lynxul_negru a scris:
frica de schimbare apare si la varsta matura, ca semn al "solidificarii" sistemului de relatii al unei persoane cu mediul social (colegi, prieteni, loc de munca etc)
Confunzi frica de schimbare (care e semn de imaturitate intr-adevar) cu stabilitatea matura, care vine de la judecarea comparata a doua situatii si alegerea celei mai avantajoase (nu ma mut la alt serviciu pentru ca imi e mai confortabil cu colegii, nu pentru ca am frica de schimbare).
Stabilitatea vine de la maturitate, pentru ca maturul surprinde multe aspecte ale acestor doua situatii, si poate alege in cunostinta de cauza ce e mai avantajos pentru el: sa plece sau sa ramana.
Imaturul are frica de schimbare chiar daca situatia in care ar fi nevoit sa plece este mai avantajoasa. Intelege si el vag ca ar fi mai bine pentru el, dar nu poate renunta la confortul sau, nu se poate aventura in necunoscut, pentru ca nu face face la schimbare, nu are toleranta la frustrare, e fricos, nu are destula putere interioara. S-a atasat prea mult de mediul sau, s-a adaptat prea mult la el. Daca ar pleca, i-ar disparea reteaua de mici sustineri invizibile care ii dau siguranta (rutine, mediu cunoscut, stroke-uri confirmante).
Spui: situatie opusa adaptabilitatii mult mai mari a copilului la acest gen de schimbari.
Fals. Nu toti copiii suporta bine schimbarile. In psihologie se stie clar faptul ca un copil care a trebuit sa treaca prin schimbari de mediu (locuinta, cartier, oras, prieteni, colegi, vecini, profesori, scoala), si nu a fost ajutat sa le suporte bine, va dezvolta tot felul de probleme ca adult (nesiguranta de sine, comportamente de risc, comportamente compensatorii pe termen scurt, slaba definire identitara, etc).
Sunt intr-adevar unii copii care se adapteaza usor, pentru ca le permite configuratia temperamentala, si parintii ii ajuta sa treaca peste stresul schimbarii. Dar stresul schimbarii exista si pentru copil, si pentru adult, nu poate fi negat.
Maturul gestioneaza bine acest stres.
Cand intalneste copii sau adulti cu probleme infractionale, comportamentale, emotionale sau adictive, un bun psiholog va intreba intotdeauna daca in trecutul lor exista dese schimbari de mediu si care nu au fost gestionate bine.
Pentru ca deja e un pattern cunoscut: cei care au trecut prin asta si nu au fost ajutati sa le suporte corect vor dezvolta tot felul de probleme de atasament, de autoperceptie, de autovalorizare, si vor tinde sa isi confirme "valoarea" apeland la subterfugii, pentru a acoperi golul lasat in structura personalitatii de lipsa unei stabilitati in copilarie.
A spune ca sunt mai adaptabili copiii decat adultii este o generalizare pripita.
Prin urmare, silogismul tau referitor la punctele care pot fi interpretate diferit se bazeaza pe o confuzie conceptuala si este falacios.
La astfel de confuzie si contradictii se ajunge atunci cand teoriile si ideile nu sunt triate si purificate de la baza problemei, eliminand erorile din radacina.
