Filmul de joi la Cinemateca Astra Film din Sibiu

Detalii

Categorie
Filme la cinematografe
Modificat
acum 10 ani si 8 luni
Vizualizari
538

Voteaza & Distribuie

Descriere

Filmul de joi la Cinemateca Astra Film din Sibiu


In luna februarie, programul Cinematecii Astra Film din Sibiu include patru documentare inedite care dezvaluie diverse ipostaze, la nivel micro, ale familiei, asa cum este ea inteleasa in zilele noastre. Filmele sunt proiectate in fiecare joi, de la ora 19.


Primul titlu din aceasta luna este My German Children (regia Tom Pauer) din selectia oficiala AFF 2013, programat joi, 6 februarie 2014. Filmul este un jurnal video despre apartenenta si identitate, in care se reflecta asupra motivelor pentru care fiul cel mare al regizoarei isi doreste sa se intoarca in Germania dupa doar un an petrecut in Israel, tara de origine a mamei sale.


Joi, 13 februarie 2014, Gangster of Love (regia Nebojsa Slijepcevic) dezvaluie dificultatile pe care le intampina o mama singura de origine bulgara stabilita in Croatia atunci cand se hotaraste sa-si refaca viata. Nedo Babic, un agent matrimonial de succes, se lauda cu un palmares impresionant de 280 de casatorii, dar se impotmoleste in clipa in care cauta un sot pentru femeia din Bulgaria, din simplul motiv ca nici unul dintre barbatii croati nu-si doreste o imigranta.


Mama Illegal (regia Ed Moschitz) din sectiunea speciala „Familia" - AFF 2012, aduce pe ecran povestea a trei mame din Republica Moldova, plecate in Austria in cautarea unei vieti mai bune pentru copiii lor, ramasi singuri acasa. Desi filmul cuprinde doar trei astfel de povesti, in aceeasi situatie se afla sute de alte femei din Moldova. Documentarul este programat joi, 20 februarie 2014.


In ultima joi a lunii februarie (27 februarie 2014), Ion (regia Olivier Magis) prezinta destinul neobisnuit al lui Ion Beleaua, un roman nevazator care a emigrat cu intreaga sa familie in Belgia la inceputul anilor \'90. Alaturi de sotia sa care are la randul ei are deficiente de vedere, el a reusit sa-si depaseasca handicapul, fiind in prezent angajat al politiei belgiene pentru transcrierea interceptarilor telefonice.



Programul filmelor de la Cinemateca Astra Film este disponibil si pe www.astrafilm.ro, iar in fiecare saptamana, pe pagina oficiala de Facebook - www.facebook.com/AstraFilmFestival - prietenii activi sunt premiati cu invitatii duble.


Proiectiile au loc la Astra Film Cinema, in Sibiu - Piata Mica, nr. 11. Biletele se pun in vanzare cu 30 de min. inainte de inceperea proiectiei. Informatii la numarul de telefon: 0751.166.516