Muzeul de Arta Timisoara redeschide seria concertelor din Sala Baroca cu un eveniment la care vor participa soprana maghiara Judit Andrejszki si instrumentistul timisorean Caius Hera, la chitarrone.
Concertul, intitulat Dolcissimo Sospiro va fi sustinut miercuri 2 martie a.c., de la ora 18, la Palatul Baroc, din Piata Unirii, Timisoara.
Evenimentul se desfasoara sub egida "Musica Aeterna Art Foundation" si cuprinde muzica din Barocul Timpuriu pentru voce si basso continuo.
Programul contine piese din creatia compozitorilor de la inceputul secolului al XVII-lea: Giulio Caccini, Claudio Monteverdi, Alessandro Piccinini, Giovani Girolamo Kapsberger, Girolano Frescobaldi.
Intrarea este libera.