Diavolul a fost pentru om de-a lungul secolelor un obstacol-provocare (challenge).
In greaca diabolos inseamna acuzator.
Pentru om, diavolul este acuzatorul care nu il lasa sa doarma, sa se culce pe o ureche.
Omul este obligat sa evolueze, pentru ca avand un asemenea dusman e nevoit sa se analizeze pe sine, sa isi verifice punctele vulnerabile, sa se intareasca, sa creasca in virtuti.
Sfintii ortodocsi spuneau: daca nu va mai fi ispita, nimeni nu se va mai putea mantui.
In arta razboiului se stie ca numai avand un adversar de temut poti deveni un bun strateg.
Atacarea omului de catre diavol e un joc de strategie, un warfare, tine de dezinformare si subtilitati de aparare-atac, ca la sah.
Insa omul a evoluat foarte rapid avand un asemenea dusman treaz, neindurator.
Omul mai si doarme, diavolul nu are nevoie de somn.
Omul mai si are nevoi fiziologice, sau timp acordat familiei, diavolul nu.
S-ar parea ca e inechitabil. Insa numai asa poate omul evolua.
Rugaciunea Tatal Nostru omul spune lui Dumnezeu: si nu ne duce pe noi in ispita.
Insa ispitirea este atributul diavolului.
Dar si Dumnezeu ispiteste, vezi incercarea dura la care il supune pe Avraam, testul in care ii cere sa-si sacrifice copilul.
Crestinii care se plang ca diavolul actioneaza prea tare in vremurile moderne sunt niste lasi si niste anxiosi.
A intrat frica in ei. Ar trebui sa mearga la lupta cu si mai mare indarjire.
Vad o familie lovita de certuri, alcoolism, saracie? Acolo e opera diavolului, asa ca ei ar trebui sa mearga in acea familie si sa lucreze binele.
Sa repare ce e stricat. Atunci ar fi adevarati luptatori.
Dar multi crestini nu fac nimic din acestea, ci doar se tem vazand ca raul prolifereaza, si dau din gura inutil.
Adevaratii crestini sunt Maica Tereza si sfintii care ajutau concret pe cei in nevoie. Ei taceau si faceau.
Ei nu se crizau ca diavolul are prea mare putere.
Ei doar operau puroiul, bandajau rana.
Mai exista si azi sfinti din acestia, si crestini autentici, care urmeaza cu adevarat principiile binelui, dar putini.
Daca ar exista mai multi, s-ar trece un prag critic, si lumea ar deveni mai buna, prin contagiune mimetica pozitiva.
Concluzionand, diavolul este ca un principiu al raului, dar care paradoxal forteaza omul sa evolueze in secole cat o alta rasa neispitita in milenii. Mefistofel din Faust de Goethe este acel spirit "care vrea tot timpul raul, dar face totdeauna binele".
Sfintii crestini nici nu bagau in seama pe diavol. Ei se focalizau pe Dumnezeu, pe principiul Binelui. Prezenta diavolului o ignorau, si se concentrau pe fapte de binefacere, pe practicarea binelui: spitale pentru bolnavi, ajutarea familiilor sarace, combaterea adictiilor, intarirea suicidarilor, descoperirea punctelor slabe si intarirea punctelor tari in psihicul omului.
