Clubul de lectura Institutul Blecher va invita, miercuri 24 martie, de la ora 18.30, in Sala Oglinzilor a Uniunii Scriitorilor din Romania (Calea Victoriei, nr. 115), la lectura scriitorilor Radu Aldulescu (proza) si Ionel Ciupureanu (poezie). O intalnire moderata de Claudiu Komartin.

Radu Aldulescu (n. 1954, Bucuresti)
este unul dintre cei mai valorosi scriitori romani ai ultimelor doua decenii. A publicat, incepand cu 1993, sase romane reeditate si elogiate unanim: „Sonata pentru acordeon" (1993), „Amantul Colivaresei" (1996), „Ingerul incalecat" (1997), „Istoria eroilor unui tinut de verdeata si racoare" (1997), „Proorocii Ierusalimului" (2004) si „Mirii nemuririi" (2006). A primit cele mai prestigioase premii literare din Romania: Premiul Uniunii Scriitorilor (1994) si Premiul Academiei Romane (2008), iar despre proza sa Stefan Agopian a scris: „poate sa nu-ti placa, dar e imposibil sa nu-i admiri forta cu care descrie o lume de pe care Dumnezeu si-a luat mana."
Ionel Ciupureanu (n. 1957, Cosoveni)
a publicat cinci volume de poezie: „Pacea poetului" (1994, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), „Amos" (1996), „Falci" (1999, Premiul USR filiala Craiova), „Krampack" (2002, Premiul USR filiala Craiova) si „Adormisem si ma gandeam" (2005). In Craiova, unde a lucrat ca inginer la uzinele Electroputere, Ciupureanu face de ani buni figura de damnat, boema si izolarea sa intr-o provincie care face zadarnica orice zbatere corespunzand perfect imaginii ce se desprinde din versurile acestui poet mereu framantat, care traieste scrisul precum marii halucinati. Un poet de o certa originalitate, despre care Marin Mincu si Nicolae Manolescu au vorbit in cateva randuri la superlativ.
