Început de soogee, Lun 20 aug 2012 · 1.870 răspunsuri · 323.235 vizualizări · închis
Joci de-ti da sangele pe nas ca sa primesti niste aplauze ipocrite, anemice, dupa care ei se duc la vietile lor razletite?
Joaca pe bune in viata ta, o piesa in care nu ai spectatori umani, dar interpretezi genial, ca si cum ai sta in fatza arhonilor si pleromei.
Cand o sa mori pe scena o sa intelegi ca lumea moare in mine.. Sau renaste.. O viata povestita e frumoasa dar o viata traita e mirifica.
Eu mor in fiecare zi, lumea este scena mea, spectatoarea mea e Sophia, si inca stramba din nasuc
http://www.youtube.com/watch?v=K-ciMR2OpV4
Nemo! a scris:
Se vede ca tu si teatrul sunteti niste fiinte paralele. Nu e vorba de aplauze. Nu-s ipocrite oricum. Un actor profesionist face sa planga audienta. Asa spunea Frank Capra. Dar nu e asta. E vorba ca multitudinea de vieti se produce in tine in fiecare rol pe care il joci. Si viata mea vreau sa fie asta. Oameni mituri arhetipuri povesti de viata sa prinda contur. Eu de mica am trait cu arta altora. Cu scriitori. Cu poetii. Cand am descoperit teatrul mi-am dat seama ca e acolo ceva fabulos. Sunt niste trairi ce nu pot fi comparate cu niste escapade montane. E adevarat: concediul te ajuta sa te relaxezi , natura te ajuta sa iti purifici sufletul. Dar teatrul te ajuta sa te maturizezi si sa ai o diversitate magnifica intr-un biet trup si biet suflet care se da pe sine pentru a da lumii bogatia sa spirituala sau zbuciumul sau launtric.
Nemo! a scris:Eu mor in fiecare zi, lumea este scena mea, spectatoarea mea e Sophia, si inca stramba din nasuc
Pentru tine e scena familiara tie. E ceva normal asta. Nu condamn dar nu imi fa tu publicul ipocrit ca ma supar. Cine e Sophia? Pisica?
Editat Dum 9 sep 2012 04:09
Ea. a scris:
E Intelepciunea la gnostici.
De ce ai nevoie de spectatori?
De ce nu poti juca pentru tine si atat?
Scriitori au un stil diferit de a muri. E si ala special. Nu zic nu. Ma gandesc la Cioran si la Camil Petrescu. Ca sa zic asa. Si Paler parca isi da suflarea in trairile sale inalte.
Cat de ignorant poti fi de cateva zile. Ori te am supraestimat ori iti bati joc de mine azi. Actorul si spectatorii sunt insamantarea artei in propria viata si conturarea realitatii intr-o dinamica proprie in care fiecare suflet din sala se recunoaste sau se poate respinge.
Viata personala nu se joaca. Daca tot ai chef de harjoneala intelectuala. Arta are si ea un scop nobil precum stiinta
Editat Dum 9 sep 2012 04:19
Cine recita poezie, o face pentru sine. Se duce pe malul marii, ca si Keanu Reeves, si recita singur, si traieste extazul.
Eu asa inteleg si teatrul.
Papini spunea ca adevaratul roman este cel scris pentru sertar, care nu va avea niciun cititor in afara de scriitorul insusi.
Scrie un monolog teatral, si interpreteaza-l intr-un luminis, departe in padure, veveritelor.
Sau pe un pisc, cand rasare soarele si goneste mareea de nori in vale. Ori sub un grohotis, cand te aplauza marmotele tiuind de placere.
Atunci vei trai extazul.
Editat Dum 9 sep 2012 04:21
O sa iti povestesc o intamplare. Ascultam cum citeste Privighetoarea si trandafirul un anume actor. In clipa aceea sufletul meu a cuprins zarile. Eu fiind un spectator. Tu nu intelegi ca toate povestile lumii sunt de fapt povestile fiecaruia dintre noi si toate inimile lumii sunt bataile de inima ale fiecaruia?
Nemo! a scris:
Hai ca la stiinta te-am iertat pentru ca eu m-am retras din ea dupa trei ani. Dar la arta nu te iert. Intelege ca in singuratate e o incubatie artistica care precede impreunarea de mai tarziu? Extaz in singuratate? Arta in singuratate? Exista dar ea apoi evolueaza in gloria sufletelor colective.
Faci pentru sine o introspectie. Faci pentru sine un desen. Dar sinele tau e multitudinea de euri care exista pe lume.
Sau cumva ne dezvoltam singuri, brusc asa? Nu ai un extaz cand te indepartezi din magia celor care au creat si din magia ceea ce o dezvolti din intelepciunea stramosilor tai ce va deveni intelepciunea ce o vei lasa urmasilor tai.
Editat Dum 9 sep 2012 04:38
De Niro spunea: ascult cu atentie ce indicatii are regizorul. Dar apoi le uit, si joc numai si numai pentru mine.
El ma intelege ce vreau sa zic.
Unde ti-e spiritualitatea? Sau stai ca arta nu e spirituala. E ipocrita si egoista ca ai decis tu.
Nemo! a scris:De Niro spunea: ascult cu atentie ce indicatii are regizorul. Dar apoi le uit, si joc numai si numai pentru mine.
El ma intelege ce vreau sa zic.
Aha. Teatrul e un catharsis . Apoi se tinde spre arta. Care apoi e oglinda umanitatii. Ce face De Niro e catharsis. Ca sa joci roluri dificile trebuie sa fii bine motivat!! Nu joci de tampit. Tare mi-e ca tu nu intelegi nimic din arta si din actorie.
Exista un anume egoism in arta. La fiecare incepator. Pana prinde fluxul.
Tu nu intelegi ca actorul e darul pentru public? Oamenii se regasesc in el!! Ca doar nu platesc bilet ca esti tu un egoist feroce. Cel care joaca si pentru sine si pentru public e artistul desavarsit!!
E adevarat ca sunt destui actori care vad teatrul/filmul ca pe un simplu job pe care il fac f bine. Nu e asta o crima dar eu am expus alte lucruri.
Iti recomand urmatoarele carti: Actorul invizibil de Yoshi Oida si Lorna Marshall . Corpul poetic ( O pedagogie a creatiei teatrale ) de Jacques Lecoq Editura Artspect amandoua
Editat Dum 9 sep 2012 04:39