Deficienţe de maturizare psihică

Deficienţe de maturizare psihică

Deficienta de maturizare psihică, structurala sau dobandita, se soldeaza cu o capacitate redusa de adaptare la mediul social (adultul disfunctional, imatur). Unele caracteristici:

1. Incapacitatea de a gandi si simti din perspectiva altei persoane.

2. Absenta discernamantului bine - rau, in orice situatie si in orice contest. Atunci cand lipsa discernamantului apare ca o expresie a unui interes personal într-o situatie concreta, e vorba de o conduita dobandita prin educatie.

3. Capacitate scazuta de predictibilitate, de anticipare a consecintelor faptelor.

4. Incapacitatea de a determina cauzalitatea efectelor (gandirea magica - daca a fost bine, e de la D-zeu, daca a fost rau, e de la dracu` sau „alcoolul e de vina, daca nu ar fi fost alcoolul..." etc.)

5. Actionarea pentru rezolvarea unui conflict/probleme de pe principiul actiune - reactiune, fara a calcula consecintele reactiunii sau chiar amplificand reactiunea in mod disproportionat cu actiunea; lipsa actiunii, pasivitatea. Aceasta deficienta sta la baza comportamentului agresiv/pasiv sau combinat, agresivitatea pasiva. Mecanismul de predare in fata agentilor stresori psihoemotionali sta la baza declansarii psihozei (mediator cerebral: acetil colina). Copiii care s-au revoltat, care s-au impus, au fost asertivi, nu vor dezvolta psihoze dar la factori stresori prelungiti pot dezvolta psihoze maniaco-depresive (mediator cerebral adrenalina-noradrenalina).

6. Proiectia vinei, responsabilitatii si a propriilor defecte fizice si de caracter asupra altora.

7. Rigiditate a conduitei (negativism, opozitie, ostilitate).

8. Persoana cu deficit de maturizare psihica realizeaza cu mai multa usurinta deosebirile dintre obiecte, fenomene, oameni decat asemanarile dintre ele. De aici si caracterul său conflictual cu lumea inconjuratoare.

9. Frica de schimbare. Atasamentul de obiecte, locuri, melancolia, nostalgia. Aceasta deficienta poate fi dobandita, datorita lipsei dragostei in familie.

10. Frica de abandon. Dezvoltarea unor relatii de dependenta patologica. Aceasta deficienta poate fi dobandita, datorita lipsei dragostei in familie.

11. Incapacitatea de a darui si de a primi neconditionat, mercantilismul, sau pur si simplu blocajul total al tranzactiilor interumane. Psihopatologia intervine atunci cand persoana deficienta incearca sa transfere acest blocaj asupra celor din jur.

12. Incapacitatea de autoevaluare. De la subevaluare majora (depresie) la omnipotenţă (psihoză). Această deficienţă poate fi dobândită în mica copilărie (cand spiritul critic al copilului nu e format). Un rol major îl are educaţia parentală. Copilul nu este apreciat obiectiv, fie e supraevaluat fie e descurajat constant si sistematic din Parintele Critic Negativ respetiv Grijuliu Negativ. Copiii unici făcuţi în scop de despăgubire, sunt supraevaluaţi (unii pot dezvolta grandomanie evidenta, pot deveni de un egoism extrem, sau in caz de retard mintal, pot crede că sunt omnipotenţi, chiar şi după ce au depăşit vârsta copilăriei - aceasta poate fi o deficienţă structurală). Pe când copiii nedoriţi (care nu sunt făcuţi nici măcar în scop de despăgubire), pot fi constant respinşi, desconsideraţi, descurajaţi, prin urmare îşi pot forma o imagine de sine extrem de defavorabila. Aceste parazitări pot fi refulate, odata cu maturizarea, iar in caz de decompensare psihică, in urma unor mari eforturi intelectuale, sau in urma unei traume emotionale majore (deces, divort, esec in cariera profesionala), ceea ce au semanat parintii in mica copilarie poate ieşi la suprafata. Adulţii care până mai ieri păreau "normali", uneori bonomi, joviali, dintr-o dată capata "metehne", "tipicuri de bătrâneţe" (pot deveni inflexibili, egoisti, grandomani etc.). Este intoarcerea la etapa sau etapele neparcurse din copilarie, se mai numeste "vremea scadenţei". Individul traieste iluzia inconstienta ca prin comportamente egocentrice poate recupera ceea ce a pierdut, respectiv dragostea parentala prin surogate.

13. Incapacitatea de a intelege sentimentele proprii si de a descifra cauzalitatea lor. Incapacitatea de a separa sentimentele autentice de cele parazite si implicit incapacitatea de a elimina sentimentele parazite cu ajutorul ratiunii.

14. Memoria. Nivelul mnezic al persoanei cu deficit de maturizare psihica, în majoritatea cazurilor (exceptând deficienţele severe, grave), nu este modificat în mod evident, memoria - în formele uşoare şi medii ale imaturitatii psihice – având astfel o funcţie compensatorie, suplinind insuficienta dezvoltare a proceselor cognitive, superioare, ea fiind prezenta in forma ei mecanica, de scurta durata, lipsită de supleţe şi fără posibilitatea de utilizare a datelor stocate în situaţii noi. Aceasta deficienta sta la baza automatismului mental. Deficientul greseste totdeauna cand este pus intr-o situatie noua, chiar una foarte simpla. Totusi, cauza poate fi si psihologica (dobandită).

15. Comunicare centrata pe sine (in interes strict personal) in locul unei comunicari orientate spre un rezultat in beneficiul comun.

16. Lipsa preocuparilor pentru propria existenta. Orientarea spre satisfacerea imediata a trebuintelor insotite de placere (hrana, sexualitate, afectivitate egoista – nevoia de atentie). O caracteristică aparte a persoanelor cu deficit de maturizare psihica este reprezentată de infantilism, conduitele acestuia fiind marcate de interese puerile.

17. Credinta ca negarea unui comportament negativ propriu este suficienta astfel ca motivatiile si sentimentele care au stat la baza acelui comportament sa nu fie deconspirate ("copilul care isi ascunde fata in palme si crede ca nu va fi vazut"). Nevroticul nu suporta adevarul.

18. Disociatia starilor eului, "eul mobil". "Copilul seducator" "uita" ce a facut ori spus "parintele paranoic" sau "copilul nebun" (ca stari ale eului aceleiasi persoane) unei alte persoane. Uitarea nu e autentica, pierduta, ci se afla in subconstient si poate fi adusa la suprafata. Aceasta uitare, are la baza convingerea naiva, infantila, ca este suficienta negarea, pentru disculpare. E mai mult o tulburare de personalitate (de caracter) decat o deficienta.

19. Labilitate emotionala, preluarea instantanee a mesajelor emotionale ale celorlalti (daca razi, rade, daca plangi, plange). Uneori, poate fi o manifestare a onestitatii emotionale, a unei empatii extreme, pe care speculatorii starilor emotionale o pot interpreta ca si vulnerabilitate sigura pentru manipulari ulterioare. Ea mai indica si un gol mare de afectiune dar si o disponibilitate de a primi afectiune, de unde si vulnerabilitatea in fata celor care aparent par ca ofera afectiune dar care real doresc sa obtina un beneficiu de pe urma celui care cauta afectiune.

Personalitatea individului cu deficit de maturizare psihica poate fi asadar un sistem decompensat, dar nu obligatoriu, insa exista o predictibilitate spre decompensare. Individul cu un comportament infantil la varsta adulta, e considerat de unii autori ca fiind psihotic.

Aceste deficiente, se pot corecta in mare masura atunci cand nu sunt structurale ci dobandite ca si comportamente invatate. O dovada prin care ne putem da seama ca ele sunt dobândite, este atunci cand persoana in cauza isi constientizeaza deficientele (fie si cu ajutorul unui psihoterapeut) si incepe sa faca eforturi pentru a le corecta. Aceste eforturi dureaza ani, pentru ca ele de fapt sunt eforturi de maturizare, de reconstructie a functiilor cognitive superioare.

Deficienta psihica dobandita (pseudodebilitatea mintala), apare atunci cand copilul primeste in mediul familial in loc de dragoste ipocrizie, desconsiderari (parazitari, jocuri psihologice manipulative). Ca dovada ca lipsa dragostei produce pseudodebilitate mintala, stau copiii din orfelinate, sau copiii strazii, care au sufletul schilodit de numeroase traume emotionale si aproape toti sunt deficienti emotional si cognitiv. Deficienta psihica e cu atat mai severa, cu cat copilul este mai sensibil/senzitiv (are mai multa nevoie de dragoste, care inseamna intelegere si acceptare).

Mai tarziu, educatia presupune pe langa dragoste, norme corecte, limite corecte si permisiuni corecte. Astfel copilul invata regula de baza a supravietuirii sociale, sa tina seama de ceilalti. Opusul acestei reguli e psihopatia sociala, generalizata sau limitata la un perimetru bine definit (cazul bandelor, clanurilor, partidelor, sectelor etc. unde sunt respectate coduri de reguli mai mult prin constrangere si pentru obtinerea unor beneficii imediate si disproportionate in raport cu efortul depus – cum ar fi de exemplu furtul/frauda, in toate formele lui/ei).

Intre deficitul de maturizare psihica si psihopatologie e o granita foarte subtire. Psihopatologia apare atunci cand persoana cu deficit de maturizare descopera ca se poate despagubi pentru deficienta sa prin răutate, sau atunci cand incearcă să-şi satisfacă nevoile primare, sociale, in mod necinstit, prin parazitări şi jocuri psihologice (manipulare cu sau fara agresivitate).

Diverse metode psihoterapeutice, printre care analiza tranzactionala, sustin ca in deficitul de maturizare dobandit, in spatele fiecarei deficiente de comportament, stau decizii inconstiente timpurii, luate in mica copilarie, aceste decizii facand parte din procesul de adaptare la mediul familial nesigur, traumatizant (Robert Goulding - Schimbind vieti prin terapia redeciziei, pag.18). Constientizarea acestor decizii, schimbarea lor, face parte din procesul de vindecare/maturizare/crestere personala. Nu intotdeauna prin psihoterapie se poate obtine "restitutio ad integrum".

Referinţe

PSIHOLOGIA PERSOANELOR CU NEVOI SPECIALE - MONICA AVRAMESCU

Schimbind vieti prin terapia redeciziei - Robert Goulding

Daca omul refuza sa se maturizeze, nici mama analizei tranzactionale nu-l mai ajuta. Si daca face si copil.....

Aseneth a scris:

Daca omul refuza sa se maturizeze, nici mama analizei tranzactionale nu-l mai ajuta. Si daca face si copil.....

Imagineaza-ti deficienta mintala combinata cu lipsa de constiinta morala, ce iese.

Cand citesc acest articol, compar fiecare punct cu viata mea.

Vad imensul gol din copilaria mea, un gol pe toate planurile.

La varsta la care alti copii se formau, se jucau, invatau, explorau lumea, se descopereau pe sine, eu eram strivit de parinti. De cand am primele amintiri (2-3 ani) tin minte privirile pline de ura ale tatalui, furia mamei, bataile lor.

Tatal meu ma ura constient, mama inconstient.

De la varsta de 3 ani tatal meu s-a straduit sa ma distruga psihic, sa ma innebuneasca.

Ma demola la fiecare gest, la fiecare vorba.

A pus "suflet" in aceasta pasiune a sa de a imi strivi personalitatea in formare.

A facut-o ani la rand, zilnic, cu o ura concentrata, metodica, scrupuloasa, perfectionista.

Iar mama s-a luat dupa el, si a devenit asemenea lui, mai ales ca si ea avea fondul, predispozitia, latenta.

Aveau amandoi o ura de gardieni nazisti pe gesturile detinutului care eram.

Ura gardienilor pe cea mai mica manifestare a unui sambure de personalitate in coagulare.

Nu aveam dreptul sa ma joc, sa am prieteni, sa citesc, sa ascult muzica, sa ma uit la televizor. Aveam doar dreptul de a munci, de a executa ordine ca la armata, de a fi un sclav spalat pe creier, care nu are nici macar personalitate proprie.

Au interzis orice manifestare a sufletului meu: nu aveam dreptul nici macar sa gandesc in sinea mea, ma surprindeau ca ma gandesc la ceva si imi opreau imediat procesul autocunoasterii prin ordine de a munci.

Nu aveam dreptul la timp liber pentru mine, daca ma surprindeau ca stau fara a face nimic, ma trimiteau imediat la munca.

Pe la 3 ani am incercat sa protestez, dar prin batai crunte mi-au scos asta din cap.

Tot ce stiu am obtinut din carti pe care le citeam avid, pe ascuns, cand erau ei plecati de acasa.

Pentru ca daca ma prindeau ca citesc eram pedepsit, batut, iar tata ma ameninta cu moartea.

In conditiile astea mi-am format eu un mic nucleu de personalitate, si nu ma mir ca am suferit enorm, fiind eu si hiperemotiv.

Nu ma mir ca avand acest gol imens de afectiune, avand in mine o mare dorinta de a iubi si de a fi iubit, la varsta adolescentei si a tineretii am captat ca un magnet tot felul de manipulatoare si profitori.

Nu ma mira necazurile in care am intrat in viata, ca Pinochio cel naiv, care era naiv pentru ca nu avea experienta deloc cu oamenii, fiindca a fost crescut in izolare, in interdictie.

Vad in urma greul drumul pe care l-am parcurs ca sa ma fauresc singur din nimic, si sunt foarte multumit.

Am crescut in infern si am iesit de acolo la lumina, m-am facut om.

Am iesit din lagarul de concentrare, din mlastina neputintei, din desertul disperarii, din singuratatea absoluta, din nebunie.

Daca as fi intrebat de Dumnezeu: "ce viata ai alege?" i-as raspunde: "mi-a placut viata asta infernala pe care mi-ai destinat-o, caci a fost cea mai tare experienta posibila, da-mi una inca si mai grea, ca sa fiu si mai puternic prin indurarea ei".

Privesc in urma, vad abisul nebuniei ingrozitor, si sunt multumit ca am avut spiritul de luptator de a indura, de a nu abandona, de a ma lupta cu mine insumi si cu oamenii, cu orice obstacol in viata, cu propriile defecte si neputinte. Sa indur nefericirea, singuratatea, tristetea, furia, rusinea, lipsurile de tot felul, nesiguranta zilei de maine, amaraciunea zilei de azi, piedicile si ura si invidia si rautatea unor oameni, prin care si unii dintre "prietenii" mei.

Ce mai experienta! What a ride! A fost ca un roller coaster demonic.

Nu ma mai sperie azi defectele mele. Stiu ca pot corecta orice la mine. E suficient sa imi doresc, sa imi propun, sa imi fac un plan de bataie, sa atac defectul in centrul lui.

Pot sa ma duc exact acolo unde e frica mea cea mai mare, cu curaj.

Dupa ce te-ai format cu parinti malefici, ca si Cosette din Mizerabilii, ce te-ar mai putea infricosa pe lumea asta?

Nimic nu poate fi mai rau de atat.

Am acoperit golul afectiv si educational din copilarie. Azi imi sunt suficient. Pot sa subzist in sine, nu am nevoie de nimic. Pot alege sa daruiesc, sau nu, sa iubesc, sau nu. Mai am defecte, dar golul a fost umplut in mare masura.

Cea mai grea parte a fost parcursa.

Azi stau la masa cu parintii mei. Beau cu tata un pahar de tuica, iar vechile trucuri prin care ma demola in copilarie azi ma amuza. Rad de ele de nu mai pot. Iar el e nedumerit, nu intelege de ce nu ii mai merg trucurile cu mine. E confuz, si incepe sa rada si el. Ii zic: "ma inteleg bine cu tine", desi el nu vrea asta, dar azi stiu sa ii demontez trucurile prin iscutinta mintii, si sa evit orice destabilizare prin acest judo mental.

Fandez, paraz, rad mult, si la sfarsit vad cum ma respecta, cum ma trateaza ca pe un adversar onest, pe care nu l-a putut zdrobi, deci merita tratament ca un egal.

Ii zic: "vreau sa ma apropii de tine, sa te inteleg. Vorbeste-mi de copilaria ta". Iar el e nedumerit, nu stie cum sa reactioneze. Nimeni nu s-a apropiat de el vreodata, nimeni nu a trecut de ura sa, de barierele sale.

Pentru ca eu sa pot sa depasesc zidurile de ura dincolo de care el s-a baricadat la 6 ani, The Wall-ul floydian dincolo de care a trait o viata, trebuie sa fiu foarte puternic interior.

Numai cei puternici interior pot sa ramana echilibrati in timp ce se apropie de nebunia celor dezechilibrati.

Numai cel care si-a infruntat propria nebunie, si a evaporat-o treptat, prin autocunoastere.

Eu am acum aceasta putere, prin autoterapie.

El o simte, si stie ca s-a schimbat ceva. Si nu stie cum sa reactioneze.

Numai cel puternic poate sa isi permita sa infrunte nebunia dezechilibratilor care formeaza o mare parte a societatii de azi. Cel slab fuge, seduce, respinge, refuza, se durizeaza, ataca, improasca venin, zgarie, maraie, haraieste. Cel slab compenseaza golurile prin amagiri, prin mecanisme de aparare care nu rezolva nimic, doar perpetueaza problema. Cel slab se minte pe sine.

Pe mama am vindecat-o de nebunie, prin comunicarea cinstita cu ea. A avut curajul sa recunoasca greselile, sa isi admita nebunia, si sa se restructureze din temelii.

A inteles ca si ea a crescut la fel, in lagar, in teroare, in umilinta si sclavie, si ca nu e o cale ok pentru a fi uman. Si s-a schimbat. Azi e vindecata.

Si tatal meu are o sansa. Dincolo de Zidul lui de nebunie ii simt Copilul sau Interior cum pulseaza, strivit, dar inca viu. Poate va reusi sa iasa de dupa Zid acest Copil Interior, la chemarea mea umanista, fraterna. Poate nu iesi, poate va alege sa ramana acolo dupa Zid, speriat si ranit.

E calea tatalui meu. E experienta sa. Daca va avea spirit de luptator va iesi.

Gandul meu se indreapta catre cei care sunt inca pe cale, ca mine, la diferite stadii parcurse, mai incoace sau mai incolo.

Le doresc curaj.

Le doresc anduranta.

Le urez sa aiba spirit de luptator.

Hyohko a scris:

Depinde si de motivele pentru care tatal tau te-a supus la acel tratament. Eu nu am fost nascuta nici macar ca decompensare, cum spune Big.

Aseneth a scris:

Depinde si de motivele pentru care tatal tau te-a supus la acel tratament. Eu nu am fost nascuta nici macar ca decompensare, cum spune Big.

...pentru despagubire

Aseneth a scris:

Depinde si de motivele pentru care tatal tau te-a supus la acel tratament. Eu nu am fost nascuta nici macar ca decompensare, cum spune Big.

Ca sa inteleg: daca nu crezi ca ai fost nascuta pentru decompensare, atunci pentru ce crezi ca ai fost nascuta?

Hyohko a scris:

Ca sa inteleg: daca nu crezi ca ai fost nascuta pentru decompensare, atunci pentru ce crezi ca ai fost nascuta?

Tata vroia sa divorteze, din motive nu tocmai ortodoxe, dar pentru ca eticheta nu-i permitea sa recunoasca asta, i-a zis mamei ca daca nu face copil, el divorteaza. Vroia sa o scoata pe mama vinovata de divort, pentru ca, vezi doamne, e stearpa sau nu vrea sa faca pui Era convins ca mama fiind la facultate in anul 3 si cu servici, o sa incerce macar sa amane procreerea pana la sfarsitul facultatii.De aceea a inceput sa spuna ca lui daca nu-i face copil in 3 luni divorteaza. Mama macar a fost sincera si a spus ca nu-si dorea un copil la 20 de ani si ca daca tata nu-i spunea asta, chiar daca apaream, avea de gand sa avorteze. Dar pentru ca a avut impresia ca e santajata de tata si tinea foarte mult la ideea de casatorie a ales sa ma faca pe mine. N-a mai luat nici pilule, nici nu m-a dat afara. Cum s-ar zice, parintii si-au furat caciula unul altuia si asa am aparut eu.

Da,Big, despagubire, stii ca nu le am cu astea....

Aseneth a scris:

Ai fost un copil nedorit.

Dar tu cum te poti iubi pe tine stiind toate astea?

Poti sa te iubesti pe tine insati?

Hyohko a scris:

Ai fost un copil nedorit.

Dar tu cum te poti iubi pe tine stiind toate astea?

Poti sa te iubesti pe tine insati?

Bunicul din partea mamei a fost singurul din familie care m-a iubit si m-a tratat ca pe un copil. E adevarat ca a murit cand aveam 9 ani, lasandu-mi un mare gol in suflet, dar a fost destul langa mine cat sa-mi dea cat de cat incredere in mine, motive sa ma iubesc. Profesorii de la scoala care ma adorau, desi nu rupeam cartea sau nu ma dadeam peste cap sa ma fac placuta,iar au reprezentat un stalp de sustinere. Nu cred ca doar de parinti depinde sa ma iubesc sau nu. Parintii sunt doi oameni. Restul oamenilor sunt miliarde. Mai ales ca eu ma pot compara cu fratele meu, care a fost facut ca despagubire si si-a indeplinit rolul pana a devenit pacient la psihiatrie. Si ma intreb mereu, ce e mai bine, lipsa iubiririi sau iubirea otravita?

Nu stiu cum se face ca si pe topicul asta am ajuns sa vorbesc despre parinti . :)