Naeema a scris:Nu ma intereseaza catusi de putin nici sa discut si nici sa fac afirmatii despre viata de cuplu si natura problemelor unor oameni pe care nu-i cunosc personal si despre care nu stiu absolut nimic concret dpdv intim. Nici daca i-as cunoaste nu m-ar interesa sa le dezbat si analizez relatia si psihologia. Deci mai taie cu Grant si fosta lui mademoizela ca tot ce povestesti este presupunere.
Asta gandesti tu.
Sa iti spun cum gandesc eu: orice indiciu e relevant cand vine vorba despre oameni, daca vrei sa ii intelegi tot mai mult, si sa te intelegi tot mai mult.
Exista barfa si privirea impertinenta in vietile altora, care vrea sa scotoceasca pentru a isi satisface curiozitatea. Aceasta ascunde de obicei o lipsa de autoanaliza: barfitorul nu vrea sa se ocupe de sine, asa ca se ocupa de viata altora. E prea interesat de altii, si asta tocmai ca sa nu isi vada defectele.
De aici cei care se hranesc cu barfe, cancanuri, scandaluri, citesc tabloide, sunt curiosi cat castiga vecinul, cu cine se mai culca, etc.
Exista si alta perspectiva, cea pe care o am eu si inca altii. E perspectiva analizei. Numai analizand vietile altora poti sa ii intelegi, si sa intelegi ceva despre natura umana.
Asa a facut Freud cand a analizat pe Napoleon si Josephina.
Si Cioran cand a analizat pe Valery in "Exercitii de admiratie" (de fapt de demolare si reconstruire). Cioran citea carti de psihanaliza, dovada ca e familiarizat cu jargonul ei.
Exista o disciplina a psihologiei, numita psihoistorie. Eu sunt pasionat de asta.
Psihoistoria aprofundeaza tot ce ne inconjoara (istoria, societatea, developarea naturii umane in interactiune) analizand vietile personalitatilor politice sau sociale.
De exemplu il ia pe de Gaulle, sau pe Martin Luther King, sau pe Putin, si ii deconstruiesc, ii compartimentalizeaza. Scopul nu este barfa stupida, ci intelegerea naturii umane, pentru a intelege cum si unde se indreapta istoria, ca sa ne fie mai bine tuturor.
In acest sens, ca tot vorbeai tu de Clinton, ca de ce s-a culcat cu Monica.
Psihoistoricii arata ca in copilarie Clinton s-a format cu mari goluri, cu traume emotionale:
- tatal i-a murit cu trei luni inainte sa se nasca el (deci lipsa tatalui, trauma imensa)
- mama sa l-a lasat de cand era bebe si pana la 5 ani la bunici (lipsa mamei in cei mai importanti ani, trauma majora)
- tatal sau vitreg era un dependent de jocuri de noroc, alcoolic agresiv, care i-a abuzat pe el si pe mama sa si fratele sau, iar Clinton micutul trebuia sa intervina in scandaluri ca sa ii protejeze
Asa ca e de inteles de ce Clinton, chiar presendintele SUA ajungand, nu se simte multumit cu ciorba pe care o are acasa (Hillary e inteligenta si prototipul femeii de succes, dinamica, puternica interior, frumoasa, si totusi el nu e multumit cu ea). Daca nici cu femeie alfa nu esti multumit, inseamna ca ai acolo in structurarea personalitatii niste carente. Ele sunt carente afective, din copilarie, si Clinton le-ar fi depasit numai prin terapie. Neconstientizand, el se distreaza cu trabucul cu Monica.
Din cauza asta suferim toti pe planeta, caci Clinton nu e fitecine, e chiar cel mai puternic om al planetei. Dar in loc sa se ocupe cu problemele planetei, el se ocupa cu pasarica Monicai.
Si face asta pentru ca nu isi constientizeaza carentele.
De aia psihoistoria e utila.
Iar analizand relatia lui Grant cu Hurley poti intelege ceva mai mult despre natura umana si despre tine si despre altii, ca sa nu repeti erorile ci sa progresezi.
E cu totul altceva decat scotocirea intimitatii altuia doar pentru a iti masca tie stagnarea, nu?
Eu aici pe forum am o viziune de psihoistoric. Analizez si persoanele userilor, in masura in care mi se pare relevant.
Nu ma intereseaza cat si cu cine se culca userul cutare (desi se pare ca pe Pharell il intereseaza asta despre mine, si nu deranjeaza pe nimeni asta).
Insa atunci cand interactionez cu mintea cuiva, ii voi analiza gandirea, ideile, lexicul, topica, frazarea, stilul, etc.
Daca as fi fata in fata cu el, i-as analiza gandirea dar si limbajul corporal.
Si nu poti sa ma impiedici la asta, de vreme ce iesi in lume si te expui cu ceea ce esti.
Daca nu iti convine, poti merge in varful muntelui, departe de oameni.
Daca alegi sa interactionezi cu oamenii, atunci te expui.
Si eu ma expun, si chiar imi place sa fiu analizat (daca simt ca e o abordare corecta).
Insa pe mine nu ma intereseaza sa scotocesc prin vietile altora numai ca sa imi maschez mie defectele si stagnarea.
Ceea ce ma intereseaza pe mine este mereu progresul meu si al altora.
Daca progresul meu si al altora nu este posibil, atunci dispare motivatia mea, si interactiunea nu ma mai intereseaza.
Atunci chiar putem sa ne ducem fiecare pe un varf de munte, si sa stam singuri ca sa privim norii cum trec si iarba cum creste, caci interactiunea cu altii nu mai aduce niciun progres reciproc, deci nu are rost.
Naeema, tu de ce postezi aici? Pentru progres reciproc sau pentru afirmarea de sine?
Senzatia mea este ca tu esti setata pe competitie, pe anularea oponentului, nu pe colaborare si progres reciproc in intelegerea de sine si a ta si a altora.
Gresesc?
