Început de ♫ Blues ♬, Lun 14 mai 2012 · 88 răspunsuri · 11.469 vizualizări
Cane Corso in conditiile in care ti-e frica de caini? Not a good ideea.
Pai cainele ala trebuie dominat, altfel te domina el..si nu neparat ca te-ar musca vreodata, dar nu o sa te asculte daca nu te impui, asa se intampla si la Amstaff.
Pe mine cainele unei prietene(Amstaff) ma asculta mai mult decat o asculta pe ea de exemplu.
Editat Lun 14 mai 2012 23:29
Conteaza dresajul, dar mai mult conteaza cum te impui tu.
Prietena aia a mea, l-a tratat ca pe un caine obisnuit, si totusi el face parte dintr-o rasa de caini agresivi, ca si Cane Corso(cand zic agresiv, nu inseamna ca se repede la tot ce inseamna persoane, asa, no reason...in special sunt agresivi cu alti caini) eh, si tratand asa cainele, a ajuns chiar si cu dresaj, sa nu il mai poata tine cu zgarda de corectie(apropo, iar o paranteza, daca o sa iei Cane Corso, nu o sa-l plimbi cu ham...asta daca vrei sa ai umerii la locul lor)
In rest, foarte echilibrati ei, dar sa te simta stapan, nu sa se simta stapani pe tine.
Editat Mar 15 mai 2012 00:20
Ia-ti un dalmatian. 
E de talie mare, nu straluceste de inteligenta, da' n-am auzit de dalmatieni sa devina agresivi cu stapanii.. Sunt buni protectori, buni companioni..
Blue, m-am tot gandit ieri ca desi am patit-o de cateva ori, nu am ramas cu fobia fata de caini, dar sunt o persoana mai precauta in privinta lor.
Cainii de fapt te pot invata un lucru destul de practic - traieste prezentul.
Atata timp cat experienta neplacuta din trecut o asociezi cu un caine (orice caine), o poti perpetua si pe viitor intr-o prisma negativa.
Sa stii ca tine nu doar de personalitate, dar mai ales de atitudinea pe care o ai fata de frici, in general.
Daca te antrenezi sa te detasezi mai mult de problemele din trecut, ti-ai face viata mai usoara..si in general, niciodata o frica mare nu vine singura. Incearca sa sapi mai adanc in mintea ta pentru a identifica 'fobiile', 'fixurile', 'regretele', 'panicile' pe care le-ai avut de-a lungul ultimilor ani destul de constant.
Mai demult, am vazut la tv ca un om a fost atacat pe strada, in plina zi. A decedat in mijlocul oamenilor si chiar daca hotii au fost prinsi (erau 2) - urma sa realizez ca m-a marcat mai tare decat imi puteam imagina.
Click-ul a fost dat de o seara in care am iesit la discoteca si s-au incaierat cateva namile. Desi nu am vazut lamele, am auzit strigandu-se ca unul dintre ei are cutit. Parca am paralizat, nu alta. Cred ca am avut atac de panica, desi eram la distanta de ei si era o mare de oameni intre noi.
Din acel moment, incepuse sa imi fie cumva frica si de intuneric, ce sa mai vorbesc ca nu mai suportam sa ma uit la filmele horror (la care ma uitam ades pana atunci)..sau sa nu-ti mai povestesc de faptul ca stand la coada la magazin, am obsevat un tip cam ciudat ca duce mana in buzunar intr-un anume fel (inchipuiri, categoric) si am zis 'asta scoate un cutit, e sarac si nu are ce manca!'
In fine, nu am realizat usor cu ce ma lupt pana cand a venit un strain la usa si, vazand pe vizor ca nu-l cunosc, am preferat sa tac din gura ca sa nu auda ca e cineva acasa. Bineinteles, inima imi batea tare..prost.
Dupa cateva ore aflu ca il trimisese tata dupa acte (dar pe vremea aia nem mobile) si m-am enervat eu pe mine. Nu era normal si nu puteam sa mai accept sa fiu condus de asa frici.
Sa stii ca asa am reusit sa imi revin la normal (nu chiar peste noapte, dar destul de repede) - neacceptand sa fiu victima unei temeri care ma ingradea intr-un fel sau altul. Din acel moment, nu am mai luptat cu 'nalucile', ci cu teama. Pana la urma, daca era sa mor, muream si cu asta basta. Oricat ne pazim (si nu ma refer aici la a fi precaut in limitele bunului simt), putem sa murim maine. Important e sa traim cum vrem, nu cum ne dicteaza altii, sau mai ales cum ne dicteaza temerile.
Cand mai aveam inceputuri de 'panici', refuzam sa nu merg intr-un loc sau printr-un loc, sau chiar pe langa un om care imi parea dubios - daca LOGIC, ajungeam sa-mi spun ca e o frica, si nu realitate. Prin antrenament am reusit.
Aveam cam 15 ani.
Apoi, in lant mi-au murit 2 oameni din familie si eu i-am gasit cand erau in criza de cadere...am inceput sa ma tem de boli, de moarte...dar, datorita experientei cu frica de la 15 ani..am reusit in putin timp sa scap si de astea..revin uneori, e drept..cand sunt obosit si reactuinez greu cu atitudinea.
Asa ca, parerea mea e ca forta e in tine, nu intr-un caine pe care il iei sau nu, mare sau tare..ca daca tot te vei teme, iti vei inchipui automat ca exista posibilitatea sa te atace un caine mare, sa treaca de al tau si sa ajunga..tot la tine.
Important e sa te detasezi tu de experientele din trecut, de frici in general si sa redevi stapana propriei vieti.Asta iti va readuce cu adevarat sentimentul de putere si liniste. Nu e vorba ca sa te plimbi printre caini intentionat, ci - ca atunci cand intalnesti un caine sa nu iti schimbi traiectoria pe care o voiai, daca logic nu are cum sa te atace(e legat, are botnita, e insotit si relaxat).
BlueSugar a scris:Amarena@
La dalmatian nu m-am gandit,mea culpa
...
din acestia trebuie sa iei 101 ca sa fie echipa completa 
sau pechinez
tare smecheri si iubitori sunt
cam asa este Alma mea
Mergi la adapost (daca ai pe aproape) si te va alege el pe tine. Oricum, de regula, asa se intampla, nu omul alege, ci cainele. :) Si vei avea si satisfactia ca l-ai salvat. Plus de asta, cei salvati sunt cei mai recunoscatori.
BlueSugar a scris:Imi este frica de caini.Nu frica,mai mult groaza.Fac atacuri de panica in prezenta cainilor mai mari decat un chihuahua.De aceea,in ultimele luni,m-a tot batut gandul sa-mi iau un caine.Un pui mic,cu care sa ma obisnuiesc treptat,dar sa fie de talie mare(si un pic de paza,cum ar veni).
Insa,am doua pisici.Cele mai fricoase pisici din lume,cred eu.Care peste putin timp,vor implini 3 ani.Ma intreb daca un catel(care creste mare)si pisicile se vor impaca vreodata.Si ma intreb(numai scriind aici despre a lua un caine,ma taie transpiratiile)ce rasa de caine s-ar potrivi,ca temperament,pentru frica mea.
Orice sfaturi,idei sunt mai mult decat bine venite.
Dar de la ce vine frica asta a ta? Ai avut o experienta neplacuta cu vreun caine. Dintre toate animalele eu iubesc cainii cel mai tare, chiar daca pe la 5 ani am fost muscata de deget de un caine (singura data cand am patit asa ceva). Cainii sunt cele mai iubitoare si mai adorabile animale, indiferent de rasa. :)
si eu am frica de caini
imi plac, am avut si eu si i-am iubit, au murit si am suferit.
faptul ca am avut caini nu m-a facut sa rezolv fobia
Fac exercitii cand ies la plimbare pe unde vin oameni cu caini, imi impun sa fiu calma, sa ma stapanesc, sa ma gandesc la altceva, sa rad etc. nu reusesc pentru ca simt cum imi bate inima de nebuna. Eu am probleme cu cainii de lupte in special. Si dupa ce trec de mine, chiar daca nici nu m-au observat ramane frica in mine si tind sa ma uit inapoi sa ma asigur ca totul e ok.
Stiu ca e aiurea in ochii celor ce sar la joaca cu orice caine intalnesc in cale
Inteleg, Blue, frica ta de caini seamana cu repulsia pe care o simt eu fata de barbatii blonzi, repulsie ciudata, careia nu ii gasesc nicio explicatie.