Hai sa-ti scriu ce gandeam eu pe la 18 ani... citez din mine...adica dintr-un jurnal, uitat printr-un sertar si rasfoit din cand in cand, uimindu-ma de starile pe care le aveam odata...
"Ce vreau???
Toata viata mi-am dorit sa pot ucide! Da! Vreau sa ucid!
Sa ucid fiinte, sa ucid sentimente, sa ucid ganduri, soarele, luna, pamantul, galaxia, universul...
Sa fiu fata in fata cu Dumnezeu. Asta vreau!
Vreau sa am puterea de a distruge precum El are puterea de a creea.
Vreau sa ne luptam in puteri!
Vreau sa zămislesc o lume dupa chipul si asemanarea mea.
El a dat gres!
Vreau sa pot muri atunci cand vreau, simt...
Vreau sa mor in clipa asta!
Vreau sa nu existe maine.
Nici ieri.
Nici acum...
Existenta mea sa fie inexistenta.
Vreau sa respir venin...sa pot ucide prin saliva....
Vreau totul! Adica nimic! Pentru ca in momentul cand ai totul, de fapt nu ai nimic...
Cat de mult ne-am departat de esenta..."
Cu trecerea anilor, mi-a cam trecut...varsta ce-a mai critica asta a fost(16-18 ani), cand ma luam de piept cu Dumnezeu, ptr ca nu-mi raspundea la milioanele de intrebari pe care I-le adresam...cu timpul a trebuit sa-mi gasesc singur raspunsurile.
Odata un batran mi-a spus: " viata e asa de sucita si invartita incat niciodata nu o sa intelegi nimic din ea..."
era un batran simplu de la tara...de acord cu el.