Visez cu ochii deschisi , atintiti undeva in viitor , spre un loc cu soare stralucitor , spre un loc necunoscut , spre o lume inchipuita .
Aceste vise imaginare imi aduna in fata ochilor mei impaienjeniti de atea lacri de durere chipul tau ca apoi sa mi-l rapeasca , pierzandu-l undeva departe , departe in undele rotitoare ale amintirilor . Il caut mereu dar intotdeauna mi-e imposibil sa-l gasesc .
Lacrima tacerii se prelinge usor pe obrazul inrosit de atata durere dezlegandu-mi firele incurcate ale gandului .
Lacrimi . Durere . Tacere . Asteptare . Pentru ce atatea ganduri ? Pentru ce atata teama ?
Pentru iubire ? Pentu noi ? Sau poate doar pentu placerea personala a gandului , a inimi , a trupului si a vanitatii .
Nu suntem zei si nici nemuritori suntem simpli oameni facuti in tocmai ca sa greseasca , lucrul care ne tine in viata e unicul lucru divin pe care il avem IERTAREA . O data cu iertarea vin si dragostea si increderea si toate bucuriile unei vieti alaturi de singura persoana iubita !!

POVESTEA MEA