Toio a scris:
Câtă feminitate, câtă delicateţe în "mars, må"!
În rest de ce atâta pesimism?
Nu ne confruntăm cu războaie sau cataclisme naturale. Treptat, cu răbdare, cu înţelepciune, paşnic vom reuşi să schimbăm lucrurile în bine.
Roma nu a fost clădită într-o zi.
Văicărindu-ne permanent că e rău şi că nu putem face nimic, nu ajungem nicăieri.
de ce atata pesimism? ca m-a gonit foamea din minunata romanie si ca se face foame in minunata romanie. poate nu cunosti tu oameni care fac foamea, dar eu stiu multi care-mi pun intrebarea 'ai sa-mi dai si mie niste bani pana la salariu?'.
de ce atata pesimism? pt ca mori dreaq ca boul daca nu ai bani de spaguit medicii
de ce atata pesimism? pentru ca au trecut 25 de ani (timp in care alte tari foste comuniste s-au dezvoltat bine) si romania inca zice 'tre mai mult timp'
de ce atata pesimism? pentru ca traiti in trecutul si umbra unor poezii de propaganda pe care nu dau 2 bani si care imi provoaca stare de voma.
cand multe chestii nu functioneaza in romania sau functioneaza f prost, voi veniti sa ridicati in slavi ce? patria? ( o curva! s-a vandut cui a putut si cui a fost nevoie) Neamul romanesc? ( daca ar avea ocazia, ar pleca din romania peste 50% din cei care-s acolo) Istoria? (fu si se du)
hai mai lasati-ma dreaq cu poeziile voastre, urla copiii de foame p-acolo cu alocatii de cacat si voi urlati 'hurra, traiasca romania!'
mai bine iesiti dreaq in strada si schimbati guverne pana nimeriti unu bun, dar inainte de asta sa va schimbati voi.
ROMÂNIA, ULTIMUL BAL
de Adrian Paunescu
În loc să fim o ţară numai fraţi,
Simţim, în noua epocă barbară,
C-am fost, în viaţa noastră, blestemaţi
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.
Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.
Trăim acelaşi tragic simţământ,
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
Şi suntem de prisos şi nerentabili.
Umili, ne cerem scuze de la toţi,
Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
Şi ne conduc nişte fanarioţi,
Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.
Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
De zici că eşti din neam ce nu se lasă,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
Şi suntem cerşetori la noi acasă?
Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
Dispuşi să emigreze se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.
Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim şi limba noastră-n altă limbă.
Şi-acum se-aude clopotul fatal,
Vin vremuri de urgie şi de grindeni
Şi este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.
Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o,
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!
