Dupa ce au colindat lumea alaturi de Compay Segundo si Ibrahim Ferrer, "tovarasii din Buena Vista" vin la Bucuresti!
Dupa inca un concert sold-out „Live From Buena Vista – The Havana Lounge" in luna februarie, seria evenimentelor World Music Masters continua in primavara acestui an cu un nou spectacol exuberant: "Pasion de Buena Vista". Proiectul aduce pentru prima data la Bucuresti, pe 7 aprilie, la Sala Palatului, personalitati marcante ale muzicii cubaneze, vechi colaboratori ai celebrilor Compay Segundo, Ibrahim Ferrer, Omara Portuondo.
Doi dintre "veteranii" acestui proiect, Tomas Sanchez si Pachin Inocencio - "Los Companeros de Buena Vista" ("tovarasii din Buena Vista") - alaturi de Maida Castaneda, opt dansatori incredibili din grupul "Tropicana" si cei 10 instrumentisti ai trupei "La Idea", promit sa aprinda in sufletul publicului roman focul pasiunii cubaneze, pe ritmuri de Son, Salsa, Rumba, Mambo, Cha Cha Cha.
Nascut in 1948, Tomas Sanchez a fost insotit inca din copilarie de sunetele si ritmurile muzicii cubaneze, mostenind talentul de la tatal sau, chitarist si trubadur pe strazile Havanei... A inceput sa cante la congas, apoi a studiat trompeta si i s-a alaturat lui Juan de Marcos Gonzales in orchestra Sierra Maestra. In anii ‘80, Tomas a facut istorie cu celebrul Compay Segundo, sustinand alaturi de acesta peste 50 de concerte in toata lumea. In timpul unei dintre aceste calatorii, a fost creat celebrul hit "Chan Chan", care l-a propulsat definitiva pe Compay Segundo la rangul de vedeta internationala si i-a adus un contract cu o importanta casa de discuri din S.U.A. Tomas Sanchez este singurul artist care poate folosi acest hit international liber de orice obligatie, in baza vechii sale prietenii si colaborari cu Compay Segundo.
Pachin Inocencio a devenit "cel mai fericit copil de pe pamant" la putin timp dupa nastere, in decembrie 1933, in momentul in care a putut urmari din leagan repetitiile facute de parintii sai. Molipsindu-se de febra muzicii inca de la primii pasi, Pachin a inceput sa cante la instrumente de percutie la 6 ani, insa s-a indreptat repede catre cantat, pasiunea mamei sale. La varsta de 10 ani, ajutase deja numerosi cubanezi sa cucereasca inimile iubitelor, interpretand cele mai frumoase cantece sub balconul tinerelor domnisoare, pentru o mana de pesos. In timpul studiilor sale muzicale, si-a dezvoltat talentul si pasiunea pentru cantat, si a invatat toate instrumentele muzicale cubaneze, cantand la toate pana in ziua de azi! La 13 ani, s-a imprietenit cu Ibrahim Ferrer (care atunci avea 19 ani), alaturi de care a inceput o colaborare si o prietenie ce s-a intins pe parcursul a multi ani. Omara Portuondo este, de asemenea, unul dintre vechii colegi si prieteni ai lui Pachin, cei doi "dezlantuind" publicul ori de cate ori urca impreuna pe scena, la Carneval, in Santiago de Cuba.
Pe 7 aprilie, la Sala Palatului, cei doi „tovarasi" vor concerta pentru prima data la Bucuresti, alaturi de ceilalti muzicieni si dansatori desavarsiti ai proiectului Pasion de Buena Vista. Biletele sunt disponibile pe www.myticket.ro si in reteaua magazinelor Diverta, la urmatoarele categorii de preturi, in functie de pozitia in sala: 70, 100, 130, 160 si 200 lei.
Pachin Inocencio
Tomas Sanchez
Maida Castaneda - rivala Omarei Portuondo - concerteaza la Bucuresti
O alta mare voce a muzicii cubaneze se alatura "tovarasilor din Buena Vista": Maida Castaneda, prietena apropiata al lui Ibrahim Ferrer si veche „rivala" a Omarei Portuondo. Maida Castaneda va concerta pentru prima data in Romania pe 7 aprilie, in cadrul unui spectacol savuros sustinut de cel mai recent proiect al elitelor muzicale havaneze, Pasion de Buena Vista, pe scena Salii Palatului din Bucuresti.
De-a lungul unei cariere de aproape jumatate de secol, Maida Castaneda a primit nu mai putin de 23 de premii la festivalul „Musica National de Bayamo", aflandu-se mereu in competitie cu celebra Omara Portuondo. Participarea si „duelul" celor doua artiste la editiile festivalului nastea de fiecare data aplauze entuziaste in randul publicului, nefiind niciodata clar pana la sfarsitul reprezentatiilor care dintre cele doua voci superbe urma sa castige premiul.
Fiica unui celebru dirijor de orchestra, Maida Castaneda s-a nascut in 1941 in Guisa, un orasel din Sierra Maestra, mostenind de la tatal sau pasiunea pentru muzica. Inca din copilarie, Maida si-a manifestat inclinatiile artistice, reusind in foarte scurt timp sa-l impresioneze si pe Bennie Morae, cel mai cunoscut compozitor cubanez al vremii. Incantat de talentul incredibil al tinerei soliste, Morae s-a transformat in principalul sustinator al Maidei, alegand sa se implice tot mai mult in educatia ei muzicala. Cu talentul mostenit de la parinti si sprijinul unuia dintre cei mai apreciati oameni de muzica din Cuba, Maida Castaneda avea sa devina una dintre cele mai influente artiste ale culturii cubaneze. In 1989, la festivalul „Original de Manzanillo", Maida Castaneda a concertat pentru prima data alaturi de Ibrahim Ferrer, cel care avea sa devina unul dintre cei mai apropiati prieteni ai sai.
Impreuna cu Tomas Sanchez si Pachin Inocencio - "Los Companeros de Buena Vista" - Maida Castaneda s-a alaturat proiectului „Pasion de Buena Vista", promitand sa ofere spectatorilor din toata lumea sansa de a privi pentru cateva ore inspre cultura, muzica si modul de viata specifice Cubei.
Primavara aceasta, Maida Castaneda va concerta alaturi de „Pasion de Buena Vista" pentru prima data la Bucuresti, aducand publicului roman ritmurile fierbinti ala Havanei, pe acorduri de Son, Salsa, Rumba, Mambo si Cha Cha Cha. Spectacolul va avea loc la Sala Palatului, pe 7 aprilie, biletele putand fi achizitionate din reteaua magazinelor Diverta, Sala Palatului si de pe www.myticket.ro la urmatoarele categorii de preturi, in functie de pozitia in sala: 70, 100, 130, 160 si 200 lei.