mircea_hodor a scris:Omul bun e cel care in primul rind are un crez(atentie n-am spus credincios),cel care intuieste ca scopul lui e mai presus de aparente,e cel care chiar daca mai are si slabiciuni si mai greseste,are remuscari si-ncearca sa se indrepte...e cel care isi face o virtute din a nu se lasa coplesit de vicii care ii afecteaza pe ceilalti(nu ma refer la fumat 
.
Mircea H., sant de acord cu ce spui doar ca ne referim la lucruri diferite.
Eu vorbesc de bunatatea ca stare, asa cum e ea in cazul unei persoane care a fost lovita in multe feluri de catre viata ,dar care isi pastreaza bunatatea ca pe singurul mod in care poate fi, pe cand tu descrii bunatatea ca devenire , ca scop , cale aleasa de urmat , ideal de atins ,cu poticnelile inerente.
Cred ca acest mod de a interpreta lucrurile tine mai mult de devenirea intru credinta si e inconstanta fiindca sant destui credinciosi [in orice], care nu pot fi considerati oameni buni. Apoi devenirea inseamna acumularea calitatii pe care o vizeaza si practic un astfel de om este la apogeul bunatatii sale doar inainte de a muri fara ,de regula, sa-si fi atins idealul.
Eu am cumparat o casa la tara acum cativa ani si m-am mutat din Galati in cautarea linistii. [vezi blog] Aici pe langa oameni afectati de moda si citadin prost inteles ,am intalnit si persoane pe care am putea sa le definim ca fiind "painea lui Dumnezeu"
Nu au devenit asa fiindca si-au propus ori fiindca au mers la biserica ,ci asa au fost din totdeauna. E o placere sa cunosti un astfe de om ,sau sa-i auzi pe altii vorbind despre el.
Blaga spunea ca vesnicia s-a nascut la sat si daca ar fi sa-l credem rezulta ca tot la sat vom gasi mai usor calitatile si defectele umane in stare pura ,incipienta.
