Distrugerea prieteniei

Deschid subiectul deoarece mi s-a intamplat de doua ori in mai putin de-o luna.

Despre ce este vorba...Ieri am intalnit un prieten si am fost la o cafea.Am discutat cordial pana a aflat ca eu am ramas prieten si cu fosta lui sotie.Parca a inebunit, a inceput sa tremure, mi-a insirat o groaza de tampenii despre ea si ce-i mai problematic e ca m-a santajat direct. Mi-a spus ca daca vrem sa ramanem prieteni, sa nu mai vorbesc niciodata cu fosta lui sotie.Dar nu cu mult timp in urma ne distrasem impreuna.

Ea este o persoana cerebrala, placuta in companie si n-a indraznit sa procedeze ca el, atunci cand ne-am intalnit.

Aceeasi situatie am intalnit-o in urma cu vreo luna, cand o fata de pe alt forum, cu care comunicam in privat, .a vazut ca am raspuns alteia (dusman de moarte) si a aplicat aceeasi tehnica de santaj, desi eram doar amici.

Vi se pare fireasca o astfel de atitudine? Care-i problema oamenilor astora...ca asa in rest sunt oameni obisnuiti...placuti.

Oricum, am renuntat la prietenia lor (eu sunt nesantajabil), dar am ramas asa... cu o orecare dezamagire.Si regret si pierderea prieteniei lor.

Voi ati patit asa ceva?

InPing a scris:

Da. Oameni slabi, care percep lumea prin grile de frica/atac/respingere, si care se valorizeaza gresit pe sine prin invingerea altora ori invingerea de catre altii.

Daca ai limpezite in minte punctele in care ei deraiaza, le poti lamuri si lor, inserand treptat in discutie aceste lamuriri. Daca inteleg, ei se pot corecta. Daca nu vor sa se corecteze, lasa-i sa-si investeasca energia inutil in aceste conflicte, pentru ca asta inseamna ca sunt inca la un nivel mai redus de intelegere, si deocamdata stagneaza. E posibil ca peste o vreme sa se trezeasca singuri sau la vreun soc.

Hmmmm... cand doi prieteni de-ai mei sot si sotie au decis sa divorteze, au venit pe rand la mine sa ma intrebe daca sunt de acord sa fiu martor la divort. Situatie penibila, pentru ca mie imi erau dragi amandoi si nu ma interesa conflictul lor conjugal . Le-am refuzat oferta ambilor, spunandu-le ca eu vreau sa raman prietena cu amandoi, indiferent daca ei sunt impreuna sau separat. Au inteles si chiar daca sunt divortati, relatia noastra e una de prietenie in continuare, fara nicio reclamatie din partea vreunuia.

Mai am o prietena foarte buna care a divortat si s-a recasatorit . Dupa 1 an de la nunta ei, s-a recasatorit si fostul sot. Ma inteleg foarte bine cu ambele familii. Sunt niste oameni echilibrati si niciodata nu mi-au imputat ceva. Nici nu ar avea ce. Nu discut despre trecut cu niciunul din ei. Prezentul lor este frumos si ma bucur si eu alaturi de ei, atunci cand impartasesc asta cu mine.

Am intalnit insa prietene care se suparau pe relatia mea de prietenie cu persoane cu care ele erau certate. Nu mi se pare normala o astfel de atitudine, atata timp cat eu cu acele persoane nu aduceam prejudicii prieteniei noastre, de niciun fel. O astfel de pretentie absurda consider ca este o chestie de orgoliu si egoism feroce si niciodata nu am onorat-o.

InPing a scris:

Eu o vad ca o manifestare a ego-ului, ceva de genul "cum sa fii prieten cu fosta nevasta sau persona care mie imi displace pe mess / forum/ facebook". Aceste persoane au impresia ca le diminuezi imaginea in fata anturajului.

Considera ca fiind prieten cu fosta nevasta/ dusmanca, le dai lor dreptate si nu pot suporta asa ceva.

Dap, eu sunt egoista. Consider ca, daca esti prieten cu cineva care ma barfeste, care inventeaza chestii despre mine, fara sa ma cunoasca catusi de putin, nu poti fi prieten si cu mine. Cu atat mai putin amic, relatie care pesupune o implicare mai superficiala si, deci, o tradare mai usoara.

Nu tin sa am multi prieteni. Dar tin sa am prieteni loiali.

Amarena a scris:

Consider ca, daca esti prieten cu cineva care ma barfeste, care inventeaza chestii despre mine, fara sa ma cunoasca catusi de putin, nu poti fi prieten si cu mine.

Da, corect. Daca nu stii ce intrigi exista intre cele doua persoane e una. Dar sa stii si sa continui prietenia cu clevetitoarea, e ca o acceptare tacita a opiniei ei. Cu asta nu sunt de acord.

Eu de exemplu am patit sa mi se spuna sa rup orice legatura cu X, pentru ca X nu-i place deloc prietenei mele, pentru ca este in PD si n-am eu ce fi prietena cu cineva din conducerea PD, ca aia sunt oameni de kkt. Ea fiind in conflict cu toti PD-istii de pe planeta.

Persoana din virtual nu prea o cunosc.N-am intalnit-o si nu mi-am putut face o parere obiectiva despre ea.I-am citit multe postari din care am dedus ca-i o persoana inteligenta, culta, distinsa si tocmai asta m-a derutat atunci cand mi-a formulat ceva de genul: "Cine-i prieten cu aia, nu poate fi prietenul meu.", mai ales ca n-aveam habar de vreun conflict intre ele.Oricum, asta-i irelevant.

Dar na...pe net e greu sa cunosti omul, insa prietenul de care va spuneam e un tip cu foarte mare necesitate de afectiune, nu cred ca poate sa-si permita prea multa solitudine.

Ma intreb daca la fel va proceda si cu restul prietenilor (adica sa ne indeparteze), deoarece si ei sunt exact in situatia mea (prieteni cu fosta) si nu vad pe niciunul din ei sa cedeze la un astfel de comportament.

Nu cred ca mai pot face ceva sa ramanem prieteni, a fost foarte transant.Nici n-am de gand sa renunt la prietenia cu sotia lui, ea insasi fiindu-mi o veche prietena (dinaintea relatiei lor).As putea doar regiza ceva in sensul asta, poate-i trece si impac si varza si capra.Dar oare daca afla,nu-i mai rau? Si un atfel de comportament, din partea mea, ar fi corect?

Situatiile astea imi amintesc de comportamentele noastre cand eram copii si invatam sa legam aliante.I-am spus unuia ca daca nu se joaca cu un altul, il ajut sa-si repare bicicleta.Dar aveam o scuza...varsta (vreo 7-8 ani).

InPing a scris:

Vi se pare fireasca o astfel de atitudine? Care-i problema oamenilor astora...ca asa in rest sunt oameni obisnuiti...placuti.

Nu mi se pare fireasca. Frustrarea e problema.

Voi ati patit asa ceva?

Da.

De ce crezi ca frustrarea?

Uite...mai sus e cineva care aproba (Amarena) si nu cred ca frustarea-i caracteristica ei.

Oare si prietenii de care am pomenit vad viata asemeni unui razboi, in care au nevoie de aliati prieteni loiali, tradari si tot soiul de astfel de scenarii? Nu pot ei oare sa vada nimic frumos, constructiv, daca lor nu le este util?

Nu e asta o perceptie distorsionata a realitatii, iar comportamentul lor, o inutila masura defensiva, menita sa-i protejeze de inchipuiti dusmani, tradatori, clevetitori...?

Mellissa ne-a exemplificat in doua randuri situatii in care oamenii au dat dovada de maturitate, totusi...:

Melissa R:

Daca nu stii ce intrigi exista intre cele doua persoane e una. Dar sa stii si sa continui prietenia cu clevetitoarea, e ca o acceptare tacita a opiniei ei. Cu asta nu sunt de acord.

Presupunand ca as fi stiut (desi nu stiam), e imoral sa ai relatii de prietenie cu doi oameni care sunt dusmani? Chiar inseamna asta ca-ti asumi si perceptiile si ideile lor? Prietenia te poate face partas, chiar daca nu te implici in disputa lor?

Eu am alta deviza si anume asteptari minime, in multe cazuri reduse catre zero.

Prietenii mei sunt foarte putini la numar. Recunosc cinstit, nici nu ma straduiesc prea tare sa inmultesc acest numar.

Nu impun nimic nimanui si respect alegerile oamenilor, chiar daca imi displac.