Amintiri frumoase

Probabil mai exista un topic identic/ asemanator; in cazul asta cer scuze cui il va alipi altui topic.

Exista momente in viata omului cand simte nevoia sa isi povesteasca experientele sufletesti, ca si cand s-ar pune problema sa moara maine.

Eu m-am nascut cu microbii descrierii si naratiunii in sange; cu inefabilul combinatiei. Poate ca si voi.

Imi aduc aminte perfect de dimineata de 7 februarie 2007 - cand dupa multe ore nedormite, am urcat in masina care pleca spre aeroportul din Bucuresti, dupa ce nu mai fusesem vreodata mai deprte de Galati, de una singura. Plecam spre Edinburgh, din aeroportul Otopeni, o provinciala sociofoba care nu avea pe nimeni in UK; care se ducea in dorul lelii, dupa dorinta inimii. Ma astepta cea mai frumoasa expereienta din viata mea.

M-am urcat in avion (KLM) nestiind macar cum se prinde centura, eram un fel de nea Marin in varianta feminina, numai praz n-aveam. Familia inca se mai intreba ce m-a apucat sa imi iau lumea in cap cu tot cu timiditatea mea aproape maladiva. Totul in jur imi inspira curiozitate; imi amintesc ca am intrebat-o pe tanti din dreapta daca pot sa pastrez sandwich-ul sau sa il las acolo. Escala a fost la Schipol; o parte din familia mea avea atata increre in mine incat credea ca nici nu voi gasi terminalul pentru zborul catre Edinburgh. Am mers prin Schipol cu ochi mari si fascinati. Aveam 20 de ani si nu iesisem din tara decat pana in Bulgaria, cu BAC-ul, odata, niciodata de capul meu, nu avusesem atata incredere.

Am ajuns in Edinburgh inainte de 12.00, dupa o calatorie de cateva ore.Nu mai fusesem niciodata singura intr-o tara straina, d-apoi la o asemenea distanta. In mod bizar, in loc sa ma sperii, m-am simtit ca acasa. Mi-am ridicat bagajele (un rucsac cu haine si o servieta cu desene si un laptop, cu atata am plecat in lume).

Am luat trenul din statia Waverley in Edinburgh (autobuzul m-a lasat in apropiere), pana im Aberdeen, calatorie de aproape 2 ore. Am vazut mai multe localitati pe parcurs, de Dundee imi amintesc exact. Probabil va intrebati ce cautam in Aberdeen, destinatia mea finala. Pe bune ca nu stiu. Intentia mea fusese sa ajung in Aberdeen, stiind perfect ca slujbe la negru prea multe nu erau, permis de munca nu aveam samd. Am mers sa imi intalnesc destinul si sa cresc ca om, presupun.

Am ajuns in Aberdeen cand aproape se innoptase, in statia de pe Guild Street, aproape de port, care arata superb. De fapt imi propusesem de la bun inceput sa innoptez in sau aproape de port, dar era mult prea frig in februarie. Din statie si pana in parcarea unde erau taxiurile, rucsacul meu s-a facut franjuri; fusese unul ieftin pasamite, desi sincer nu parea. Am luat un taxi pana la SYHA (Scottish Youth Hostel Aberdeen), care urma sa imi fie un cald camin timp de 5 luni de atunci.

Am gasit din fericire un pat intr-o camera, pana a doua zi, (nu facusem rezervare dinainte nefiind familiarizata cu asa ceva). Mi-am lasat bagajele (si desi nu dormisem de vreo 30 de ore si am vazut in oglinda ce ochi rosii si oribili aveam) am plecat sa explorez strazile orasului pentru ca nu aveam stare.

A fost o seara superba - aici voiam sa ajung de fapt. Ningea cu fulgi mari. Arhitectura era foarte diferita de ce vazusem in alte locuri.

Imi amintesc fericirea, mergand pe acele strazi sub fulgii de zapada, stiind ca un vis se implinise si eram in sfarsit acolo, in Aberdeen.

Mi-am cumparat inca din seara respectiva un ziar cu slujbe disponibile,de unde deduc ca a fost intr-o miercuri, cand Evening Express are o sectiune de genul - nu mai tin minte,au trecut 5 ani si ateatea lucruri imprevizibile. SYHA imi parea un loc oarecum intimidant, desi avea sa imi fie casa iar angajatii prieteni apropiati timp de aproape o jumatate de an.

Daca as sta sa ma intind la povesti as mai scrie inca 3 zile.

Voi ce amintitri dragi aveti ...?

Finnian a scris:

... eram un fel de nea Marin in varianta feminina, numai praz n-aveam.

doar papornita!!! :oh

Frumoasa povestire de calatorie, Youth Hostel-urile defapt oriunde s-ar afla sint asa de neprimitoare, reci in toate sezoanele insa la nevoie le folosesti. Cred ca au scopul sa nu te familiarizezi prea mult in comfortul oferit, ci sa te misti sa-ti vezi de treaba!!!

amintirea mea cea mai frumoasa si aventuroasa, este de la primul loc de munca, unde am stat 3 luni si am invatat sa ma descurc singura

dar n-am sa povestesc aici, o mai pastrez inca pt mine

The Unknown a scris:

Youth Hostel-urile defapt oriunde s-ar afla sint asa de neprimitoare, reci in toate sezoanele insa la nevoie le folosesti. Cred ca au scopul sa nu te familiarizezi prea mult in comfortul oferit, ci sa te misti sa-ti vezi de treaba!!!

In mod normal asa e; al nostru a fost mai deosebit (in 2007 cel putin) pentru ca managerul (John il chema) era alcoolic, sau betiv oricum, si tolera aproape orice atata timp cat nu se intampla nimic grav. Se formase o gasca de ''regulars'', cei care statusera mai multe saptamani/ luni si deja faceau parte din decor :). Destui care stateau acolo lucrau in industria petrolului. Multi australieni, de asemenea. In vremurile bune stateam pe canapeaua de la receptie, la intrare, sau chiar pe scarile de la intrare cu o bere in mana, conversand cu oricine se baga in seama. Era o camera (TV room ii spuneam) in care aproape toata lumea in weekend, de vineri seara si pana dumminica seara, bea (bere, vodka, orice). Eram ca o familie mai mare acolo.

Angajatii aveau camere speciale evident; imi amintesc o ocazie haioasa in care eram cu fata de la receptie, o tipa din Cehia, fumatoare de altfel, regula fiind ca nu se fumeaza inauntrul cladirii. Am inghetat cand a intrat managerul (John) ca eram cu tigara in gura si bricheta in mana. Din fericire,la fel era si nenea, fumator si el:) . Dupa care ne-am trezit cu o inspectie, John a fost din nefericire concediat si am zburat toti de acolo (alta regula era ca durata maxima a sederii sa fie de 2 saptamani; eu cu 5 luni, fata de altii eram boboc; ba mai mult, unii nici nu plateau, faceau curat sau servicii de genul).

Frumos a fost, cat a durat.

Finn esti o curajoasa ce pot sa zic mai mult.

Incerc sa caut o amintire, dar la mine se combina si placerea si durerea Traiesc mereu strai confuze.

Hm...am multe amintiri frumoase, iar cele mai multe au de-a face tot cu iesirile mele in tara si strainatate, pentru conferinte sau alte proiecte de acest fel. In ordine cronologica, Iasi, anul 2009, a reprezentat o frumoasa perioada in viata mea, in care am cunoscut oameni frumosi si am construit relatii de prietenie durabile, de suflet. Daca la Finnian parintii se temeau ca nu gaseste terminalul, la mine se temeau ca nu stiu sa schimb trenul, deoarece traseul era Craiova-Bucuresti, Bucuresti-Iasi. Nu mai mersesem niciodata singura cu trenul.

Mai speriata, mai calma, intreband oameni, m-am descurcat si am ajuns cu bine. La gara din Iasi, am luat un taxi pentru a ajunge in caminele de studenti din Targusor-Copou si tin minte ca nu intelegeam ce zice soferul cu accentul sau moldovenesc. Imi trebuiau cateva secunde sa procesez. Conferinta internationala a fost asa aventuroasa, incat am ajuns si la stiri .

http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=iashington%202009%20stirile%20protv&source=web&cd=1&ved=0CCQQFjAA&url=http%3A%2F%2Fstirileprotv.ro%2Fstiri%2Feveniment%2Fcazuti-eroic-la-iashington-la-proba-mersului-pe-carbune-incins.html&ei=RTdTT56aHMHmtQaqkLCHDA&usg=AFQjCNHEcMbTuZKZeSuYAfNlTcyHEBPorg&sig2=8LcIFhrzrScmtqVoFJKeuw&cad=rja

Tin sa va spun ca eu nu am avut curaj sa merg pe acei carbuni incinsi, deoarece nu ma concentrasem tot seminarul, ideea era sa ne imaginam ca dincolo de carbuni se afla ceva ce ne dorim enorm de mult.

Lasand la o parte acest eveniment, am cunoscut un grup de polonezi, sa razi non-stop timp de o saptamana poate parea incredibil, insa cu ei asa a fost. Din tot grupul de romani, pe mine ma simpatizasera cel mai mult. Despartirea a fost trista, am plans cu totii.

Finnian a scris:

Frumos a fost, cat a durat.

Totdeauna se termina un capitol cand altu trebuie sa inceapa!!!

Foarta amuzanta intimplara si fapte reale de viata din acea perioada de timp in acel loc.

La YH din Zurich regimul era foarte sever, cateva zile am stat acolo prin anii '70 insa nu mi-a placut, insa cu managerii si azi vorbim pe telefon, sotul mai mult ca mine.

Chair ma gandeam ca nu-mi vine nimic in minte pe moment, precis dupa ce dorm un pic ....

Vezi, ai avut nevoie de acel drum ca de aer!!!

wow LUc .. carbuni incinsi, ma uitam la stori si credeam ca te vad :P

Aproape fiecare zi de scoala e o amintire frumoasa.

Finnian a scris:

Mi+a placut ce ai scris, m+am regasit ca manifestare a anumitor virste si mai ales a anumitor stari sufletesti.

Am creyut ca nu am ce sa scriu pana ce mi+am amintit o trasnaie pe care am facut+o pe la 27 de ani.

Eram in acea vreme un infocat crestin ortodox si, tineam mortis sa merg la praynicul sf. Paraschiva care avea loc la Iasi.

Eu toata tineretea si nu numai, atunci cand mi se punea pata pe indeplinirea obiectivului, plecam la al realiya fara nici o pregatire.

Asa a fost atunci, trebuia sa ajung in dimineata urmatoare in Iasi asa ca am plecat fara sa imi pese daca aveam cu ce sau nu (au fost rare insa aceaste aventuri).

Spre seara eram in Gara de Nord, fara bilet, fara sa fie un tren care merge la Iasi si la care sa se vanda bilete.

Sincer nu imi amintesc datorita carui context am ajuns pe peron unde, se descoperit un tren plin cu excursionisti rusi, tren ce trecea si oprea in Iasi.

In cateva secunde trenul s+a pus in miscare, era singura mea sansa si imi amintesc ca era vitala (nu mai stiu de ce, asa simteam eu atunci, vroiam ajutor sau deja mergeam sa multumesc pt, ajutor).

Am trecut la pas pe langa impegatul de miscare si colegul sau si, am rupto la fuga pe langa trenul care deja avea viteya, am sarit pe scara unui vagon si surpriya, usile erau incuiate.

In interior a aparut una, doua, mai multe persoane, pana la urma mi+au deschis usa si, toti vorbeau ruseste.

Ma+au legitimat, le+am spus ce e cu mine (cred totusi ca aveau un ghid care o rupea romaneste) dar el, ei, vroia neaparat sa ma dea jos din tren.

Nu au tras totusi semnalul de alarma asa cum tot gesticula ci, au chemat "controlorul de bilete".

Pana la urma, acesta a reusit sa ii conviga pe rusi sa ma lase sa plec cu el, asumandusi responsabilitatea.

Mai departe e doar o amintire de ordin clasic.