Problematica educatiei si a dezinteresului de cunoastere...

Am deschis acest nou topic din necesitate (antonim al hazardului), ca urmare al altui topic deschis la rubrica politica de Novator _ Schimbarea sistemului politic Dezbatere asupra unui nou sistem politic

Novator a scris:

Educatia este baza viitorului oricarei societati. In opinia mea, cea mai importanta problema care trebuie rezolvata este starnirea interesului elevilor catre cunoastere. (...) Niciun profesor, oricat de bun ar fi, nu poate transmite cunostinte unui elev dezinteresat.

Se pare ca educatia (baza) nu e suficienta, dupa un exemplu gasit

Adevaratele cauze ? Lenea. E cel mai filozofic raspuns care merita dat.

Apropo, e v-ati

GeoFiloRo a scris:

Va-ti g

Cred ca pasiunea pentru un subiect se trezeste foarte devreme in viata. Mie poate imi vorbea taicamiu de univers inca de la scoala primara. S-ar putea ca profesorul sa nu aiba prea mare influenta. Nu stiu. Voua cand v-au fost trezite pasiunile pentru ceea ce faceti ? Am avut o profesoara de chimie tare in clasa a 8-a, datorita careia am trait apoi sentimente unice in viata legate de chimie. Dar apoi s-a stins interesul si tot la fizica am ramas.

GeoFiloRo a scris:

......

Va-ti g

Abc2009ro a scris:

Cred ca pasiunea pentru un subiect se trezeste foarte devreme in viata. S-ar putea ca profesorul sa nu aiba prea mare influenta. Nu stiu.

Adevarat, profesorii pot avea mare influenta la unii elevi, si nu intotdeauna pozitiva. In cazul meu, pe bancile scolii primare, profesoara de matematica a influentat extrem de mult, poate cel mai mult, felul cum am vazut eu aceasta materie toata viata. Am urat-o cu o pasiune greu de descris si inca o mai urasc. Materia nu profesoara.

Unii copii nu au de la bun inceput sau nu au deloc un deosebit talent pentru materii precum matematica, fizica, chimia, dar in schimb au inclinatie spre materiile literare, artistice, filozofice, samd. Ei bine, draga noastra profesoara si-a facut bisericuta ei alcatuita din mintile matematice de elita din clasa noastra, iar pe ceilalti i-a lasat cu ochii in soare sa se descurce singuri. Daca noi astialaltii nu intelegeam din prima ce explica ea, apai noroc bun si d-zeu cu mila. Ploua cu note proaste la lucrarile de control si teze, iar acum privind in retrospect imi dau seama ca nu o interesa nici catusi de putin sa aduca si restul clasei la un nivel rezonabil de intelegere a acestei materii. Ea era mult prea incantata si preocupata de premiantii clasei si participantii la olimpiadele de matematica, incat sa dea doi rahati pe restul elevilor care poate saracii se uitau la tabla ca vitelul la poarta noua.

GeoFiloRo a scris:

Va-ti g

GeoFiloRo a scris:

Va-ti g

Finnian a scris:

Dorinta de cunoastere trebuie sa fie ceva intrinsec. Asta cred cel putin.

Poate nu neaparat intrinsec. Dar copilului trebuie sa i se arate de mic putin din misterele lumii. Trebuie sa ii dai ceva curiozitatii lui atunci cand e mic. Va avea apoi grija creierul sa formeze structuri in care sa retina sentimentele acelea de mirare. Iar cand va creste mare, structurile acelea fiind la baza, ii vor influenta puternic interesele. Cred ca apoi adolescentul se va descurca chiar si intr-un mediu cu profesori dezinteresati. Pur si simplu pasiunea ce i-a fost sadita de mic, il va ghida ea. El chiar nu va trebui sa faca mare lucru. Doar sa se lase sa simta.

GeoFiloRo a scris:

Va-ti gândit care ar fi adevaratele cauze ca elevul este dezinteresat de cunoastere ?

E ca şi când am întreba, "de ce nu poartă toţi oamenii tricouri verzi ?" Nu poartă pentru că nu suntem toţi la fel.

E asemănător şi în cazul elevilor: unora le place să cunoască, altora nu. Aici se poate face o observaţie: în ultimul secol, tot mai mulţi oameni în general, şi elevi, în particular, sunt interesaţi de cunoaştere. Dacă nu ar fi aşa, lumea nu ar fi progresat. Însă avansul cunoaşterii şi a realizărilor tehnologice, nu doar că progresează, ci acest progres e tot mai accelerat. Asta arată că tot mai mulţi elevi sunt dornici să înveţe, şi apoi, în anii care urmează după ce depăşesc statulul de elev, îşi pun cunoştinţele în aplicare. Unii au noroc să se împlinească prin cunoştinţe, iar alţii nu. Ca să nu rămânem suspendaţi în incertitudine, spun şi cum văd eu norocul: acesta e intersecţia dintre faptele noastre, şi faptele altora, sau alte evenimente naturale. Cine nu face nimic, nici nu poate avea noroc. E ca şi în bancul ăla cu scoţianul avar, care se roagă:

Scoţianul: - "Doamne Dumnezeule, ajută-mă să câştig la loto 1 milion de lire."

Dumnezeu: - "OK, te ajut, dar măcar cumpără-ţi bilet !"

:)