Naeema a scris:
Well, atunci in cazul copilului meu, adevarul unic si singur este cel propovaduit de religia tatalui lui. 
Nu conteaza. E suficient sa-l inveti sa caute adevarul care corespunde realitatii din orice lucru, din lucrurile marunte, in alte cuvinte, sa-l inveti sa gandeasca singur, sa-i formezi o gandire analitica prin discutii marunte si libere despre realitatea materiala din jur.
Acel Adevar unic care trebuie inteles se formeaza prin intelegerea tuturor micilor adevaruri direct experimentabile. Daca o religie interzice cautarea micilor adevaruri care corespund realitatii, atunci este o problema...
In acelasi timp copilul trebuie invatat sa refuze minciuna, sa urasca minciuna (si ura e buna la ceva, nu? 
- atentie, sa urasca minciuna, nu pe omul care minte) - ma refer la minciunile si erorile evidente, nu la lucruri care ii depasesc capacitatea de intelegere, cum ar fi "EXISTA / NU EXISTA"... Poate cineva sa-i spuna copilui "EXISTA", iar copilul sa intrebe "UNDE, CUM?", si copilul primeste o explicatie ambigua - dar asta nu este o problema daca inveti copilul sa "sape" continuu spre a cauta raspunsurile mai exacte. Daca religia ar interzice refuzul minciunilor evidente, iar ar fi o problema.
Atat, doua lucruri esentiale trebuie sa faca parte din firea copilului si restul se rezolva de la sine, indiferent de credinte si dogme (religioase sau stiintifice): refuzul minciunii, pana la cele mai mici si aparent nesemnificative minciuni, si cautarea tuturor adevarurilor marunte in stil sistematic, stiintific (nu ma refer la stiintific modern, limitat de principii, ci stiintific rational, ratiune pura, adevar rational pur conform realitatii pe care o observa direct)
nu mi se pare deloc ceva ce ar trebui perpetuat! In aceasta situatie, nu mi se mai pare deloc anapoda ca tanara generatie ajunge sa respinga religia 
