A batut clopotul inceputul sfarsitului. Iata-ma aici, intinzadu-mi bratele retezate ca sa ajung absolutul. Ma intind cat pot de mult catre zenit, cu deosebita ignoranta cu privire la indiferenta dansului fata de efortul meu. Privesc cu indignare scoarta negricioasa ce-mi interzice mobilitatea. Sunt blocat! Nimeni si nimic nu pare sa poata sa observe incercarea mea. Imi simt radacinile putrede intr-o piatra saracacioasa si leganatul vantului ma penduleaza catre un anume sfarsit. Percep lumea din juru-mi cu senzatii ce nu-mi sunt cunoscute. Ma aflu in ultimul ciclu al exiestentei materiale, printre ultimii constienti in spatiu si timp. La inceputul acestui ciclu succesiunile de asa zise incarnari mi-au devenit cunoscute. Memoria imi este acum nelimitata, si pot rationaliza simultan tot ce stiu. Lumina azurie a starii de visare te face sa descoperi absolutul orbit de nepasare. Ritmul mocnit al mersului printre trupuri putrede secatuieste constructia verbala. Devine astfel o inutila zvarcolire in reguli impuse, impropriu spuse, omului supuse, la orgie dispuse, macabru suprapuse, repuse si nepuse...pana la repaus.
Pare un subiect interesant ?
Eu nu prea pricep, dar poate dai mai multe detalii.