Concert Simfonic - ora 19

Detalii

Categorie
Petreceri / Concerte
Modificat
acum 10 ani si 8 luni
Vizualizari
564

Voteaza & Distribuie

Descriere

Sambata, 14 iunie 2008, Sala „Capitol", ora 19


CONCERT SIMFONIC

Dirijor:

MATEI CORVIN

Solist:

CORNELIU MEICI


N. Rimski-Korsakov: Poemul simfonic „Seherazada", op.35

Solo de vioara: IOAN FERNBACH

A. Arutiunian: Concertul in La bemol major pentru trompeta si orchestra

FILARMONICA „BANATUL" TIMISOARA

SAMBATA 14 iunie, 2008, ORA 19

Concertul Filarmonicii „Banatul" de sambata, 14 iunie, debuteaza cu Concertul pentru trompeta si orchestra in la bemol major de Alexander Grigori Arutiunian. Acest compozitor armean s-a nascut la Erevan in 1920, si a fost toata viata atasat de valorile culturale ale tarii sale pe care le-a promovat consecvent. A fost multi ani director artistic al unor societati muzicale si chiar al Orchestrei Filarmonice din Armenia. In 1970 i-a fost decernat titlul de Artist al poporului. A compus lucrari mai mult pentru instrumente de suflat in care se distinge cu usurinta filonul muzicii populare armene, dar si influente ale muzicii marelui compozitor armean Aram Haciaturian. Vom descoperi in concertul pentru trompeta ritmuri, texturi armonice si un lirism tipic zonelor culturale din Armenia. Solistul concertului va fi trompetistul Corneliu Meici, membru al filarmonicii noastre.

Dupa ce in aprilie am ascultat Uvertura „Pastele rusesc", apoi in mai, acum doua saptamani, ne-am delectat ascultand „Capriciu spaniol", iata ca in iunie vom avea prilejul sa ascultam cea mai celebra dintre lucrarile simfonice ale lui Nicolai Rimski-Korsakov — Seherazada. Aceasta suita simfonica, ce pe ansamblu capata un caracter de poem simfonic datorita diferitelor elemente de unire dintre parti, a fost compusa in anul 1888, in ideea de a da viata muzicala povestilor cu care frumoasa Seherazada incerca sa potoleasca incrancenarea teribilui sultan Shahryar. Din basmul O mie si una de nopti Korsakov a selectat doar cateva povesti pentru a-l inspira: marea si corabia lui Sindbad, povestea fantastica a printului Kalender, sarbatoarea de la Bagdad, printul si printesa si corabia care se sparge de stanca cu calaretul de arama. Asa cum marturiseste in cartea sa, Cronica vietii mele, Korsakov s-a lasat in voia fanteziei sale, dorind prin aceasta muzica sa o transmita ascultatorilor. Dorea o povestire orientala, despre multiple si variate minuni de basm si nicidecum patru piese oarecare cantate la rand, compuse pe teme comune tuturor patru. De aceea el a inlaturat la un moment dat titlurile povestilor, tocmai pentru a nu lasa loc de prea multe aluzii, incercand sa creeze momente de atmosfera, o dezvoltare simfonica a unui material muzical care sa influenteze fantezia fiecaruia in felul propriu. Ca si in Capriciu spaniol, vioara solo este protagonista de necontestat a suitei, cu toate ca si altor instrumente le-au fost atribuite roluri solistice. Sambata seara, in sala Capitol, vom avea bucuria sa ascultam aceasta minunata compozitie in interpretarea ochestrei simfonice a Filarmonicii „Banatul", sub conducerea dirijorului Matei Corvin. Partitura viorii solo va fi interpretata de maestrul Ioan Fernbach.



Concertmaestru dr. Mircea Tataru

Filarmonica „Banatul" Timisoara