District 9

Detalii

Categorie
Filme
Modificat
acum 5 ani si 8 luni
Vizualizari
203

Voteaza & Distribuie

Descriere



Saptamana 23 - 29 octombrie











District 9


District 9 (N-15)





Vineri-Marti 14:20

















DESPRE PRODUCTIE



Acum mai bine de douazeci de ani extraterestrii au luat primul contact cu Pamantul. Oamenii asteptau din partea lor o atitudine ostila, sau sperau sa preia de la ei noutati in materie de tehnologie. Dar niciuna dintre acestea nu s-a intamplat. Acesti extraterestrii se refugiasera pe Pamant, fugind de pe planeta lor. Creaturile s-au stabilit intr-un cartier de negri din Districtul 9, din Africa de sud, iar toata lumea se intreba ce sa faca cu ei.


Acum, rabdarea oamenilor in ceea ce-i privea ajunsese la sfarsit. Extraterestrii sunt supravegheati de Multi-National United (MNU), o companie privata, neinteresata de bunastarea extraterestrilor. MNU ar primi recompense uriase daca ar reusi sa aduca in stare de functionare puternicul armament cu care erau dotati extraterestrii. Pana acum insa cei de la MNU nu au reusit sa faca nimic; armamentul nu se activa decat in contact cu ADN-ul extraterestrilor.


Tensiunea dintre pamanteni si extraterestri ajunge la apogeu cand agentii operativi ai MNU incep sa-i evacueze pe extraterestrii din Districtul 9, catre o noua baza. Unul dintre operativii MNU, Wikus van der Merwe (Sharlto Copley), contracteaza insa un virus necunoscut care incepe sa-i modifice ADN-ul. Wikus devine peste noapte cel mai vanat om de pe planeta, dar in acelasi timp si cel mai valoros pentru urmaritori – el este cheia pentru deslusirea secretelor ce invaluie tehnologia extraterestra. Ostracizat si ramas fara niciun prieten, el nu mai are unde sa se ascunda decat in interiorul Districtului 9.


Peter Jackson prezinta, in asociere cu TriStar Pictures si Block/Hanson o productie Wingnut Films, filmul lui Neill Blomkamp, District 9. Regia este realizata de Neill Blomkamp, dupa un scenariu de Neill Blomkamp si Terri Tatchell. Filmul este produs de Peter Jackson si Carolynne Cunningham. Co-Producatorul este Philippa Boyens. Bill Block si Ken Kamins sunt producatorii executivi, iar co-producatorii executivi sunt Paul Hanson si Elliot Ferwerda. Imaginea este asigurata de Trent Opaloch. Scenografia este semnata de Philip Ivey, iar montajul de Julian Clarke. Muzica este compusa de Clinton Shorter, iar regizorul muzical este Michelle Belcher.


District 9 este un film pentru adulti, conform ratingului R (peste 17 ani) dat de Motion Picture Association of America pentru violenta extrema si limbaj indecent. Filmul va fi difuzat in cinematografele din toata lumea la 14 august 2009.


PRODUCTIA



"Neill Blomkamp este un tanar regizor extrem de interesant," afirma producatorul Peter Jackson, care gireaza debutul in regie al lui Blomkamp, o data cu filmul District 9. "Ne gandeam sa realizam productia Halo, bazata pe un joc video. Nu am finalizat insa nimic, dar pentru ca ne placea sa lucram cu Neill, iar el ne-a prezentat ideea pentru District 9, ne-am gandit ca ar fi minunat sa transformam ideea lui intr-un film artistic."



In District 9, Blomkamp reuseste sa creeze o viziune originala, impunand totodata o metoda unica de a relata povestirea. Dupa ce si-a facut ucenicia in domeniul efectelor speciale si al video-clipurilor sau materialelor publicitare, Blomkamp isi face acum debutul in regia de film artistic, inspirandu-se din filmele clasice de science fiction si din copilaria sa la Johannesburg (Blomkamp s-a nascut si a crescut in Africa de Sud inainte de a se muta in Canada). Rezultatul este un film novator, care iti capteaza atentia de la prima secventa.


De la bun inceput, Blomkamp a intentionat ca District 9 sa fie un film neconventional, care sa contopeasca stiluri cinematografice diferite. "Concret, filmul penduleaza intre povestirea noastra, care este evident o fictiune, si o relatare ultra-realista," explica Blomkamp. Scenele dramatice, imaginile cu aer documentar, stirile reale prezentate de South African Broadcasting Corporation – "toate fac parte din acest film," continua Blomkamp. "Actiunea trece de la intamplari fictive, la intamplari cu un aer bizar de real."


"District 9 se petrece intr-o alta versiune a istoriei," spune Jackson. "Imaginati-va ca acum 20 de ani, peste un milion de refugiati extraterestri sosesc pe Pamant cu o nava spatiala invechita. Ei un fac rau – mai mult de atat, ei par a fi neajutorati. Nu se pot hrani singuri si nu vor sa faca nimic. Ei aterizeaza tocmai la Johannesburg, iar guvernul de acolo nu stie ce sa faca cu ei, asa incat ajung intr-un fel de ghetou, asemanator cu Soweto. Si timp de 20 de ani, pamantenii incearca sa rezolve problema acestor extraterestri."


Blomkamp afirma ca filmul imita telejurnalele de stiri pe care le transmit neincetat toate canalele TV prin cablu, internetul, sau alte canale de televiziune. "Ar fi ca si cum am alege unul dintre subiectele de stiri dintr-un ziar. Acum este esential ca fiecare subiect sa fie insotit de imagini, iar noi ne-am obisnuit cu asta," spune Blomkamp. El mai subliniaza ca aparitia televiziunii de tip reality a sters si mai mult liniile de demarcatie dintre realitate si entertainment.


District 9 isi are originile intr-un documentar de scurt metraj si buget restrans, numit Alive in Jo’burg, pe care l-a realizat Blomkamp in bidonville-ul de la marginea orasului Johannesburg, acum ani de zile. In acest context, Blomkamp ii introduce pe extraterestrii intergalactici in mix-ul cultural deja existent la Johannesburg, unul dintre cele mai dinamice orase ale Africii.


Pentru acel film, Blomkamp a umblat mult pe strazi, impreuna cu echipa de cameramani, incercand sa surprinda reactiile oamenilor obisnuiti. Blomkamp si-a dat repede seama ca ideea unor refugiati intergalactici, care ar bate la portile orasului ar amplifica conflictele existente si xenofobia care-i anima pe cetatenii Johannesburg-ului impotriva imigrantilor care ajung in oras din tarile invecinate. Reactiile spontane pe care le-a filmat atunci au dat vitalitate filmului scurt, atenuand granita dintre fictiune si realitate. Despre filmul de scurt metraj, Blomkamp spune, "Nu am avut intentia sa-i pacalesc pe cei pe care i-am intervievat. Nu vroiam decat sa obtin niste raspunsuri reale si personale. In esenta nu e nicio deosebire intre cele doua, numai ca in filmul artistic am adus in oras un grup de extraterestrii in loc de imigrantii ilegali."


Pentru ca District 9 se petrece in Africa de Sud, unii ar putea crede ca filmul este o metafora care vizeaza in mod direct problemele cu care s-a confruntat ani indelungati aceasta tara. Realizatorii filmului insa spun ca, desi este imposibil sa disociezi filmul de locul in care se petrece, ei nu au intentionat sa faca nicio aluzie. "In Africa de Sud, oamenii sunt obligati sa se ocupe de problemele pe care alte natii din lume le ascund sub covor," spune Sharlto Copley, care-l interpreteaza pe Wikus, personajul principal din film.


Preluand ingredientele tematice si vizuale ale filmului scurt, Blomkamp impreuna cu co-scenarista Terri Tatchell, au croit personajul lui Wikus, adaugand totodata doua personaje din randul extraterestrilor, Christopher Johnson si fiul sau, Little C.J. (Scenaristii le-au dat extraterestrilor nume de oameni, imaginandu-si ce ar face pamantenii daca extraterestrii ar cere sa fie acceptati pe planeta noastra). Pentru scenaristi era important ca toate personajele, mai cu seama extraterestrii, sa fie credibile si recunoscute ca ..oameni. Inventandu-i dupa trasaturile unor oameni pe care ii cunosteau sau cu care erau familiarizati, scenaristii au creat o distributie in care personajele reprezinta un amalgam al mai multor persoane.


Colaboratorul si prietenul din copilarie al lui Blomkamp, Sharlto Copley, si-a asumat rolul lui Wikus van der Merwe, ofiterul MNU care fusese insarcinat sa-i mute pe extraterestrii din Districtul 9 intr-un lagar de concentrare din Districtul 10. Copley lucrase si la documentarul Alive in Jo’Burg, fiind producatorul acestui film de scurt metraj.


"Neill a gasit o modalitate de a se apropia de science fiction cu multa simpatie," spune Copley, care il cunoaste pe Blomkamp de peste 12 ani. "Acest gen este de obicei rece si lipsit de sentiment. Dar o data ajuns in mainile lui Neill, el incepe sa vibreze profund. Povestirea un are un mesaj aparte sau o morala importanta – este doar un creuzet plin de emotii care incepe sa dea pe afara."


Copley recunoaste ca a fost incantat de oportunitatea de a lucra din nou cu Blomkamp. "In Africa de sud industria cinematografica este restransa," afirma el. "Asa incat, chiar daca intalnesti pe cineva care doreste sa faca un film, nu este obligatoriu ca aceasta persoana sa-ti impartaseasca punctul de vedere creator. Ma simt norocos ca l-am intalnit pe Neill si ca am inteles intotdeauna ce vrea sa realizeze, iar el, la randul lui, a vazut lucrurile bune din mine."


"Wikus este pentru mult timp un tip obisnuit, caruia ii place sa exercite puterea in stil birocratic," spune Copley. "De aceea sefii lui din MNU il si promoveaza – ei vor oameni care sa faca lucrurile cum trebuie, conform ordinelor."


"Wikus are o zi proasta," povesteste Peter Jackson. "El contracteaza o boala misterioasa care incepe sa-i modifice ADN-ul, devenind in felul acesta cheia care va descifra functionarea arsenalului pe care-l detin extraterestrii. Pentru o perioada, Wikus devine cea mai importanta persoana de pe planeta."


David James il interpreteaza pe Koobus, seful executiv al MNU, care devine vanatorul principal al MNU, cand sefii cei mari ii ordona sa-l aduca legat pe Wikus – mort sau viu. "Koobus reprezinta latura sinistra a MNU," spune James. "Daca urmaresti un scop legal, cheama-l pe Wikus, dar daca vrei sa obtii ceva ce nu e tocmai in litera legii, atunci, apeleaza la Koobus. Ofiterii din MNU stiu ca nu trebuie sa te pui cu Koobus."


"Cred ca lui Neill i-a placut tenta de psihopat pe care i-am dat-o lui Koobus la auditia pentru selectie," spune James. "El ii minte foarte convingator pe toti si nu-si urmareste decat propriile interese. Ori de cate ori aveam dubii in legatura cu ce ar fi facut personajul intr-o anume situatie, ma intorceam la ce am afirmat mai devreme."


O alta trasatura a personajului ar putea fi mai greu inteleasa de americani, dar este foarte comuna sud-africanilor, din cauza rasismului. "Wikus este un Afrikaaner, care este perceput de unii sud-africani ca un om inferior," spune James. "M-am hotarat sa-l interpretez pe Koobus ca pe un englez care si-a satisfacut serviciul militar in afara tarii. Chiar de la inceput, el se considera superior in orice privinta fata de Wikus."


Jason Cope, care a fost scenograful lui Blomkamp pentru filmul de scurt metraj Alive in Jo’burg, il interpreteaza pe extraterestrul Christopher Johnson. "De fapt, eu joc vreo zece personaje diferite," afirma Cope. "Era chiar extraordinar sa ma trezesc in fiecare zi si sa ma intreb, ‘Cine o sa fiu azi?’ Mama mea a fost foarte incantata cand a auzit ca am obtinut un rol. M-a intrebat, ‘Ce personaj joci?’ Eu am spus, ‘Interpretez o intreaga comunitate de fiinte intergalactice care locuiesc intr-un ghetou.’ Nu prea a parut sa inteleaga."


"Neill avea o idee foarte clara in legatura cu modul cum trebuia sa arate non-oamenii," continua Cope. "In timpul repetitiilor, am inteles ce-i placea, dar in acelasi timp pot sa spun ca mi-a dat si libertate in interpretare, desi cu unele limite. Nu trebuia sa imit nici animalele, nici insectele, dar cu siguranta un trebuia sa par nici om."


"Jason este un actor extraordinar," declara Copley. "Secventele lui au fost cele mai bune din film."




REALIZAREA FILMARILOR


De la inceput, Blomkamp a vrut ca District 9 sa fie un film original, influentat doar de marile filme stiintifico-fantastice dinaintea lui, dar unic ca viziune si revolutionar ca metoda.


District 9 incalca regulile inclusiv prin stilul de filmare, care, la final, ii lasa pe spectatori pe ganduri: ce a fost real si ce a fost fictiv? Vechiul prieten al lui Blomkamp, directorul de imagine Trent Opaloch, impartasea total dorinta regizorului in legatura cu drumul pe care intentiona sa-i conduca pe spectatori. "Trent este perfect in stilul lui ultra-realist si radical," spune Blomkamp. "Nu ne-am pierdut timpul infrumusetand lucrurile – pur si simplu ne-am dus acolo si am surprins pe pelicula un material brut, dar autentic."


Blomkamp foloseste trei componente diferite pentru a-si spune povestea. Mai intai de toate sunt secventele dramatice despre povestea lui Wikus. Folosind camere mobile si alte tehnici, Blomkamp si Opaloch au cautat cele mai brutale dar autentice imagini. De exemplu, Opaloch a montat zeci de mini-camere in locurile de filmare, pentru a surprinde atat actiunea cat si procesul filmarii. Realizatorii au introdus si o filmare pe video la MNU, cu Copley interpretandu-l pe Wikus, care vorbea direct in fata camerei. "Acesta a fost primul test pe care l-am facut," spune Copley. "Portiunea asta adauga mai multa adancime filmului, aratandu-l pe personaj atat in imaginile video de pe camera cat si in afara camerei, in timpul filmarii’ – el incearca sa impresioneze, se da mare intr-un fel. Cand il poti studia pe personaj atunci cand el crede ca nu-l vede nimeni, este ceva extrem de realist – asta se potriveste exact cu stilul de film creat de Neill – gasindu-te printre spectatori, nu te poti abtine sa nu-l crezi."


Cea de-a doua componenta este asa-zisul documentar. Realizatorii filmului au lucrat independent de unitatea principala, intervievand zeci de oameni, unii actori, altii oameni de pe strada, pentru a obtine raspunsurile spontane la situatiile prezentate in film.


Cea de-a treia componenta este reala, continand imagini filmate si transmise de South African Broadcasting Corporation, Reuters, sau alte agentii de stiri. Aceste imagini provin din arhiva de filmari brute pe care Blomkamp le-a folosit pentru a imbraca personajele si lumea pe care le-a creat. "Multe filme folosesc filmarile brute de la stiri in pasajele in care apare un prezentator cunoscut, cum ar fi in secventele de stiri de la CNN, deci ceea ce am facut eu nu este ceva neobisnuit," explica Blomkamp. "Singura diferenta este ca in filmul meu se va regasi o cantitate mai mare de astfel de material brut."


EXTRATERESTRII SI EFECTELE VIZUALE (VFX)


Una dintre cele mai atragatoare fatete ale filmului District 9 a fost aceea ca i-a dat lui Blomkamp sansa de a-si transpune pe ecran propria lui viziune despre extraterestrii.


"Neill n-a ales o imagine usoara pentru a reda infatisarea extraterestrilor," spune Terri Tatchell, partenera regizorului, care a colaborat la scenariu. "Ei nu sunt conceputi ca ceva atragator, nu sunt dragalasi si nu ne induioseaza inima. El a preferat o imagine mai infricosatoare, asemanatoare cu cea a unor luptatori, ceea ce a fost o mare provocare."


"Nu stiu exact de ce am preferat aceasta infatisare, dar pentru mediul in care se petrece actiunea mi s-a parut mai potrivita asemanarea cu o insecta," explica Blomkamp.


Realizarea acestor creaturi a constituit un proces organic la care au colaborat atat Blomkamp cat si designerii de la WETA Workshop. "Ideea de baza era ca trebuia sa aiba un schelet de insecta combinat cu unul de crustaceu," spune coordonatorul efectelor de platou, Joe Dunckley. "Ei au incheieturi destul de mici si delicate intre placile cheratinoase, exact ca un crab sau un homar. Alura lor trebuie sa fie de-a dreptul respingatoare. Extraterestrii secreta un fel de rasina, asa incat am folosit un clei pentru a le da aspectul lucios si senzatia ca sunt vii."



In ceea ce priveste structura lor fizica, aceste creaturi– subtiri in talie, cu partea de jos a piciorului semanand cu laba unui caine – au fost realizate prin combinarea efectelor vizuale cu efectele clasice, pentru ca altfel ar fi fost greu de animat. "Little C.J. este creat numai din efecte vizuale, dar pentru a avea un model concret realist, am realizat si un manechin din silicon," explica Dunckley. Blomkamp a hotarat sa foloseasca o combinatie de efecte vizuale cu protetica, pentru ca un costum de genul acesta este un punct de referinta principal pentru filmari, dar miscarea se realizeaza mult mai bine prin efecte vizuale. "Creaturile astea au o talie extrem de ingusta si de aceea sunt foarte greu de realizat."


Cea mai avansata armura din arsenalul extraterestrilor este exo-costumul, o combinatie tehnologico-organica care este de fapt o carapace vie, pe care si-o ataseaza de corp extraterestrii si pe care o pot controla din interior. "Exo-costumul il recunoaste pe Wikus ca extraterestru si-i transmite impulsurile senzoriale pana la creier," spune Blomkamp. "Chiar daca este de metal, carapacea ii transmite lui Wikus senzatia de durere la fiecare lovitura de glont care ricoseaza izbindu-se de armura speciala. Iar durerea ii ajunge exact in creier."


Pentru coordonatorul de cascadorii, Grant Hulley, exo-costumul reprezinta o schimbare si o provocare pentru abordarea cascadoriilor. De-a lungul filmului, Hulley si echipa sa s-au straduit sa mentina haosul la dimensiuni moderate – "de exemplu, daca cineva era nimerit de tirul unei mitraliere, noi nu-l mai trimeteam si prin zid," spune Hulley. "Dar cand intra in actiune exo-costumul, atunci parca se declanseaza iadul pe pamant. Am construit o rampa speciala pentru exo-costum, care este creat de echipa VFX (de efecte vizuale). Rampa avea 300 de metri, iar vehiculul lovea rampa cu 80km/h, descriind in aer un arc de cerc de 270 de grade. Ca sa fiu sincer n-am mai aruncat in aer un vehicul de asemenea dimensiuni, asa ca nu stiam ce efect o sa obtin." S-a bucurat cand a vazut ca a realizat o cascadorie care depasea asteptarile tuturor.


DISTRIBUTIA


SHARLTO COPLEY (Wikus) a inceput sa regizeze si sa joace in propriile sale filme de scurt metraj inca de la varsta de 12 ani. Mai tarziu a absolvit studiile teatrale si de oratorie la Trinity Cllege din Londra.



La 19 ani el a participat la infiintarea propriei sale companii, care administreaza mai multe firme de succes cum ar fi: Studiourile Channel 69, Atomic Visual Effects, Slaves Talent Management, sau Inspired Minority Pictures. Channel 69 a devenit chiar una dintre companiile fondatoare ale etv, prima retea terestra de televiziune din Africa de Sud. Acolo, la varsta de 24 de ani, Copley a devenit cel mai tanar director executiv din istoria televiziunii sud-africane, care detinea si realiza un calup de programe de 5 ore zilnic.



Dupa ce a parasit etv, Copley a produs si regizat numeroase materiale publicitare, video-clipuri si filme de scurt metraj. Pe langa acestea,el continua sa coordoneze efectele vizuale produse de Atomic. Activitatea in care e implicat i-a adus recunoastere in Africa de Sud si numeroase premii, printre care se numara premiile Avanti, Stone si Loeries.



Filmul sau de scurt metraj 2001: A Space Oddity, co-produs si regizat impreuna cu Simon Hansen este cel mai popular film de scurt metraj din Africa de Sud, din toate timpurile – el a fost vizionat de 18 milioane de oameni pe Internet si continua sa fie difuzat si astazi.



Acum, Copley a scris, produs, regizat si montat primul sau film artistic, Spoon impreuna cu Simon Hansen. Spoon este un thriller supranatural, care se afla in prezent in faza de post-productie si va fi distribuit de Distant Horizon.


Copley a castigat concursul de scenarii al UK Film Council pentru Judgment Day, un alt film pe care l-a realizat impreuna cu Hansen.


In 2005, Copley a produs filmul scurt Alive in Jo’Burg pentru bunul si vechiul sau prieten, regizorul Neill Blomkamp. De asemenea, Copley apare in film, interpretand un rol de mica intindere.


DAVID JAMES (Koobus) este cunoscut pentru rolurile negative pe care le-a interpretat in productii de televiziune. El are un talent inepuizabil pentru personaje intunecate, complexe sau pur si simplu psihopate. James a aparut in cele mai populare seriale de televiziune din Africa de Sud, cum ar fi "The Confidant," "Criminal Minds," "Snitch," "Jozi Streets," sau "Egoli." Telespectatorii nu vor uita cu siguranta interpretarea lui memorabila din Isidingo, unde a interpretat rolul lui Mad Dog.


Iubeste teatrul si printre rolurile realizate pe scena se numara cele din "Aladdin," "Charlotte’s Web," "Songs and Tales Under African Sky," "The Portrait of Dorian Gray," "My Fair Lady," "Fangs," sau "A Funny Thing Happened on the Way to the Forum."


JASON COPE (Christopher Johnson) s-a pregatit de la 9 ani pentru a deveni magician, iar la 13 ani a aparut in pauzele unor spectacole de circ la Dream Circus. El a continuat sa activeze la circ pana cand si-a terminat studiile.


Mai tarziu, dupa ce a terminat scoala, a plecat la Londra unde a devenit actor stradal. Mai tarziu, a revenit in Africa de Sud pentru a face stand-up comedy la evenimente importante cum au fost The Smirnoff International Comedy Festival, Edinburgh Fringe Festival, Synergy 98, 99, 00, Armchair Theatre, Cape Comedy Club si Grand West Casino.


Cope a scris si a jucat in comedia de televiziune "The Pure Monate Show." Recent, el s-a concentrat pe proiecte cinematografice si de televiziune, jucand in filmele artistice Spoon si Bunny Chow, sau interpretand roluri episodice in spectacolele locale de comedie.


In 2000, VANESSA HAYWOOD (Tania) s-a aflat printre finalistele concursului Miss South Africa care a lansat-o in cariera internationala de modeling. Ceva mai tarziu, ea s-a stabilit in Cape Town, unde a studiat drama si si-a inceput cariera de prezentatoare de televiziune cu programe ca "Wildlife Warehouse," "AgriTV," sau programul in limba Afrikaaner "Groen," sau tele-magazinul "Top Billing", ca trimis special al televiziunii. De asemenea ea a aparut in numeroase spoturi si materiale publicitare.


In ultimii ani, Haywood si-a incercat talentul in cinematografie. Ea a primit roluri in Hey Boy si filmul regizat de Edward Zwick, Blood Diamond.




REALIZATORII


Regizorul sud-african Neill Blomkamp (regia/Scenariul) a plecat in Canada la varsta de 18 ani, incepandu-si cariera in cinematografie si televiziune ca realizator de efecte vizuale. Fiind recunoscut ca unul dintre cele mai mari talente din industria cinematografica, Blomkamp a fost nominalizat la premiul Emmy pentru efecte vizuale deosebite inca de la varsta de 21 de ani. La scurt timp dupa acest succes, el a trecut la regia de film, ocupandu-se la inceput de video-clipuri si apoi de materiale publicitare. Blomkamp a fost remarcat pentru talentul sau unic de a combina actiunea live cu imagini generate pe calculator pentru a crea emotii, situatii umoristice sau stari de spirit.


Pe langa coordonarea materialelor publicitare pentru Nike, Citroen, Gatorade, Panasonic, si Namco, Blomkamp a regizat multe filme celebre de scurt metraj, printre care se numara filmul finantat de Wieden si Kennedy, Tempbot, care a obtinut premiul pentru cel mai bun film scurt la No Spot Short Film Festival.


In 2004, Blomkamp s-a numarat printre "primii 5 regizori care merita a fi urmariti" la First Boards Awards, a intrat pe lista Saatchi & Saatchi a celor mai buni regizori debutanti de la Cannes, si pe lista de top a regizorilor, la festivitatea Shark Awards. In 2005, Blomkamp a primit premiul pentru cele mai bune efecte vizuale pentru reclama Citroen – Alive with Technology, la festivitatea de premiere VES Awards din California. De atunci el a aparut in revistele Shots, Shoot, Campaign, si Creativity si a castigat trei premii la festivitatea de premiere BTAA de la Londra.


Mai recent, Blomkamp a regizat trei spoturi live pentru Microsoft.


District 9 este primul film realizat dupa scenariul scris de scriitoarea canadiana Terri Tatchell (Scenariul). Partenera a lui Neill Blomkamp, ea a colaborat la toate scenariile pe care acesta le-a conceput in ultima vreme. Celelalte creatii ale lui Tatchell cuprind toate genurile literare si artistice, printre ele numarandu-se o piesa de teatru de 90 de minute, stiri, articole in reviste, reclame sau filme de scurt metraj.


Peter Jackson (Productia) a facut istorie cu trilogia The Lord of the Rings, devenind prima persoana care a reusit sa regizeze simultan trei filme importante. The Fellowship of the Ring, The Two Towers si The Return of the King au fost nominalizate sau au primit o serie impresionanta de premii internationale, printre care 17 premii ale Academiei, 12 premii British Academy of Film and Television si 4 Globuri de Aur.


Pentru The Return of the King, Jackson a obtinut cea mai impresionanta colectie de premii. Printre acestea se numara trei premii ale Academiei (pentru cel mai bun scenariu-adaptare, cea mai buna regie si cel mai bun film), doua Globuri de aur (pentru regie si cea mai buna drama), trei premii BAFTA (pentru scenariu, cel mai bun film si premiul publicului), un premiu Directors Guild, un premiu Producers Guild si premiul New York Film Critics Circle.


Dupa trilogia The Lord of the Rings, in 2005, Jackson a regizat, scris si produs King Kong pentru studiourile Universal Pictures. Filmul a avut incasari de peste 500 milioane dolari si a fost rasplatit cu trei Oscaruri.


Anterior, Jackson a mai fost apreciat si pentru filmul sau din 1994, Heavenly Creatures, care a primit o nominalizare la premiul Academiei, la categoria cel mai bun scenariu. Printre alte filme realizate de el se numara The Frighteners, cu Michael J. Fox; filmul de papusi pentru adulti Meet the Feebles; si Braindead, care a fost rasplatit cu 16 premii internationale pentru science fiction, inclusiv premiul Saturn. Jackson a participat si la regia documentarului de televiziune "Forgotten Silver," care de asemenea a intrat in circuitul select al festivalurilor de film.


Nascut in Noua Zealanda de Halloween in 1961, Jackson a inceput de mic sa faca filme cu camera Super 8 a parintilor sai. La varsta de 17 ani, el a parasit scoala, si-a cumparat o camera de 16mm, si a inceput sa filmeze o comedie de science fiction, care in trei ani a devenit un film de 75 de minute intitulat Bad Taste.


Jackson lucreaza indeaproape cu partenera sa Fran Walsh, cu care isi imparte atat viata cat si toate activitatile de productie sau scenariu. Jackson este extrem de interesat si chiar are o colectie de suveniruri din primul razboi mondial, fiind mandrul detinator al unui avion de lupta din 1917.



Diana Cilliers (Costumele) a creat costume pentru peste 150 de filme artistice, spoturi publicitare sau filme de televiziune. Printre filmele la care a lucrat se numara filmele sud-africane premiate Fiela se Kind, Die Storie van Klara Viljee, Paljas, sau Promised Land ca si filmele internationale: The Deal, Bopha, in regia lui Morgan Freeman, Boesman and Lena, in regia lui John Berry, Red Dust, in regia lui Tom Hooper, Proteus, in regia lui John Greyson, Story of an African Farm, Goodbye Bafana, regizat de Bille August, Disgrace, Krakatoa, To Be First, The Librarian, si The Bird Can’t Fly. Cilliers a fost nominalizata la premiul canadian Gemini pentru cele mai bune costume, pentru serialul televiziunii canadiene, care a intrunit mai multe premii, "Human Cargo."