Sal
Am douaj' de ani si ceva si acu cateva luni m-am despartit de ultima prietena, dupa cam 2 ani de relatie. De fapt ea s-a despartit de mine dupa ce ne-am mutat la distanta unu' de altu.
Chestia e ca mi-e taare ciuda ca, in tembelismu' meu, am fost de acord sa locuim atat de departe nuu de altu, ba chiar am initiat mutarea asta.
Ea e de departe cea mai minunata fata pe care am cunoscut-o, si nu-mi pot inchipui viata fara ea. Sau daca va fi fara ea, nu vreau sa fie cu alta.
Toata lumea spune ca ma comport ca un tembel, ca viata merge inainte bla bla bla. Perfect, sa mearga, dar nu vreau alta. Pur si simplu n-ar fi nici pe departe la fel.
M-am gandit ca pentru greseala de a o lasa sa plece ma voi pedepsi sa traiesc oricat de mult voi putea din amintirile cu ea.Pai daca sunt calugari care traiesc bine mersi in celibat si abstinenta, eu de ce n-as putea la fel?
Sper sa se intoarca la mine, dar daca nu, asta e. Am ratat sansa la fericirea prin dragoste, voi cauta altceva. Bani, functii, realizari materiale. Poate o sa infiez un copil.
Ce ziceti? Fara invective va rog totusi!
