Rock City Open Air - AMANAT

Detalii

Categorie
Evenimente diverse
Modificat
acum 10 ani si 8 luni
Vizualizari
363

Voteaza & Distribuie

Descriere

RCOA 2009 Amanat



Dragi cumparatori de bilete, agenti si agentii, fani si presa si alti parteneri ai festivalului RCOA 2009. Din pacate suntem pusi intr-o situatie dificila, o situatie care nu a fost prezenta nici in cele mai negre prezumtii.



Festivalul RCOA 2009 este AMANAT.



Motivele acestei amanari sunt urmatoarele:



Acest festival s-a nascut intr-o lume normala si a esuat intr-o lume crizata.



Am lucrat peste 9 luni, cu buna credinta si incredere totala intr-un succes al acestui eveniment. Am intalnit neincredere si rezistenta din partea majoritatii dar am crezut in proiectul nostru.



Am strans peste 500 de voluntari pentru a ajuta organizarea acestui festival. Avem toata sustinerea Primariei Comunei Borcea, Primaria Municipiului Fetesti , Jandarmeriei Calarasi, Politiei si Medicilor. Am avut cea mai buna oferta pentru sceno-tehnica festivalului. Pe siturile de specialitate am prins peste 150,000 de vizitatori unici. Am impartit peste 60,000 de flyere in Bulgaria/Kaliakra cat si in Romania. Am rezervat 25 de camere de hotel timp de 4 zile.



Timp de aproape un an am crezut ca munca noastra se apropie de final si ca vom avea parte de un super festival cu toate piedicile avute. Am construit un lineup care poate concura oricand in Europa: Immortal, Amon Amarth, Overkill, Edguy, Candlemass, Lake of Tears, Mayhem, Solitude Aeturnus, Einherjer, etc etc.



Am platit toate aceste trupe in proportie de 50-75% in avans pana la data de 1 August 2009. Am cumparat bilete de avion pentru US si toate colturile Europei prin agentia VOLA.RO.



Totul pentru un festival de succes in care am crezut cu toata taria!



Au confirmat sponsorizari si parteneriate cu: Skol (principal), Sergiana Brasov (asigurarea tuturor punctelor de mancare), Jagermeister, Pepsi.

Am primit sustinerea uriasa din partea CITY FM cu peste 300 de spoturi difuzate intr-o luna. Spoturi video inca pot fi vazute pe Music Channel. Metalhead, Metalfan si Metal Act au adus peste 200,000 de vizitatori unici.



Situl Myspace al festivalului a adunat 40,000 de vizitatori unici.



Partenerii media: Men's Health, HMM, Sapte Seri, Radio Bucuresti, AutoShow, MotoLife, Port.ro, Bestial Records, Radio3net, Rol.ro, Musicmix, Radio Linx, Cartea De Nisip - au promovat intens acest eveniment, dincolo de parteneriatele noastre principale printr-o multime de bannere si comunicate.



Am vandut bilete in Finlanda, Spania, Israel, Italia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Ungaria, Serbia, Grecia, Germania, Anglia.



Ni s-a comunicat ca la ora actuala avem 810 bilete vandute, dintre care aproape 300 de bilete vandute de catre cele 28 de trupe romanesti participante (10 bilete de trupa). In realitate sunt 400 de bilete vandute in avans in Romania!



Dar nu acesta este motivul amanarii RCOA 2009. Noi am crezut atat de mult in miscarea metalica incat am platit in avans aproape tot ce era necesar pentru ca festivalul sa aiba loc. Am sperat cu incapatanare ca la fata locului vom avea inca 1000 de oameni pentru a realiza necesarul de break-even pentru ca festivalul sa iasa macar pe zero. Gandim pe termen lung, vrem sa iasa, din pasiune, o pasiune de-o viata.



Am amanat acest comunicat pentru ca am decis cu greu amanarea festivalului; amanarea s-a dovedit a fi inevitabila datorita faptului ca headlinerii principali IMMORTAL ne-au comunicat anularea concertului. Asta in conditiile in care :



1. Au fost platiti cu 10,000 euro in avans pana la data de 30 iunie

2. In cursul lunii iulie au primit biletele de avion in valoare de 5023,00 euro. In total 15,000 euro la care norvegienii s-au bucurat.

3. Au decis anularea concertului IMMORTAL, headlinerul festivalului, cu numai o saptamana inainte, in conditiile in care sunt platiti peste 50% in avans.



Au invocat 3 motive, niciunul serios:



1. "Ne este frica ca nu avem rezervare la hotel la fata locului"

2. "Nu am primit confirmarea pentru riderul de pirotehnica"- asta in conditiile in care contractual este responsabilitatea Immortal 100% sa isi plateasca si organizeze pirotehnica!

3. "Am auzit ca sunt putine vanzari in avans si nu dorim sa cantam in cadrul unui festival posibil esec."



Dar cum ramane cu plata in avans? Si cu banii luati si fara concert?!



In acest conditii, doar 810 bilete vandute in avans cat si anularea concertului Immortal, am decis sa nu riscam un urias scandal la fata locului. Aceasta anulare a amplificat neincrederea publicului, neincredere care dureaza de 9 luni si care se pare ca a devenit certitudine.



Au inteles situatia si sunt in continuare alaturi de noi: Amon Amarth, Edguy, Overkill, Paul Di Anno, Mayhem, Einherjer, Candlemass, Solitude Aeturnus, cat si alte trupe au pe langa bilete de avion achitate si onorarii in avans cuprinse intre 50% si 75%. Prin urmare aceste trupe - headlineri in alte zile - isi vor onora promisiunea catre publicul din Romania. Aceste trupe vor concerta in Romania!!!



Ne pare rau dar lovitura primita de la Immortal a fost decisiva in conditiile date.



Dupa ce agreem de comun acord cu celelalte trupe o data ulterioara pentru desfasurarea concertelor va vom anunta.



Cei care au cumparat bilete la RCOA 2009 le pot pastra pentru editia amanat sau pot recupera contravaloarea biletelor.



METAL MASTERS






Comunicat EVENTIM.ro – Bilete Rock City Open Air











In urma comunicatului facut de Metal Masters, organizatorul festivalului Rock City Open Air, care trebuia sa aiba loc saptamana viitoare, Eventim.ro anunta amanarea festivalului.











De asemenea, confirmam interesul publicului fata de festival, reflectat in cele peste 30 000 de vizualizari a paginii de bilete a evenimentului de pe site-ul www.eventim.ro, peste 10 000 de clickuri pe bannerul RCOA, interes, din pacate, nereflectat in vanzarea de bilete.



In continuare, Eventim.ro urmeaza procedurile stabilite contractual pentru astfel de situatii. In termen de 8 zile, organizatorul trebuie sa ofere optiuni publicului, acestea incluzand recuperarea banilor pe bilete. Daca aceste optiuni nu sunt oferite, tot contractual, Eventim.ro este in masura de a initia procedura de restituire a banilor, fara a mai consulta organizatorul.


Prin aceste anunturi si explicatii, Eventim.ro ofera spectatorilor care au cumparat bilete prin reteaua Eventim garantia ca isi vor recupera banii pentru biletele sau abonamentele RCOA, in caz ca vor opta pentru acesta varianta.


Vom reveni cu detalii, pe masura ce procedurile contractuale sunt indeplinite.