A 6-a editie a Festivalului International Meridian prezinta luni, 13 decembrie, ora 20:30 la Palatul Cantacuzino din Calea Victoriei 141
What's Real?
un performance al grupului ArtDetox
de / cu
Sorin Romanescu - Moog guitar, electronics
Irinel Anghel - voce, performance
Paul Dunca - dans, performance
Raluca Ghideanu - sculptura live

Ce este real? Ce este iluzie? Ochii nostri, mintile noastre, urechile noastre au raspunsurile lor.... Pentru ca realitatea se proiecteaza si se creaza in permanenta, in fiecare moment, la timpul prezent. Ea se schimba in functie de unghiul din care privim, percepem o situatie.
Pas cu pas, artistii, personajele din spatele unei cortine opace se dezvaluie publicului printr-un act creator de descoperire pictural-sculpturala. Decupajele realizate in timp real de sculptorul Raluca Ghideanu ofera spectatorului unghiuri diferite si cai de acces in a privi realitatea teatral-coregrafic-sonora: un tablou in 3D, un tablou viu, o poveste si sunete care se creaza si se modifica sub ochii participantilor. Daca ceea ce se descopera in urma acestui act de creatie este real....fiecare urmeaza sa isi raspunda la finalul serii petrecute in Palatul Cantacuzino, intr-o veritabila atmosfera ArtDetox...

Performance-ul este o provocare a mintii la abandon, pentru a incerca simpla acceptare a ceea ce se intampla in fiecare clipa.
Intrarea este libera
Festivalul International Meridian este organizat de catre Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania prin Sectiunea Nationala Romana a Societatii Internationale de Muzica Contemporana.

