In ultimii 22 de ani am fost casatorit si stiu, zic eu, destul de bine ce inseamna sa fi inselat sau sa inseli cu acordul ambelor parti. E trist desi e dulce senzatia de moment. Se ajunsese la o stare de concurenta, si mai trist. Deci sa revenim la subiect, ca ma cam luase valul. Nici barbatii nici femeile, nu inseala decat daca au "jegul" in sange, ce s-o mai rasucim pe toate fetele. Nu-ti mai convine, il/o iei de mana, mergi la un restaurant, comanzi o cina placuta si ceri divortul, simplu, elegant si direct. Orice motivatie e caduca in acest caz si vreau sa cred ca macar 10% din cei care citesc, simt asa ceva.
Stau cu inima-n gat sau traiesc cu sentimentul vinovatiei, mint de rup norii si ma stercor ca shomalul pe langa peretii caselor, in bezna, catre masina pe care am parcat-o la 5 strazi distanta de locul adulterului, stresant. Viata e mult prea scurta pentru ca s-o pierd construindu-mi fel de fel de minciuni care mai de care mai gogonate si mai fanteziste, doar ca sa scap de banuiala partenerului de ....camera, ca de viata nu mai e demult.
nu exista scuze plauzibile in afara celor similare cu cea a sotiei de navigator care e nevoita sa astepte luni bune de zile ca sa capete un orgasm. E drept ca exista diverse jucarioare care ajuta la gasirea celui pomenit mai sus dar e un surogat. vor fi voci care vor spune ca si el tot in lipsa este, stand pe mare si visand la stele cu doua picioare, dar sa imi spuna mie, oricare marinar daca nu e valabila vorba aceea despre ei si porturile unde acosteaza.
Deci cam asta e
