Eutanasierea si sinuciderea asistata la cerere!

Postez acest topic in aria Religie de pe mai multe forumuri, intrucat subiectul e foarte controversat d.p.d.v. religios.

Eutanasierea la cerere mi se pare o solutie plina de iubire si compasiune fata de semenii nostrii care sunt in suferinte ingrozitoare, cum ar fi:

- Batrani care sunt in pragul mortii si se chinuiesc in mod cumplit, oribil, ingrozitor;

- Tineri care sufera de peste 10 ani de depresie severa, au incercat toate variantele posibile de vindecare si pe care ii asteapta o batranete mult mai oribila. Suferinta psihica e mult mai ingrozitoare decat durerea fizica, pentru cine nu stie !

Sinuciderea asistata la cerere ar presupune ca persoana sa nu simta frica sau durere pentru ca procesul mortii sa nu fie traumatizant. I se injecteaza medicamente impotriva fricii si durerii, se simte euforic, iar moartea vine in mod placut pe cat posibil.

Este solutia ideala pentru cei carora le lipseste curajul de a comite sinucidere. Este totodata un act de iubire crestineasca fata de semenii nostrii aflati in suferinte oribile si indelungate, un act de binefacere fata de oamenii a caror existenta e mai mult decat groaznica, e insuportabila, dincolo de limitele oricarei rabdari umane.

O sa incepeti sa ma injurati sau sa faceti ironii si misto-uri! La astea va pricepeti foarte bine.

Sau puteti incepe sa controlati activitatea mea pe forumuri. Nu care cumva sa va referiti la subiectul topicului, iar daca o faceti, bagati niste misto-uri la care sunteti buni.

Ok. Acum puteti incepe sa injurati !

Eu sunt de acord cu asa ceva. Am asistat de curand la chinurile cumplite ale unei persoane care era pe moarte. Daca ele se pot evita, de ce nu?

Pana nu o sa fim pusi in fata acestui fapt ( o boala chinuitoare pt noi sau cei pe care-i iubim) e greu de spus daca sunt sau nu de acord cu asta.

Cert e ca nu sunt de acord pt depresivi si mai ales tineri. Alora le trebuie o mama de bataie si o spun pt ca si eu am avut depresiile mele

Bunica mea a murit in chinuri ingrozitoare.

A facut 4 atacuri vasculare cerebrale. Primele 2 au fost mai ok. I s-a strambat gura, nu mai putea vorbi bine, a ramas paralizata doar pe o parte. La al treilea a fost cumplit. Nu mai stia unde se afla: daca este pe strada sau la buda.

Al patrulea a fost ingrozitor. In 2 saptamani a murit in chinuri groaznice prin sufocare lenta. I s-a blocat muschiul traheo-bronsic care se ocupa de respiratie. Plus ca era paralizata complet.

Doar gemea de durere.

Ii vedeam privirea care parca implora moartea. Sa traiesti 2 saptamani asa, in care fiecare moment e un cumplit iad, mi se pare mai mult decat ingrozitor.

Si pentru depresivii incurabili, oameni care nu au nici un rost, care isi blesteama viata zilnic mi se pare o solutie eleganta. Atacurile de panica sau depresia severa sunt mult mai oribile decat orice suferinta fizica. Chiar daca se mai vindeca (partial) tot lasa urme, iar subiectul revine periodic la aceleasi obsesii.

Daca s-su epuizat toate metodele de medicatie si nu e nici un raspuns pozitiv, ce rost are o viata blestemata pe pamant?

Iubire, mila, compasiune, da. Crestineste nu e. Oricum eu sunt pentru introducerea practicilor astora in cartile de traditii crestine. Sa negocieze si ei cu Dumnezeu un pic si sa scape oamenii de chinuri.

Pentru cei cu boli grave incurabile sunt deacord, dar pentru tineret depresiv nu. Depresatii daca nu au tupeu sa-si curme zilele singuri, au ghinion, asta este. Nu trebuie sa fie societatea dispusa sa compenseze pentru lasitatea lor. Spun lasitate asa, pentru ca de fapt in opinia mea ati pune capat zilelor e o lasitate nu un curaj. Si la urma urmei ce mare diferenta de "curaj" este intre a inghiti un tub de pastile de dormit sau a lasa sa administreze altcineva intravenos, licoarea somnului de veci ? Ca nu e musai ca toti sinucigasii sa se sinucida violent. Exista metode mai domoale, fara dureri, drama si mizerie, pentru cei pentru care viata e insuportabila.

Adevaratul curaj este atunci cand iti merge rau, cand esti disperat, cand ti se pare ca nu mai ai pentru ce trai, cand suferi, dar totusi continui sa traiesti si iei fiecare zi asa cum e si sa faci ce poti din ea, cand te gandesti la altii nu numai la tine. Tot respectul pentru acei oameni. Restul, drum bun si cale batuta.

Spun astea in calitate de persoana care stie cu varf si indesat ce inseamna depresia crunta, pierderea rostului vietii si contemplarea calatoriei one-way. Cand stau si analizez in retrospect, imi vine sa ma iau singura la palme.

Calin-8 a scris:

Este solutia ideala pentru cei carora le lipseste curajul de a comite sinucidere. Este totodata un act de iubire crestineasca fata de semenii nostrii aflati in suferinte oribile si indelungate, un act de binefacere fata de oamenii a caror existenta e mai mult decat groaznica, e insuportabila, dincolo de limitele oricarei rabdari umane.

Ok. Acum puteti incepe sa injurati !

Nu stiu in ce masura suntem noi sa decidem ce este ideal si ce nu.

Nu stiu in ce masura cunoastem noi ce se intampla dupa moarte si care ne este insemnatatea si sensul vietii.

Nu cred ca ar demonstra un act de iubire, caci precum multi vociferati - ca si in cazul altruismului, omul o face strict din egoismul de a se simti mai bine, de a vedea mai putina suferinta in jur (pentru a il face sa se simta mai util si mai bun).

Nu stiu in ce masura nu ne-ar face o defavoare lipsa de suferinta..pentru continuitatea noastra spirituala.

Nu, crestineste nu e. Crestinismul nu accepta asa ceva.

Eu propun sa inventati voi alta religie, si sa o numiti o tehnica apartinatoare de noua religie. Cel mult.

Nu va poate opri nimeni, statul e schimbator si adaptabil,nu?

samsara a scris:

Cert e ca nu sunt de acord pt depresivi si mai ales tineri. Alora le trebuie o mama de bataie si o spun pt ca si eu am avut depresiile mele

Eu as zice ca o mama de bataie ar trebui si celor care propun astfel de practici, pentru ca nu e mare diferenta intre ei si pacienti.

Calin-8 a scris:

Postez acest topic in aria Religie de pe mai multe forumuri, intrucat subiectul e foarte controversat d.p.d.v. religios.

Ok. Acum puteti incepe sa injurati !

Din punct de vedere religios sinuciderea inseamna lepadare de Dumnezeu inaintea mortii. Asta inseamna in mod sigur iadul. De aceea Biserica nu poate inmormanta un sinucigas, ar insemna sa se roage pentru diavol.

Din punct de vedere religios chinurile iadului nu se compara, deci sa-ti doresti sa scapi de doua saptamani de chin pe pamant ca sa ajungi mai repede la cele din Iad, ar fi o chestie.

Naeema a scris:

Cand stau si analizez in retrospect, imi vine sa ma iau singura la palme.

Cata nebunie poate sa faca lipsa credintei din om, crunta perspectiva.

Mircea Badea se mai lauda cu necredinta lui, si absolut de fiecare data dupa asta, incepe sa-si descrie cosmarurile pe care le are.

_altul a scris:

Din punct de vedere religios sinuciderea inseamna lepadare de Dumnezeu inaintea mortii. Asta inseamna in mod sigur iadul. De aceea Biserica nu poate inmormanta un sinucigas, ar insemna sa se roage pentru diavol.

Din punct de vedere religios chinurile iadului nu se compara, deci sa-ti doresti sa scapi de doua saptamani de chin pe pamant ca sa ajungi mai repede la cele din Iad, ar fi o chestie.

Din punctul tau de vedere exista o diferenta intre un ateu ( care s-a lepadat de Dumnezeu dar isi duce linistit viata mai departe) si un sinucigas ?

VEMANS a scris:

Din punctul tau de vedere exista o diferenta intre un ateu ( care s-a lepadat de Dumnezeu dar isi duce linistit viata mai departe) si un sinucigas ?

Este o diferenta enorma. Sinucigasul nu are nicio scapare, absolut nimic nu-l mai poate salva de la Iad, de aceea il "abandoneaza" si Biserica.

Pacatul cel mare a lui Iuda nu a fost ca la vandut pe Hristos, pacatul cel mare al lui e ca dupa asta sa sinucis.

Apostolul Pavel ucidea crestini, pana intr-o zi, o singura clipa l-a facut sa ajunga Apostol.

Talharul rastignit alaturi de Hristos era criminal, un singur gand si o vorba rostita, l-a facut sa fie primul om mantuit.