Oamenii care se simt judecati

In primul rand, nu ma refer la cazurile in care vrei sa ranesti pe cineva si incepi sa vii cu tot felul de acuze. Ci la acei oameni cu care purtand simple conversatii,

te trezesti deodata cu replica: "Ma judeci." Si habar n-ai ce ai facut. Aducandu-ti aminte, iti dai seama ca ai facut cine stie ce remarca absolut inocenta la adresa acelei persoane. Apoi incep tot felul de certuri tampite in care respectiva persoana se simte mare victima si tu incerci sa ii explici ca nu ai avut absolut nicio intentie sa o judeci. De cele mai multe ori, explicatiile tale se soldeaza cu esec.

Si acum intrebarile principale. Care este problema acelor persoane ? Cum ii poti face sa inteleaga ca esti sincer si nu ai absolut nicio intentie sa ii judeci ? Are vreun rost sa iti bati capul cu ei ?

Nu are niciun rost sa-ti bati capul cu ei !

Se cheama si arta diplomatiei pe care o inveti cu timpul. Cand suntem tineri jignim mai mult, dar mai inocent.

Eu cred ca ei se cheama frustrati si sufera de o supradoza de orgoliu. Orice cuvant ii lezeaza.

Sunt tot felul de crizati isterici carora li se pare ca sunt "jigniti" daca nu te inchini la ei :rot:

Problema nu e atunci cand te judeca cineva ci atunci cand iti pasa de judecata aluia/aleia. Cineva caruia nu-i pasa de ceea ce gandesc altii, poate sa fie judecat pana la sfantul asteapta.

Pe mine nu ma scot din orbita judecatile sau criticile, ci presupunerile si concluziile ... alea scoase din burta, ca sa nu zic de unde altundeva. Ei, astea ma omoara cu zile.

Si eu jigneam cand eram copil, jigneam in tinerete, jigneam cand nici nu deschisesem bine ochii.

De ce cu cat stii mai multe jignesti mai putin, dar ai si mai putine pretentii?

Chiar azi ne povestea o colega cum ea suporta isteriile mamei ei ajunsa la pensie (si nu glumesc, isi cere ea scuze la tot pasul, in spital fiind si operata, pt gafele mamei ei), pt ca mama ei a invatat-o sa fie diplomata. Unii invata de unii singuri, din pacate, sau isi mai dau seama singuri.

Nu te obliga nimeni sa suporti isteriile frustratilor.

Ce usor e de catalogat. Din orice interactiune inveti ceva, iar opacitatea nu te duce nicaieri. Uneori si frustratii spun jumate de adevar pt ca te privesc din exteriorul tau.

Naeema a scris:

Pe mine nu ma scot din orbita judecatile sau criticile, ci presupunerile si concluziile ... alea scoase din burta, ca sa nu zic de unde altundeva. Ei, astea ma omoara cu zile.

Pana la ce limita le consideri presupuneri scoase din burta si nu presupuneri justificate ? Ca banuiesc ca nu te opreste cineva pe strada si iti spune direct: "Cred ca esti o tocilara." Banuiesc ca acei oameni stiu mai intai cateva lucruri despre tine si abia apoi incep sa presupuna chestii. La urma urmei nu poti cunoaste o persoana in totalitate. Deci oricand se poate spune ca fac presupuneri despre tine. Cand anume le consideri justificate si prin urmare nu te superi ?

Athmy a scris:

Ce usor e de catalogat. Din orice interactiune inveti ceva, iar opacitatea nu te duce nicaieri. Uneori si frustratii spun jumate de adevar pt ca te privesc din exteriorul tau.

Sunt oameni care traiesc intr-un puhoi de frustrari si nu fac decat sa caute persoane pe care sa le descarce. Adevarul se poate spune si ca de la om la om, nu ca de la Dumnezeu ( cum se cred ei ) la nimic. Tot felul de grandomani cu complexe de inferioritate...jalnici oameni. Se simt catalogati din orice, dar ei catalogheaza cel mai mult si mai jignitor si gandesc cel mai stereotip.