Arta contemporana la razboiul de tesut

Detalii

Categorie
Expozitii
Modificat
acum 8 ani si 8 luni
Vizualizari
554

Voteaza & Distribuie

Descriere

Artă contemporană la războiul de țesut

Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” facilitează și promovează creația unor lucrări de artă contemporană care să integreze tehnica ţesutului la război din zona Branului, element de patrimoniu imaterial. 6 artiști și 6 artizane au lucrat împreună și își expun creațiile în Bastionul Țesătorilor din Brașov (10 - 30 august 2016).

Șase artiști vizuali selectați din toată țara au avut posibilitatea, în luna iulie 2016, să înveţe tehnica tradiţională de ţesut la război de la șase artizane, să se documenteze asupra motivelor tradiţionale şi să valorifice aceste lucruri prin realizarea unor tapiserii după o lucrare proprie propusă. În selecția artiștilor, organizatorii au căutat, pe lângă originalitatea propunerilor și posibilitatea de transpunere a lucrării în tehnica tapiseriei, o cât mai mare diversitate a mediilor de creație.

Ca artist, aleg sa fiu parte a unor proiecte de tip experimental, pentru că acestea îmi oferă ocazia de a întâlni situaţii noi şi provocatoare, în care oamenii îşi pot testa limitele”, spune Dorina Horătău. Artista are un doctorat în domeniul artelor vizuale și este conferențiar universitar titular la UNARTE București. A lucrat alături de Rodica Tişcă dinfamilia Moşoiu din Moieciu de Sus, care a învăţat să ţeasă la război la vârsta de 15 ani de la mama sa.
Doina Voinescu,cunoscută în satul său ca Doina lui Noe a lui Neguleț, l-a acompaniat pe Daniel Brici în aventura primei sale țesături. Danieleste un artist din Reșița, născut în 1987, cu un masterat în pictură la Universitatea de Artă din Timișoara.

Arhitecta Irina Stoican are experiență de 10 ani in proiectare și modelare tridimensională computerizată. Ea a facut echipă cu Nicoleta Olteanu, originară din satul Cheia, al cărei prim obiect ţesut a fost un preş, la războiul de țesut al bunicilor, când avea 15 ani. Bianca Mann, masterandă la secția Sculptură a UNARTE București și membră a Uniunii Artiştilor Plastici, este născută în 1991 și consideră importantă aducerea artei plastice contemporane şi a celei decorative tradiţionale împreună. „Am propus un desen pe carel-am considerat potrivit pentru tehnica războiului de ţesut. Rezultatul a fost diferit faţă de cum îmi imaginam eu lucrarea finală, însă m-am bucurat de transpunerea desenului în materialul textil”. Victoria Ialomiţan din Malul Tișcanilor, care i-a fost alături în cadrul atelierului, țese la război de la 6 ani, făcând primul covor la 14 ani.

Georgiana Gămălie, artistă brașoveană, iconograf și conservator, și-a transpus în țesătură ideea lucrării propuse îndrumată de Maria Gârbacea dinIșanii Moieciului de Sus, având o experiență de 52 de ani de țesut la război.

Mi s-a părut interesant să transpun pixeli în ţesătură” spune Daniel Djamo, artist și regizor, care a provocat-o pe Maria Pepene să lucreze împreună un... selfie. Tanti Pepenica a învăţat să ţeasă la vârsta de 10 ani de la mama şi bunica sa. Avea în casă un război făcut de bunicul său, care era tâmplar.
Pe 10 august 2016 (18.00), în Bastionul Ţesătorilor din Braşov, va fi vernisată expoziția „Războaie în Bastionul Ţesătorilor”, alături de directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov, istoricul Nicolae Pepene, și de curatorul proiectului Cosmin Nasui.