Seara traditionala romaneasca cu Nelu Ploiesteanu

Detalii

Categorie
Petreceri / Concerte
Modificat
acum 6 ani si 5 luni
Vizualizari
245

Voteaza & Distribuie

Descriere

SEARA TRADITIONALA ROMANEASCA CU NELU PLOIESTEANU

4 noiembrie 2010, ora 22.00

Restaurant Burebista (Batistei)


NELU PLOIESTEANU


Nelu Ploiesteanu (pe numele sau adevarat Ion Dumitrache) s-a nascut in satul Ciorani, judetul Prahova, devenind unul dintre cei mai cunoscuti interpreti de muzica lautareasca din Romania sub numele de Nelu Ploiesteanu. A invatat sa cante la acordeon de la varsta de 6 ani si la pian, fiind obligat sa se intretina din muzica de la varsta de 18 ani. Pasii l-au purtat prin Brasov, Timisoara si Bucuresti, unde a petrecut sase luni sub indrumarea dirijorului Ion Albesteanu la Teatrul de Revista „Ion Vasilescu", inainte de a se dedica vocatiei si preumblarii specifice lautaresti.


In aceasta perioada a cantat la restaurantele Caraiman, Bulevard, Doina, Crama domneasca sau Caru’ cu bere. La varsta de 29 de ani si-a cumparat primul sau acordeon, iar curand pelerinajul bucurestean a fost inlocuit de cel al marilor capitale, plecand in turneu cu Ansamblul Mugurelul in Franta, Italia, Belgia si Olanda. A cucerit apoi Spania si Germania, reusind performanta de a lansa 18 albume. Concertele si turneele sunt greu de numarat...


seara traditionala cu Nelu Ploiesteanu


Cele mai importante colaborari ale carierei sale au fost cu regretatii actori Gheorghe Dinica si Stefan Iordache, fiind nu doar satisfactii profesionale, ci si personale, Nelu Ploiesteanu legand o stransa prietenie mai ales cu Stefan Iordache, pe care l-a privit ca pe un mentor. A avut aparitii in filme ca „Cel mai iubit dintre pamanteni" si „Ticalosii", ambele in regia lui Serban Marinescu si in „Filantropica" lui Nae Caranfil.


Insa lautarul inimii va ramane cunoscut pentru interpretarea magistrala a unora dintre cele mai celebre melodii lautaresti, ca „Mai intoarce, Doamne, roata", „Cine-a pus carciuma-n drum" sau „Marine, la nunta ta".



„Muzica lautareasca se face cu sufletul. In ea gasesti totul – iubire, veselie, hotie. Poate fi cantata in orice mediu, o asculta si taranul cel mai simplu si intelectualul rafinat. Este o lectie pe care am invatat-o in Germania, unde oamenii ascultau muzica pe care le-o cantam si plangeau." (Nelu Ploiesteanu despre muzica lautareasca)