Jump to content
Forum Roportal
Sign in to follow this  
impresie

Mirarea

Rate this topic

Recommended Posts

În accepţiunea generală, mirarea are sens de surpriză, de ceva la care nu ne-am gândit. Însă eu spun că mirarea e o manifestare a trăirilor subconştientului, adică un fel de contemplare a unor obiecte sau situaţii pe care chiar dacă nu ni le-am imaginat conştient, în străfundurile eulului nostru ele sunt prezente, măcar fie şi doar ca o dorinţă. Prin urmare, mirarea vine în momentul în care întâlnim situaţii sau lucruri care ne plac, şi pe care le doream inconştient, sau pe care le aşteptam. De asta există mirarea în faţa frumuseţilor naturale, artistice, tehnologice, şi aşa mai departe. Şi de asta există şi "mirarea" în faţa unor necazuri, deoarece, omul se simte mai bine atunci când e conştient că nu doar el se află în suferinţă, ci şi alţii. Acesta e motivul pentru care la un accident rutier, oamenii se strâng buluc pentru "a se mira" (a vedea) ce şi cum. Dacă ne vom uita atent la discuţiile dintre acei oameni, şi la feţele lor, vom vedea o "uitare a propriilor necazuri", deoarece acestea parcă sunt înjumătăţite sau chiar anulate, prin împărtăşirea loc cu ale celor care au comis acel accident.

 

Ne doream ceva ce nu făcea parte din conştient, şi, drept urmare, întâlnirea dintre percepţiile noastre şi dorinţa subconştientă, se manifestă prin mirare.

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ceea ce începe de la mirare vine spre descoperirea si întelegerea nemijlocită a unui lucru. Lucrurile si vietătile îsi au deja măsurile lor, omul doar le descoperă, apoi le numeste pentru a fi posibilă comunicarea. De aceea omul, care se miră, nu poate fi masură tuturor lucrurilor. Doar cel care crede si cel credincios sunt măsuri ale lucrurilor si ale vietătilor.

 

Asta nu înseamna ca cel ce crede, si este masura tuturor lucrurilor ! Daca omul e masura tuturor lucrurilor, cum se face ca nu-si poate masura ignoranta ?!

 

Pâna la expresia absoluta Nimic nu ne mai mira, e drum lung, presarat cu multiplicitatea relativa a sensurilor mirarii. :king:

 

 

 

Întelepciunea începe în mirare. Socrate

 

A fi domn nu-i lucru mare, a fi om e de mirare. (proverb)

 

Dacă şi cultura a devenit marfă, nu este de mirare că şi oamenii au sfârşit la fel. (proverb)

 

Căsătoria între doi bărbaţi

Nu există azi motiv

Să producă vreo mirare,

Doar că domnul cel pasiv

Se declară fată mare!

(epigrama de Elis Râpeanu)

Edited by GeoFiloRo
  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

mirarea este des intalnita la copii deoarece acestia se minuneaza de universul pe care il descopera in jurul lor pentru ca nu au mai intalnit, vazut sau auzit anumite lucruri si atunci evenimentele ii mira

 

P

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mirarea nu constă în întrebări care să aducă răspunsuri favorabile stărilor pentru care trăieste, asa cum întreabă omul descris de tine.

De asta spuneam eu mai sus că mirarea este o manifestare a dorinţelor subconştientului. De exemplu, un om curios, cu spirit analitic, se va mira cum pot două corpuri cu greutăţi diferite, lăsate să cadă liber, să ajungă în acelaşi timp jos. Pentru alţii, fără astfel de curiozităţi şi fără spirit analitic dezvoltat, nu există o asemenea mirare.

 

Răspunsurile care să satisfacă anumite curiozităţi, încep cu mirarea, pentru că asta înseamnă o satisfacere a unor dorinţe sau întrebări subconştiente. Acesta e motivul pentru care marii descoperitori, prima dată se miră, apoi cercetează, şi pe urmă concluzionează.

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Benefic pentru fiecare din noi, maturi fiind, este acea stare de-a ne mira, de-a fi uimiti asemenea copiilor. Pur si simplu,considerandu-ne un copil care primeste invatatura de la absolut tot ceea ce se afla in jurul lui,de la tot ceea ce exista, de la parinti, bunici, frati,prieteni, de la minunata natura inconjuratoare in toata splendoarea ei, chiar si de la propriul copil, cu atat vom fi mai castigati. Nu-i intamplator faptul ca inteleptii tuturor popoarelor ne spun(chiar ne indeamna) sa regasim copilul din noi, deschiderea si inocenta copilului,mirarea,curiozitatea, incantarea,bucuria si veselia.(este o stare spirituala)

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

mirarea este des intalnita la copii deoarece acestia se minuneaza de universul pe care il descopera in jurul lor pentru ca nu au mai intalnit, vazut sau auzit anumite lucruri si atunci evenimentele ii mira

 

 

 

la persoanele mature mirarea este mai rar intalnita de aceea si espresia nimic nu ne mai mira ; care uneori este mai mult declarativa pentru a exprima o stare ca lucrurile au luat o asemenea intorsatura incat ce ar mai fi de mirare ca se intampla si asa ceva

dar omul este o fiinta curioasa si ii plac lucrurile ciudate, neobisnuite, mai rare si chiar ii place sa se mire atunci cand gaseste prilejul.

 

daca ai intalni un E.T in carne si oase sunt sigur ca mirarea nu ar fi singurul lucru pe care l-ai simti...sau daca ai ajunge intr-o bula temporala sau interdimensionala ....sa fim seriosi...chiar nimic nu va mai starneste mirarea in ziua de azi.... :jester:

Share this post


Link to post
Share on other sites

daca ai intalni un E.T in carne si oase sunt sigur ca mirarea nu ar fi singurul lucru pe care l-ai simti...sau daca ai ajunge intr-o bula temporala sau interdimensionala ....sa fim seriosi...chiar nimic nu va mai starneste mirarea in ziua de azi.... :jester:

 

probabil ca daca e unul de plus nu m-as mira :o:

Share this post


Link to post
Share on other sites

(...)la persoanele mature mirarea este mai rar intalnita de aceea si espresia nimic nu ne mai mira ; care uneori este mai mult declarativa pentru a exprima o stare ca lucrurile au luat o asemenea intorsatura incat ce ar mai fi de mirare ca se intampla si asa ceva

dar omul este o fiinta curioasa si ii plac lucrurile ciudate, neobisnuite, mai rare si chiar ii place sa se mire atunci cand gaseste prilejul.

 

Pe tine nu te mira (

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

×