Jump to content
Forum Roportal
Grimster

Mai exista speranta de vindecare?

Rate this topic

Recommended Posts

Salut!Ma numesc Mihai, am 18 ani si sunt deprimat, confuz si neputincios in incercarea de a ma regasi.Stiu ca suna disperat, dar mentin totusi o stare buna; cred ca am acceptat situatia, am invatat sa traiesc cu depresia (desi ma lupt cu ea;nu vreau sa devina o parte permanenta din mine).Nu caut neaparat sfaturi, ci doar vreau sa mai las din sangele asta rau sa mai curga.

Principalul aspect despre care vreau sa vorbesc este incapabilitatea de a mai simti ceva, orice.Am fost mereu tipul timid care pastra in el trairile si cred ca n-am permis nimanui sa ma cunoasca cu adevarat.Pana prin clasa a 9-a am simtit ca peste tot ma integram formal, nu simteam ca fac parte cu adevarat dintr-un grup in care sa ma exprim liber fara a parea diferit sau ciudat.Am intalnit apoi oameni noi la liceu in preajma carora ma simteam bine, acceptat, chiar simpatizat.Nu stiu insa ce s-a intamplat incepand cu clasa a 11-a.Am venit din vacanta cu sufletul parca inghetat. Stiti cand vorbiti cu cineva, o fata, de exemplu, si ii spuneti ceva care o face sa rada, simtiti o caldura in interior, un sentiment de bine.Eu am pierdut insa orice fel de sentiment: bucurie, entuziasm, tristete(pentru ca depresia nu inseamna tristete, ci un peisaj cenusiu fara nimic la orizont).De fapt cred ca as vrea sa simt o tristete crunta doar pentru ca stiu ca mi-as reveni.Ma gandesc uneori cum as reactiona daca ar avea loc un eveniment nefericit in viata mea.Dar destul cu asta... Ceea ce as vrea sa mai spun e ca sufletul parca nu mai e in legatura atat de stransa cu mintea, nu mai este prezent in tot ceea ce fac. Asta imi afecteaza si memoria.Parca am o ceata pe creier care ma impiedica sa fac lucuri obisnuite(citit, filme)si nu mai sunt la fel de constient de ceea ce se intampla in viata de zi cu zi. In general retinem usor lucruri care ne plac.Eu, cum mi-am pierdut interesul pentru aproape orice, mi-e destul de greu sa ascult muzica sau sa vad filme.Am incercat, de fapt, sa ascult muzica ce imi placea inainte de perioada asta in speranta ca va misca ceva in mine, dar nimic...;imi placea la nebunie sportul(fotbal, baschet, ping-pong etc), puneam suflet si ma distram;acum, inca mai fac sport, dar parca o fac din inertie, nu mai simt atat de multa placere.

E ca si cum ma dizolv, ma rodez in drumul spre adult si pierd bucuria de a trai-sa nu fie interpretat ca un gand suicidal:).

De curand am fost intr-o excursie in care am cunoscut mai bine 2 dintre colegele mele, in sensul ca am vorbit mai mult cu ele.M-am simtit bine, insa simteam ca nu comunic tot ceea as fi vrut;nu reuseam sa reactualizez niste informatii pe care stiu ca le am;pur si simplu lipsea scanteia aia afectiva cu ajutorul careia sa aduc in discutie un subiect interesant;n-ar fi o drama daca as fi stiut ca asa am fost mereu(un tip banal, care nu spune prea multe), dar stiu ca nu sunt asa;in primii 2 ani de liceu eram pe-atat de spontan pe cat fusesem de retinut in generala si ma simteam chiar amuzant.Ceea ce vreau sa spun e ca as vrea sa mentin relatia cu colegele mele, cu oricine, dar starile astea depresive nu ma fac o persoana prea agreabila (posomorat, necomunicativ, banal).

Eu traiesc la tara si merg la un liceu bun din oras.Situatia materiala e decenta,dar parintii fac eforturi si deocamdata viitorul meu il vad destul de sumbru (mai pastrez un graunte de speranta).Ei m-au tinut departe de munca grea si m-au indreptat catre educatie, ceea ce am si facut, dar acum simt ca nu mai ajuta materia cenusie si imi este greu sa-mi fac planuri de viitor;nu mai sunt atat de lucid.

Cam asta a fost expunerea mea.Repet, nu caut neaparat sfaturi (stiu ca solutia e ingropata undeva in sufletul meu), ci doar sa-mi exprim niste sentimente si poate sa determin si pe altii care trec prin asa ceva sa vorbeasca.

Edited by Grimster
  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Posteaza mesajul asta, in sectiunea "sex behavior" sau "dragoste", mai scurteaza-l, adauga-i multe condimente si asteapta replicile celor care sunt mai "vii" (inca).

Ai optsprezece ani, primul tau mesaj e deprimant, plictisitor de lung (am citit din trei in trei randuri), la rubrica psihologie, dar vrei femei...pai asa nu cred ca scapi de bataturi.smile.gif

Ai idee cate fete frumoase asteapta putina dragoste de la un baiat tanar si educat? N-ar fi pacat sa te rateze?

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

 

 

Sfatul meu e sa nu te mai uiti atat la TV sau seriale. Din ce spui , pari sa descrii un fel de mix intre Grimm si Dexter, probabil de aceea ti-ai luat si nick-ul Grimster. N-ai pierdut legatura cu tine insuti, doar ai vrea sa fii altcineva. Nu sunt specialist in domeniu, dar cred ca ar fi bine sa te accepti asa cum esti, dar asa cum esti, nu trebuie sa iti inventezi trairi adanci doar ca sa te simti important. Toti oamenii sunt importanti, fiecare in felul sau.

  • Upvote 6

Share this post


Link to post
Share on other sites

Salut! Ma numesc Mihai, am 18 ani si sunt deprimat, confuz si neputincios in incercarea de a ma regasi.Stiu ca suna disperat,

 

salut...

vrei sa fim prieteni? pe mine ma agaseaza unii din pdl si pupincuristii lor...

 

poate gasim subiecte comune...

Share this post


Link to post
Share on other sites

...

Cam asta a fost expunerea mea.Repet, nu caut neaparat sfaturi (stiu ca solutia e ingropata undeva in sufletul meu), ci doar sa-mi exprim niste sentimente si poate sa determin si pe altii care trec prin asa ceva sa vorbeasca.

Ai nevoie de activitate sociala. Du-te la un club, de exemplu la karate, ca acolo sunt si baieti si fete.

Nu-i necesar sa incerci mereu sa pari mai interesant, sa fii mai haios, sa fii mai cumva cum nu esti. Mi-e cunoscuta presiunea media de a fi toti ubermensch - haiosi, deosebiti si interesanti etc. Cumva tu pui presiunea asta asupra ta, desi nu-i necesar. Probabil te-ai plictisit.

Desi nu s-ar zice, mai toti oamenii obisnuiti fac lucruri banale si plictisitoare, nu le ajunge ce au, nu le ajunge nimic. Vezi pe cineva foarte vesel - gandeste-te ca omul ala e vesel pe moment, nu e o stare perpetua. Tine de tine cum gestionezi asta.

Pune-ti mai degraba intrebarea ... cine ai vrea tu sa fii si nu esti ? De ce vrei sa fii altcineva ?

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

Analizeaza foarte bine perioada dintre momentul in care erai vesel, pasional...si perioada in care ai devenit apatic.

Nici o problema nu apare fara cauza.

 

Dupa mine, te chinuie ceva temeri. Dar e prea devreme sa presupun.

Incearca sa iti amintesti aceea perioada..si trairile pe care le-ai experimentat atunci.

 

Apoi, se poate discuta.

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mentionez si eu ca depresia scade pofta de sex, indiferent de restul influentelor.

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Citisem undeva,ca perioada cu maximul de productie de testosteron la un baiat,este pe la 17-18 ani.Adica ar trebui sa fie perioada de maxim interes fata de sex...teoretic.

Totusi,nici macar o vorba despre asta in postarea ta...oare de ce?

Nu cumva starea ta e pe baza de frustrare sexuala?

Nu cumva nu vrei sa simti nimic,in realitate?

Nu e treaba mea,sunt intrebari pe care sa ti le pui singur,nu sa-mi raspunzi mie,ca pe mine nu ma incalzeste cu nimic sa stiu raspunsurile.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

×