Zilele Carierei

Detalii

Social links
Categorie
Evenimente educatie
Modificat
acum 4 ani si 4 luni
Vizualizari
423

Voteaza & Distribuie

Descriere

65 de companii participă la ediția aniversară a „Zilelor Carierei”

Cel mai mare târg universitar de joburi din România, organizat de Universitatea Politehnica Timișoara în perioada 29-30 martie a.c., la Restaurantul Universitar Politehnica, ajunge la ediția a X-a. Evenimentului de orientare în carieră i se adaugă și o componentă diplomatică, Execelența Sa Päivi Pohjanheimo, Ambasadoarea Finlandei, participând la festivitatea de deschidere, cu începere de la ora 13:00.

Pe lângă tradiționalele prezentări de firme, workshop-uri și sesiuni de training, programul aniversar mai cuprinde premierea partenerilor strategici ai evenimentului (29 martie, ora 13:00), tombole pentru participanți, vizite ale elevilor, surprize ce vor fi anunțate pe parcursul târgului.

Între cele 65 de companii prezente cu standuri și specialiști, la această ediție semnalăm ca noutate secțiunea din domeniul Construcții. Evident, nu vor lipsi oferte de practică, internship și angajare pentru toate specializările celor 10 facultăți din UPT.

Proiectul este implementat prin intermediul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră al universității și este parte a strategiei UPT de facilitare a inserției rapide a studenților și absolvenților săi în piața muncii, într-o societate bazată pe cunoaștere.