Alte confirmari la Ghost Fest (Rasnov): Leafblade (Marea Britanie) si EchO (Italia)

Detalii

Categorie
Festivaluri
Modificat
acum 10 ani si 8 luni
Vizualizari
494

Voteaza & Distribuie

Descriere

Dupa turneul acustic intreprins la finalul lui 2011, formatia britanica Leafblade revine in Romania, intr-o formula extinsa: alaturi de Sean Jude – chitara si voce, si Kevin Murphy - bass, pe scena de la Rasnov vor mai urca Les Smith - clape (ex Cradle of Filth si Anathema) si Mick Reed – tobe (ex Anathema).




Sean Jude


Sean Jude, Leafblade




Leafblade, imbina sonoritatile rock, cu elemente medievale, folk si progresiv intr-un melanj viguros si melodic cu rezonante tamaduitoare. Formatia a lansat primul album, "Beyond, Beyond" in 2009, iar in decursul acestui an va iesi pe piata cel de al doilea material discografic, "Portrait".






Cea de a doua trupa EchO, va aduce pe scena de la Ghost sonoritati ceva mai dure. Formatia italiana activeaza din 2007 si si-a gasit identitatea in zona doom-ului cu influente psihedelice. Primul lor album, „Devoid of Illusions" a fost lansat la finalul anului trecut si a consolidat pozitia formatiei pe piata de profil.




EchO


EchO




In componenta Antonio Cantarin – voce, Mauro Ragnoli – chitara, Simone Saccheri – chitara, Simone Mutolo – pian si clape, Agostino Bellini – bass si Paolo Copeta – tobe, EchO promite la Rasnov un recital dinamic, care ii va tine in priza pe cei prezenti. Acesta va fi primul concert al trupei in afara granitelor Italiei.






Festivalul Ghost 2012 se va desfasura in perioada 13-14 iulie, pe terenul de biatlon de la baza cetatii Rasnov. Va fi un eveniment complex, cu caracter intercultural ce reuneste o forma variata de manifestari artistice si activitati recreative, intr-un cadru natural, indepartat de aglomeratia citadina.



Serile vor fi rezervate concertelor, alte patru nume fiind deja confirmate: Trobar de Morte (Spania), The Moon & the Night Spirit (Ungaria), Allerseelen (Austria) si Trei Parale (Romania).



Pe durata zilei, celor prezenti li se ofera posibilitatea de a-si petrece timpul in zona de activitati complementare. In spiritul apropierii de valorile traditionale aceasta va include: ateliere de arte si mestesuguri, expozitii de pictura, fotografie & arta traditionala, reprezentatii & demonstratii de reenactment, proiectii de film, parada de costume.


Biletele se gasesc in reteaua Biletoo. Punctele de vanzare se afla in Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Librariile Adevarul si Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului si Palatul National al Copiilor. Bilete se comercializeaza si la filiala Bestial Records din Bucuresti.



Cei ce doresc sa comande online, o pot face de pe www.Biletoo.ro, www.bilet.ro si www.blt.ro, www.myticket.ro, www.eventim.ro.