Timișoara (23 și 25 oct).
Can Art&Design Festival, concursul care încurajează publicul larg să refolosească în mod creativ dozele din aluminiu, lansează o nouă provocare cu ocazia celei de-a VI-a ediţii.
Ai auzit in ultimul timp despre diverse tabere, programe sau smoothie-uri pentru detoxifiere si ai vrea sa stii cu ce te-ar putea ajuta? Stii deja de beneficiile programelor de detoxifiere, dar nu stii in ce constau si cum ai putea si tu sa iti detoxifiezi corpul?
va invitam la Dezbaterea "Exploatarea gazelor de sist: dezvoltare sau dezastru ecologic?", ce va avea loc Joi, 12 decembrie, orele 19.00, A01, la Universitatea de Vest. Dezbaterea pe acest subiect este cu atat mai necesara cu cat guver...
În data de 19 Mai 2014 echipa Ian Ramon vine și la Timişoara cu seminarul GRATUIT - "Seara ta de vindecare cu Maestrul Ian Ramon"
Un seminar în care vei afla cele 3 principii Universale ale vindecării fizice, emoţionale, mentale şi spir...
ACADEMIA MAMICILOR DIN TIMISOARA (proiect derulat in cadrul Departamentului de Asistenta Sociala, Universitatea de Vest din Timisoara) va invita la un eveniment adresat in special mamicilor, dar nu numai.
Formatia de muzica medievala „Lupus Dacus”, Chic by Vali Ciobanu, reunite in proiectul „Promenada Aradeana”, au deosebita onoare de a va invita sa fiti alaturi de noi la evenimentul „Seara Sanzienelor in parc” organizat cu ocazia Zilei Internationale a Iei.
,,Solidaritate cu Basarabia” este mesajul pe care îl vor transmite participanții la o amplă manifestație, care va avea loc în București, duminică, de la ora 14:00. Bucureștenii se vor întâlni pe Șoseaua Kiseleff, de unde vor porni în marș pentru a cere Unirea cu Republica Moldova, văzută de organizatori ca singura soluție pentru cetățenii de peste Prut în actualul context geopolitic.
Tema campaniei din anul acesta a Zilei Internațională a Bolilor Rare (ZBR) – Cercetarea în domeniul bolilor rare (BR) - este crucială, deoarece oferă pacientului răspunsurile și soluțiile de care au nevoie, fie că este vorba de tratament sau de îmbunătățirea îngrijirii.
Manifestarea cultural-spirituala SAPTAMANA INGERILOR (27 octombrie-2 noiembrie 2008) se va desfasura la Palatul National al Copiilor, din Bulevardul Tineretului.
Tu ce faci cu hârtia de la birou sau cu PET-urile pe care le consumi ? Crezi ca ne-ai putea ajuta să putem susține diverse cauze nobile, și să ieșim din pasivitate pentru a contribui la salvarea planetei !?
Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Socială, Asociaţia E-Romnja (Asociaţia pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome) şi Asociaţia pentru Dezvoltare şi Incluziune Socială au deosebita plăcere de a vă invita vineri, 6 Martie 2015, începând cu ora 18:00