Asta cu „în public bărbatul trebuie să plătească mereu” mi se pare că e o convingere care trădează un pic de nesiguranță și nevoia acută de a demonstra cine-i masculul.
) Nu știu în ce vremuri trăiesc alții, dar acum e grele cu banii, mai ales la tineri. Da, în general plătește el prima, a doua întâlnire. După care, dacă accepți să ți se plătească în continuare riști să pari interesată și întreținută. Și mi se pare firesc. Întâlnirea are ca scop o discuție faină și o companie plăcută LA MASĂ, nu mâncat-băut-plătit ca sa arăt că-s bărbat.
Arăți că ești bărbat prin altele. Și dacă o faci să se simtă bine și să vrea să te mai vadă, n-o să fie niciodata deranjată de faptul că își plătește singură partea.
Dimpotrivă.
Întotdeauna am insistat să-mi plătesc partea. Chiar și la prima întâlnire. Dacă l-am văzut hotărât să plătească el, l-am lăsat să își facă mendreaua, asta maxim până la a doua întâlnire. După aceea, jumi-juma, obligatoriu.
Și când e vorba de relații, clar fiecare-și plătește partea... excepție făcând ocaziile mai speciale, ba o aniversare, ba vreau să-i fac un moft/ o surpriză.
Nu știu cum sunt alții, dar eu m-aș simți limitată și m-ar indispune tare să-l știu că plătește mereu pentru mine. Nu m-aș simți confortabil. La urma urmei nu-i taică-meo, ca să-mi cumpere ce-mi poftește mie inimioara, că deh, câte fete are tata.
PS: situațiile în care amândoi își scormonesc prin portofel nu-s deloc jenante', da hai fie. În localuri mai de fiță, dacă avem rețineri d-astea, se rezolvă ușor... îi dai banii înainte, sau după ce pleacă chelnerul. Greu.