Concert Eddy "The Chief" Clearwater & The Juke Joints

Detalii

Categorie
Petreceri / Concerte
Modificat
acum 10 ani si 7 luni
Vizualizari
259

Voteaza & Distribuie

Descriere

MIERCURI, 23 MARTIE, ORA 20.00 – CONCERT EDDY "THE CHIEF" CLEARWATER &THE JUKE JOINTS


Eddy "The Chief" Clearwater este una din figurile cele mai importante ale blues-ului din Chicago, alaturi de Otis Rush, Magic Sam si Freddie King. In cariera sa de peste jumatate de secol, a fost nominalizat la Grammy si la Blues Music Awards si a castigat Blues Music Award for Contemporary Blues – Male artist of the Year (2001). Primul sau turneu in Europa l-a sustinut in anii \'70 alaturi de... Buddy Guy si Junior Wells!


Cel mai recent album al sau, "West Side Strut" (2008, Alligator), produs de fiul legendarului bluesman Lonnie Brooks, este considerat a fi cel mai bun din cariera lui "The Chief". Printre muzicienii cu care a inregistrat se numara Jimmy Johnson, Billy Branch si Otis Clay. La Bucuresti, Eddy va fi acompaniat in premiera est-europeana de veteranii olandezi de la The Juke Joints, trupa de blues a bateristului Peter Kempe, care tocmai si-au lansat noul album, "Going To Chicago", cu contributia importanta a lui Ana Popovic si, evident, Eddy "The Chief" Clearwater.


Concert Eddy


Seria de "anotimpuri ale Blues-ului", Blue Moods, poarta semnatura Ioan Big, Head of Design al Event Plus si isi propune sa aduca in prim plan nume sonore, legende din lumea blues-ului.


Pretul unui bilet este de 80 de lei, acestea putand fi achizitionate din magazinele Diverta, Muzica, de la Hard Rock Cafe sau online www.myticket.ro si ticketpoint.ro.


Eveniment sustinut de Europa FM.