Alearga 100 de kilometri pentru a sprijini 400 de copii orfani

Detalii

Categorie
Evenimente sociale
Modificat
acum 6 luni si 1 saptamana
Vizualizari
392

Voteaza & Distribuie

Descriere

Aleargă 100 de kilometri pentru a sprijini 400 de copii orfani
Participă și fotbalistul George Ogăraru
Sâmbătă, 30 mai 2015, începând cu ora 6.30, 55 de sportivi temerari vor alerga 100 de kilometri, pentru a ajuta 400 de copii orfani. Startul se va da din Otopeni, iar cursa se va încheia la Tabăra de copii din Valea Plopului. La Ultramaratonul caritabil “100 for Children” vor mai participa jurnalistul Alexandru Dima și fotbalistul George Ogăraru, împreună cu soția și copiii săi.

Evenimentul sportiv are drept scop strângerea de fonduri pentru finalizarea unui centru social în Vălenii de Munte, în cadrul căruia copiii abandonați sau orfani, din tabăra de la Valea Plopului, vor locui în momentul în care vor ajunge la liceu. Șaptesprezece dintre participanții la evenimentul non-competitiv au ales să parcurgă singuri distanța de 100 kilometri, iar restul au optat pentru echipe de cinci (5 x 20 de kilometri) sau de doi (2 x 50 de kilometri). Pe ultimii 2 kilometri ai Ultramaratonului, alergătorilor li se vor alătura și copii din Tabăra din Valea Plopului. Începând cu ora 21.00, când organizatorii estimează că toți participanții vor parcurge cei 100 de kilometri, va avea loc tradiționalul foc de tabără, unde micuții vor povesti cu eroii lor.

Cei 55 de sportivi au rolul de fundraisers, fiecare dintre ei având pagină proprie pe platforma de Galantom.ro, pe care o promovează în rețelele de socializare pentru a strânge fonduri prin donații online. Până la ora actuală, s-au strâns din donații 80.000 de lei – peste 30.000 de lei doar la ediția din acest an - iar pentru finalizarea centrului social mai este nevoie de 250.000 lei.

“Ultramaratonul caritabil 100 for Children. este o cursă foarte grea, ai nevoie de o putere fizică și mentală ieșită din comun pentru a o finaliza, însă participanții noștri fac asta pentru a-i ajuta pe cei 400 de copii orfani si asta le ofera o motivatie extraordinara. Ultimii 2 kilometri din traseu sunt cei mai emoționanți, întrucât sportivii vor încheia cursa cot la cot cu micuții pe care vor să-i ajute. Ne dorim ca în ediția aceasta să reușim să strângem cat mai multi bani si poate pana la sfarsitul anului sa finalizam centrul”, declară Daniel Mereuță, organizatorul Ultramaratonul caritabil “100 for Children”.