"Nebunia e prezenta in arta oricarei culturi si oricaror vremuri. De la "Medeea", la "Regele Lear", la "Don Quijote", la Rigoletto, la "Sosia" lui Dostoievski, la "Zbor deasupra unui cuib de cuci", modul de a privi nebunia (si bolile psihice in general) a evoluat in diferite directii.
Nebunii literaturii secolelor trecute erau sinonimi cu bufonii, vazuti mai degraba ca niste comedieni decat ca persoane bolnave care au nevoie de ajutor.
Literatura moderna, insa, propune o alta fatata, cea a nebuniei "serioase". In acest caz vorbim despre proteste, despre incapacitatea de a accepta lumea asa cum e, despre pretul pe care oamenii "liberi" trebuie sa il plateasca.
Asadar o viziune oarecum romantizata, datorata nebunilor celebri (Blake, Lord Byron, Virginia Woolf, Torquato Tasso, Hemingway - lista ar putea continua daca acceptam teoria ca "nu exista geniu fara un strop de nebunie"
) si artei lor la fel de faimoasa.
Si totusi, se incearca sa se atraga atentia asupra vietii intunecate a acestor persoane bolnave, de multe ori tratate in moduri inspaimantatoare in spitalele de psihiatrie (electrosocurile de pilda).
Intre timp, la lista bolilor psihice se adauga constant termeni care traduc patologii de toate felurile, in timp ce tratamentul a ramas oarecum "barbar".
Se pare ca granita dintre sanatos si "ticnit" e atat de subtire incat nu poti sta mereu doar de partea "buna".
Cati dintre noi n-am avut momente covarsitoare de tristete, cati nu ne-am gandit la sinucidere macar o data, cati n-avem manii, schimbari bruste de dispozitie sau macar parti din toate cele de mai sus?
Si totusi nu suntem nebuni, iar altii sunt."
citat din "Honey in the Sunshine"