Intalnirea cu scriitorii Adrian Suciu si Victor Potra la Institutul Blecher

Detalii

Categorie
Evenimente diverse
Modificat
acum 10 ani si 7 luni
Vizualizari
289

Voteaza & Distribuie

Descriere

Clubul de lectura Institutul Blecher va invita, miercuri 10 martie, de la ora 18.00, in Sala Oglinzilor a Uniunii Scriitorilor din Romania (Calea Victoriei, 115), la lectura scriitorilor Adrian Suciu (poezie) si Victor Potra (proza). O intalnire moderata de Claudiu Komartin.

Adrian Suciu (n. 1970, Nasaud) a debutat ca tanar echinoxist clujean la inceputul anilor ’90 cu volumul "E toamna printre femei si in lume" (1993). Au urmat alte patru volume de poezie: "Singur" (1996), "Nopti si zile" (1999), "Just Poems" (2001) si "Din anii cu secets" (2005), unul de pamflete politice: "Plus" (1997) si un roman, "Sex cu femei" (2008), scris impreunaa cu Stefan Doru Dancus. In prefata la "Nopti si zile", Al. Cistelecan remarca sintaxa lui Suciu, "mai curind a nelinistii si resemnarii decit a ardentei", in timp ce Ion Pop a numit "regia cvasi-trubaduresca" a personajului sau poetic "o sfidare blanda." In pragul varstei de 40 de ani, Adrian Suciu e un poet matur, de la care se asteapta deja de cativa ani o carte fara nici un pas gresit. El este, alaturi de Doina Ioanid, Sorin Ghergut, Constantin Acosmei sau Robert Serban, unul dintre autorii din generatia de mijloc investiti inca din anii ’90 cu increderea criticii. E vremea sa confirme printr-un volum de pregnanta celor mai bune carti ale lui Daniel Banulescu sau Lucian Vasilescu, poeti cu care are destule afinitati, ce tin de trasaturile de acum binecunoscute ale 90-ismului canonic (erotism vs religiozitate, jonglerie vs gravitate).

Victor Potra (n. 1969, Bucuresti) a absolvit Politehnica (TCM) si Filosofia, remarcandu-se in ultimii ani ca un promotor al evenimentelor literare intr-un context cultural mai degraba saracacios. Cata vreme a sustinut proiectul Roliteratura, Potra a organizat cateva evenimente cu greu egalate in ultima vreme ca vizibilitate si succes la public. Mai nou, el a pornit Fabrica de literatura (fdl.ro), in aceeasi idee a incurajarii si sustinerii literaturii la toate nivelurile. Potra este in acelasi timp un autor care a progresat evident in ultimii ani – atat microeseurile sale, cat si proza au ajuns intr-un timp relativ scurt la o concentrare si o densitate care il recomanda pe nepotul cunoscutului istoric si scriitor George Potra ca pe un tanar-batran debutant ce ameninta sa intre in literatura cu un volum de proze scurte mai mult decat promitatoare. Radiografierea melancolica a cotidianului, relatarea neta si alerta si umorul (cu alunecari spre satira) il recomanda ca prozator pe V. Potra. Deocamdata, "Plamani" sau "La curve" amintesc de verva si de naturaletea catorva prozatori de top ai anilor ’80-’90; George Cusnarencu, Petru Cimpoesu sau Horia Garbea sunt referinte imediate.