Avand in vedere ca notiunea de lacomie are puternice conotatii negative, as spune ca intervine numai atunci cand face rau cuiva - purtatorului sau mai rau, altor persoane. Nu cred ca ar trebui atribuita cuiva lacomia in mod subiectiv, fara dovada ca a/ si-a produs un rau prin comportamentul lui.
Pe hoarders (strangatori de lucruri, eventual inutile) nu i-as numi lacomi, poate sunt oameni care se ataseaza prea tare de obiecte care nu mai folosesc, poate au trecut prin perioade de lipsuri grave si vor sa preintampine altele, sau poate asa au fost invatati, sa pastreze tot ca cine stie cand va trebui. Sunt oameni care isi umplu casele cu lucruri adunate de la groapa de gunoi - discuri vechi sparte, cauciucuri, rame de ochelari sparti, electronice stricate si orice nimic imaginabil. Uneori nu mai au pe unde calca si misuna viermii pe sub mormanele lor de gunoaie. Nu i-as compara cu cei care au tot ce le trebuie dar fac afaceri in detrimentul altora pentru a obtine si mai mult sau pentru orgoliu.
Si daca tot vorbim de lacomie, mai jos e un documentar despre niste oameni de cea mai joasa speta, cei care au pretentia ca vindeca lume prin credinta lor. Sunt de fapt specializati in hipnoza, dupa cum a dovedit Derren Brown printr-un experiment in care a transformat un om obisnuit intr-un vindecator credibil. Enoriasii sunt incurajati sa doneze bani pentru a sustine proiectele caritabile ale bisericii respective. Bani grei. Si o fac. Daca ulterior se dovedeste ca nu au fost vindecati, li se spune ca e din cauza lor, ca nu sunt suficient de credinciosi. Eu cred ca asemenea activitati nu ar trebui permise prin lege sau ar trebui sa li se ceara dovada concreta cum ca au vindecat pe cineva.
Lacomia lor e mai grava decat a altora care fac afaceri ilegale pentru ca uneori conving oamenii sa intrerupa tratamentele de care depind pentru supravietuire. Si tintele lor sunt in special oameni cu o educatie precara si cu venituri reduse. Unii au murit din cauza intreruperii tratamentului. Intre timp, facatorii de minuni isi construiesc case imense, au avioane private si cand calatoresc stau la hoteluri de 4 stele.