Dan Puric in One Man Show-ul VIS la Festivalul Artelor Bucuresti

Detalii

Categorie
Spectacole
Modificat
acum 9 ani si 1 luna
Vizualizari
250

Voteaza & Distribuie

Descriere

Festivalul Artelor Bucuresti ofera o reprezentatie de vis!


Dan Puric - One Man Show "VIS"

13 octombrie – Palatul National al Copiilor


Festivalul Artelor Bucuresti aduce in prim plan actori de mare insemnatate ai scenei teatrale romanesti. Alaturi de nume precum Radu Beligan, Ion Caramitru, Maia Morgenstern, Mircea Albulescu, etc.., actori ai Teatrului National Bucuresti, iata un alt maestru al scenei romanesti ce vine pe 13 octombrie la Palatul National al Copiilor sa isi impartaseasca un vis. Este vorba despre Dan Puric, protagonistul one-man-show-ului "Vis", un spectacol ce a beneficiat de real succes in Franta, Marea Britanie, Austria, Germania, Coreea de Nord, Republica Moldova si alte tari.


Dan Puric in One Man Show-ul VIS la Festivalul Artelor Bucuresti


Construit dintr-o serie de imagini gestuale, "Vis" propune tablouri dansante care se cer descifrate, dincolo de tutela cuvantului. E un risc asumat de creator. Spectacolul, compus din numere nascute accidental, a fost distins cu premiul special al Festivalului de Pantomima de la St. Croix - Elvetia (1992) si cu un premiu special la Programul Chicago Artist International (1996).


Reprezentatia constituie un bun exemplu al limbajului scenic al actorului, situat intre pantomima, teatru-dans si teatru-gest, initiindu-ne in limbajul trupului, al "cuvantului facut gest". Pentru spectatori, este foarte interesanta revelarea unui alt mod de atentie, pe care interpretarea lui Dan Puric o prilejuieste.


Limbajul gestic este adesea dublat, ecranat, "sublimat" de limbajul discursiv dianoetic suprapus vederii. In viziunea lui Dan Puric, gestul devine cuvantator, mai mult decat un simplu accent indicator si intaritor al sensului salvat, al realitatii "spiritualizate" in intelect. Limbajul gestic descopera mai nemijlocit decat cel discursiv taina "Cuvantului facut trup". Gestul este un altfel de cuvant care manifesta epifania persoanei, intentia neacoperita, nesustrasa spontaneitatii, nesupusa reductiei, nesistematizata, netranspusa in registrul "dialectic" al gandirii discursive. Curgerea logica deslusitoare a limbajului discursiv pierde, prin precizare, extraordinara diseminare, inmugurire a sensurilor din limbajul gestic.


"In acest spectacol fara fir rosu conducator sunt visele mele adunate de-a lungul timpului. Cu unele am calatorit in lume iar cu altele, pur si simplu, m-am rugat. Vi le ofer pe toate dumneavoastra publicului spectator" mentioneaza Dan Puric.


O reprezentatie ce face cinste Festivalului Artelor Bucuresti, pentru care biletele, avand preturi cuprinse intre 60 si 80 de lei, au fost deja puse in vanzare in reteaua Vreau Bilet - et. 2 - Unirea Shopping Center, si Carrefour Feeria – Baneasa Shopping City, Pasajul Universitatii – Agentia Trident Touring, la Palatul National al Copiilor si online pe www.vreaubilet.ro.