Spectacol de muzica traditionala

Detalii

Categorie
Spectacole
Modificat
acum 4 ani si 3 luni
Vizualizari
476

Voteaza & Distribuie

Descriere

Crispus şi Cobzality sărbătoresc Ziua Universală a Iei la Muzeul Astra din Sibiu

Sâmbătă, 20 iunie, începând cu ora 22.00, Muzeul Astra din Sibiu va găzdui un spectacol extraordinar de foc și muzică live.

“Foc și tradiție” este un concept unic, ce pornește de la tradițiile și ritualurile străvechi, aduse în contemporan prin muzica celor de la Cobzality și efectele pirotehnice pe care trupa Crispus – the Art of Fire le aduce pe scenă. Dans, foc, apă, artificii, muzică tradițională, toate pe o singură scenă. Focurile de Sânziene se aprind în lumea magică a basmului, în ceruri și pe pământ, într-o sărbătoare a iubirii ce marchează începutul verii.

Special pentru acest eveniment, Muzeul Astra va fi deschis până la miezul nopții. Spectatorii avea ocazia unică de a trăi experiența unor noi începuturi, o reîntoarcere la rădăcinile autentice, în fața unor artiști de renume international. Efectele speciale vor fi asigurate de Pyro Events.

“Pornind de la basmele româneşti, trupele Crispus şi Cobzality construiesc un univers în care fiinţele fantastice coexistă. Zmeii, balaurii, Feţii Frumoşi împreună cu Ilene Cosânzene se întâlnesc într-un dans iniţiatic, care rupe bariera dintre cele două lumi: cea a basmului şi cea a realităţii de zi cu zi. Este dansul focului în care fiecare îşi arată puterile fabuloase. Trecerea se face cu ajutorul muzicii, melodii străvechi, preluate din tradiţia ancestrală românească, reinterpretate într-o manieră modernă. Trupele Crispus şi Cobzality creează împreună acest spectacol de dans cu foc şi muzică live. Ambele sunt inspirate de ritualurile româneşti străvechi, pe care le dezvoltă în forme artistice modern”, spun organizatorii.