Paranoia - se poate vindeca?

Se fac 2 ani de cand am o relatie cu un barbat care incetul cu incetul a dezvoltat un comportament paranoic. Sunt destul de lucida ca sa nu incadrez simptomele lui in concepte romantice gen gelozie sau posesivitate. Nu, e mult mai mult de atat si deja frizeaza patologicul. Nu am reusit inca sa aflu daca a avut acest comportament in relatiile cu alte femei sau doar eu sunt fericita castigatoare a unui astfel de tratament. Cert e ca l-am recunoscut imediat in articolul acesta

Desigur, nu sunt obligata sa stau cu el, nu ma tine nimic, nu suntem casatoriti, nu exista copii, nici macar nu locuim impreuna. Si sincer, dupa ultimele iesiri, am fost din ce in ce mai hotarata sa pun punct relatiei. Orice alta femeie in locul meu ar fi fugit de mult, mancand pamantul. In fine, aici pot spune ca am si eu niste probleme, trebuie sa fiu masochista de vreme ce am suportat tratamentele astea, dar chestiunea asta e de discutat in alt topic.

Acum suntem pe punctul de a relua relatia, asa cum am reluat-o de zeci de ori pana acum. Problema e ca sunt epuizata, nu mai sunt in stare sa trec prin inca o despartire cu acuzatii si jigniri. Dar stiu sigur ca va veni asta, aproape ca stiu si cand (la inceput crizele erau la o luna, apoi la doua saptamani, apoi saptamanal si in final la 3-4 zile). N-am sa detaliez motivele pentru care vreau sa reiau relatia, nu stiu daca sunt chiar relevante. Am deschis topicul la psihologie si nu la relatii pentru ca nu relatia noastra are o problema, ci el are o problema care ne afecteaza relatia. Drept urmare, vreau sa stiu daca poate fi "reparat".

Stiti cum se comporta un paranoic. Dezvolta niste idei care fac parte dintr-o realitate paralela. Dar, fiind realitatea lui, are si logica, deci nu poti sa vii cu argumente logice din realitatea ta, ca nu le va accepta. De aceea nu mai putem vorbi de incredere, pentru ca...nu ai cum sa ii castigi increderea. Nu accepta nicio dovada (chiar extrem de palpabila) si nicio argumentatie logica. Dar macar un lucru am castigat si eu din relatia asta cu el. Am descoperit ca increderea nu se castiga, increderea SE ACORDA. Credeti-ma ca am facut tot ce imi statea in putinta ca sa-i castig increderea, cand inca credeam ca e posibil asa ceva. Iar cand nimic nu l-a convins, l-am intrebat pe el, aproape l-am implorat sa-mi spuna ce pot eu sa fac astfel incat relatia sa mearga. Eram dispusa sa dau raportul pentru fiecare minut din viata mea, numai sa nu il mai aud ca pentru alea 5 minute cat am intarziat in baie, el era convins ca vorbeam cu altul. Dar toate eforturile mele au fost in zadar. Increderea nu se castiga. Daca el nu a putut sa mi-o acorde, eu am fost legata de maini si de picioare, nu am putut schimba cu nimic lucrul asta.

Daca e sa vorbim de incredere, ar fi o solutie sa intorc armele impotriva lui? Sa ii aplic acelasi tratament pe care mi-l aplica el, in speranta ca va realiza ca greseste, pe principiul "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face"? Gen, sa ma prefac (pentru ca nu sunt) geloasa, sa-l acuz ca se uita dupa altele, ca a fost cu altele in timpul liber, sa ii fac scandal, convinsa ca m-a inselat? Poate asa se va simti nedreptatit si va realiza cum ma simt eu?

Alte solutii? Venite din experienta sau din teorie? Am speranta ca sunt cateva persoane dintre voi care stiu cate ceva despre subiect si ar putea sa vina cu niste idei...

Nu vreau sa par prea dura cu ce o sa zic, dar iti pierzi timpul degeaba. Nu are leac. Nu o sa ii treaca. O sa ramana un paranoic si un posesiv. Daca e constient de ceea ce are, spune-i sa mearga la un psiholog. Gandeste-te bine la ceea ce vrei sa faci. Intotdeauna va trai in realitatea aia paralela, intotdeauna va construi imagini cu care se va hrani atunci cand te va acuza de lucruri pe care nu le-ai facut si la care nici macar nu te-ai gandit. Chiar daca ii trece o vreme, starile o sa ii revina. Dar poate nu in toate cazurile se intampla asta. Oricum, mult noroc si nervi de fier!

Badaboom a scris:

Alte solutii?

Singura solutie e sa fugi din relatia cu el mancand pamantul. Pe asta numai autopsia il mai schimba. E problema ta de ce accepti sa-ti tina piciorul pe cap ca pe frana si sa te apese cand i se pare lui c-ai luat-o la vale, dar parerea mea e sa-ti conservi dramul de nervi care ti-a mai ramas, pentru ambuscadele post despartire. N-o sa fie usor. De un astfel de om scapi mai rau ca de raie..

Adica TU l-ai diagnosticat, citind un articol.

Bine, pa.

Si intrebarea cea mai buna ar fi: de ce esti pe punctul de a relua o relatie cu un presupus paranoic?!?

Mai ales ca spui ca stii deznodamantul?!

P.S. Atat timp cat prietenul tau n-are scenarii de genul: ma urmaresc extraterestrii prin satelit si dupa ora 24, frigiderul imi vorbeste in codul morse, e doar un taran gelos si crescut intr-un mediu, in care femeile tre' sa justifice fiecare basina data, scuza-mi franceza.

Imi e intarita in fiecare zi convingerea ca majoritatea femeilor cauta javre, am mai scris despre asta nu cu mult timp in urma, well....best of luck.

Pharrell24 a scris:

P.S. Atat timp cat prietenul tau n-are scenarii de genul: ma urmaresc extraterestrii prin satelit si dupa ora 24, frigiderul imi vorbeste in codul morse, e doar un taran gelos si crescut intr-un mediu, in care femeile tre' sa justifice fiecare basina data, scuza-mi franceza.

E gelos si posesiv. Ce mai vrei? (w00t)

Badaboom a scris:

Daca e sa vorbim de incredere, ar fi o solutie sa intorc armele impotriva lui? Sa ii aplic acelasi tratament pe care mi-l aplica el, in speranta ca va realiza ca greseste, pe principiul "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face"? Gen, sa ma prefac (pentru ca nu sunt) geloasa, sa-l acuz ca se uita dupa altele, ca a fost cu altele in timpul liber, sa ii fac scandal, convinsa ca m-a inselat? Poate asa se va simti nedreptatit si va realiza cum ma simt eu?

Alte solutii? Venite din experienta sau din teorie? Am speranta ca sunt cateva persoane dintre voi care stiu cate ceva despre subiect si ar putea sa vina cu niste idei...

Daca vrei sa ai circ, nu viata, atunci da, e o solutie si scandalul perpetuu

Pe partea cealalta, lasa-l pe el, de preferinta definitiv, desi stiu ca nu poti sa faci asta si analizeaza-te pe tine. Citeste carti, articole, du-te pe la psihologi, psihiatri, neurochirurgi, popi, ghicitoare si afla o chestie simpla pe care in momentul de fata nici n-o poti concepe:

De ce te atrag barbatii ca el, si de ce el cu mania controlului si cu fitzele de taran crescut la grota cu cat face mai urat, cu atat il vrei mai mult ?

Vezi daca tendinta asta provine din faptul ca taica-tu te respingea cand erai mica si tu si mai mult voiai sa-i castigi dragostea si sa il schimbi, sau daca ai tu vreo ambitie supradezvoltata si esti obisnuita ca lucrurile sa fie numai ca tine si daca nu sunt, incerci sa le faci tu sa fie sau daca e vorba de alte scenarii.

Pharrell24 a scris:

Adica TU l-ai diagnosticat, citind un articol.

Bine, pa.

Si intrebarea cea mai buna ar fi: de ce esti pe punctul de a relua o relatie cu un presupus paranoic?!?

Mai ales ca spui ca stii deznodamantul?!

P.S. Atat timp cat prietenul tau n-are scenarii de genul: ma urmaresc extraterestrii prin satelit si dupa ora 24, frigiderul imi vorbeste in codul morse, e doar un taran gelos si crescut intr-un mediu, in care femeile tre' sa justifice fiecare basina data, scuza-mi franceza.

ok, si cum facem sa-l diagnostichezi tu? banuiesc ca esti in bransa psihologilor, de vreme ce esti atat de afectat de fapta mea...

Daca vroiam sa discut despre motivele pentru care am inceput si am continuat relatia cu omul asta, deschideam topic la Relatii si amor, sau cum i-o zice categoriei unde vin toate gasculitele sa planga din motive de amor neimpartasit/respins/inselat/etc. Problema pe care vreau sa o discut aici nu este a mea (pentru asta, topic separat sau direct psiholog). Vroiam doar sa stiu daca se mai poate salva ceva. Concret, omul asta are partile lui bune, de care vreau sa beneficiez. Dar vreau doar partile bune, fara crizele de paranoia.

Si da, am putea sa-l consideram un "taran gelos", doar ca un taran (in sensul peiorativ pe care l-ai folosit tu) nu sacrifica aproape totul, inclusiv sanatatea, ca sa-i fie bine celei pe care o iubeste. Iar gelozia de care vorbesti nu e gelozie din simplul motiv ca se aplica si la chestiuni care nu tin de dragoste. Adica are o problema si cu relatiile mele profesionale, nu in sensul ca s-ar transforma in relatii de amor. Pur si simplu nu ii simpatizeaza pe oamenii aia dar are impresia ca eu ii simpatizez, cand de fapt eu sunt nevoita sa le inghit toate mizeriile pentru ca deh, lucrez cu ei si cel putin pentru moment, am nevoie de ei. Ceea ce inseamna ca distorsioneaza realitatea. Ok, m-am grabit sa-l diagnostichez pe baza unui articol. Spune-mi tu atunci, poate stii mai bine, care e problema lui?

Ti-am zis mai sus care e problema lui, dar cred ca tu ai o problema mult mai mare din moment ce te grabesti sa-i gasesti cate o scuza pentru comportamente cu care n-ar trebui sa-ti bati capul.

Poate ar fi trebuit sa deschizi topicul acolo, tocmai din cauza gasculitelor, nu la psihologie, pe motiv ca l-ai diagnosticat tu in urma unui articol.

Ce urmeaza, sa citesti vreun articol in Viva si sa intrebi daca nu cumva e bisexual, pen' ca ai depistat tu niste similaritati?!

Nu-s psiholog, sunt vidanjor.

P.S. Decat o singura data o sa scriu, so pay attention: nu exista partile bune, daca la inceput a fost cu totul alta persoana, asta e pentru ca se prefacea, ce vezi acum, e cu ce ramai si NU, nu o sa se schimbe.

Nu-i gasesc scuze, stiu ca aceste comportamente nu sunt OK, drept urmare nici nu sunt dispusa sa le suport. Faptul ca distorsioneaza realitatea nu e o scuza, ci e un simptom. Ai dreptate, nu sunt medic ca sa pot pune diagnosticul bazandu-ma pe acest simptom, dar l-am mentionat pentru ca cineva mai destept ca mine, care nu citeste viva (nici eu n-o citesc, dar mai conteaza? m-ai catalogat deja si m-ai pus la zid) sa poata sa aiba o parere pertinenta si eventual sa mi-o impartaseasca, chiar si printre invective gen taran gelos.

Multumesc ca mi-ai dat raspunsul, cam taraneste ("Decat o singura data"?), dar e bun si asa.

@S.R., ce te face sa crezi ca ma "atrag barbatii ca el"? De unde genralizarea asta? Am spus eu ca e a unspea relatie cu un "taran gelos" si ca sunt in cautarea unui al doispelea?

Si da, problema cu tata e evidenta, o spun toti psihologii, in frunte cu Freud. Dar daca n-a existat? Daca am avut o copilarie normala (cat se putea) si am fost iubita de parinti? Hai sa fim seriosi, daca eu am iesit cu problema asta din cauza faptului ca nu mi-am primit pupicul de la tata, altii cat de defecti trebuie sa fie? Pai toti orfanii trebuie sa fie dilii rau, iar cei crescuti la orfelinat nu au nicio sansa sa fie normali, nu? Sau copii batuti de parinti, aia cu siguranta au nevoie de multe sedinte de psihoterapie. Sa nu mai zic de cei cu parinti divortati. Traumatizati pe viata...Nu vor putea avea niciodata niste relatii sanatoase din punct de vedere emotional...Ah, cat ador psihologia de 2 bani citita (de voi) in reviste precum viva