S.R. a scris:
Nu sa renunti la serviciu si sa te intretina el, ci sa renunti la mandrie si secrete si sa vorbesti cu el
(desi cred ca mai repede renunti la serviciu :P) Poti ? 
Daca ai motiv sa stai fara parinti, stai, daca nu, n-are logica.
Nu am avut secrete. La mandrie am cam renuntat, i-am mai iertat ceva vorbe aruncate aiurea de tipul "noi vorbim, nu gandim"... Ce "sacrificii" ar mai trebui sa fac, dupa parerea ta, ca sa imi merit locul in Cer, de-a dreapta Tatalui? Sa implor in genunchi?
Locuiesc fara parinti de cand am plecat la facultate, adica de aproape 10 ani... Si el la fel. Nu pot suporta barbatii "cocolositi" de mamica, care au stat acasa pana spre 30 de ani si sunt ca niste mamaligi nefierte, molateci, fara responsabilitati si pierduti fara cineva care sa ii caute in coarne. Am cunoscut cativa. Daca eu am fost in stare sa plec de acasa si sa imi gasesc drumul singura, vreau unu' la fel. My bad. Fiecare cu fluturasii lui.
bydy a scris:
Intrebarea e si CUM se pot rezolva. Pt ca, daca se pot 'rezolva' distrugand alti oameni... sa fie sanatos si sa se rezolve singur.
Poate par moara stricata, dar eu tot cred ca iti pierzi timpul.
Genul asta de oameni trebuiesc ridicati si sustinuti pe umerii tai. Iar asta inseamna sa te cobori tu.
Trebuie sa il convingi ca esti sincera si ca il vrei asa cum e? 
Oamenii nu se schimba, stii.
Si CUM, evident. Stiu pe cineva care si-a facut sotul sa renunte la bautura. Dupa 20 de ani. Eu nu cred ca am atata rabdare.
O sa vedem cu ce vine dupa ce il loveste Revelatia in crestetul capului, oricare ar fi aia. Rezultatul pauzei. Nirvana. As vrea sa continuam, dar numai daca imi povesteste tot ce e in capul lui si promite ca lucrurile se vor schimba fata de cum sunt acum. Si niste scuze si justificari pertinente ar fi bine venite pentru unele episoade, dar nu imi fac mari sperante...
Clar imi e ca ASA nu se poate continua. In momentul in care tot dai, dai, dai si de primit... mai putin... la un moment dat cam obosesti. Si nu vreau sa afle cum sunt eu dupa ce 'obosesc'. Daca imi trece, imi trece de tot, definitiv si irevocabil. Din momentul ala poate sa stea si in cap ca nu mai pot simti nimic. Rabdarea are si ea limitele ei... 