Început de basarabu, Sâm 15 oct 2011 · 181 răspunsuri · 20.103 vizualizări
Ampera a scris:nu am intalnit nimic cu viata vesnica. nici fiinta, nici boala, nici arta, nici credinta...nimic. totul e trecator, nimic vesnic.
vesnicia e o gaselnita
Vesnicia are si ea niste trepte existentiale. Daca unele sunt trecatoare(cum e viata unui om pe Pamant), celelalte e posibil sa nu fie.
-Acuma, "viata vesnica", e o expresie ce presupune ca cel putin intr-o anumta masura, noi sa constatam ca prin procesul "mortii", nu ne dezintegram total (si nu ma refer neaparat ca senzatii ce ne dau impresia carnalitatii), chiar daca acesta dezintegrare ar merge pana la ceva de tip Nirvana (disparitia buddhista), dar nu total; in plus, daca nu exista un continuum, daca nu are loc o trecere de la ceea ce suntem la ceea ce presupune viata vesnica cu pricina, atunci nu are sens, nu noi am fi cei ce traim vesnic, intreruperea continuumului fara ca o eventuala reluare a lui sa contina amintirile ce dau senzatia ca tot noi suntem aceia, e aberanta intrucat nu mai suntem tot noi, am murit definitiv.
Deci, referitor la acest tip de viata vesnica, nu am intalnit absolut nici o dovada ca nu ar fi posibila, intrucat pe cel ce moare, nimeni, dar nimeni altcineva in afara de el insusi nu il traieste (asa cum pe orice om, realitatea lui, nu o traieste nimeni decat el insusi; in mod normal); ori, noi cei ce constatam moartea lui (lor), a celor ce mor, noi cei ce fiecare in parte vom constata si starile ce par in mod evident a duce la moartea proprie, nu stim acum, ci doar atunci in clipele zise-i morti, daca realitatea noastra va inceta printr-o completa dezintegrare sau vom avea un continuum "minimal" de tip buddhist ori altfel.
Sansele unei vieti vesnice de acest tip (sau apropiat) imi par de 50%; sau hai, de 40% tinand cont de faptul ca pentru ceilalti (dar nu stim daca si pentru cel ce "moare"), dispar din realitatea lor senzatiile ce ii impresionau ca fiind o realitate corp fizic viu a celui decedat atunci; ei constata dupa "decesul" aceluia, doar senzatiile proprii (senzatiile din realitatea proprie lor, a fiecaruia in parte), ce ii incredinteza de carnalitatea, de corporalitatea moarta a decedatului.
-Daca insa acest topic nu se refera la denumirea data lui, ci la exprimarea autorului din debut, deci la o "viata vesnica" de tip crestin, aceasta e o conceptie ce poate sa fie adevarata sau falsa intr-un procentaj pe care nu sunt in masura a il aprecia; orice conceptie in sine insasi (in intrinsecitatea sa) e adevarata in procent de 100%, in universalitate insa (in sens de tot, indiferent daca acest univers insemna sau nu totul) procentul de adevar, gradul de probabilitate, poate varia de la -infinit pana la +infinit, in functie de ideile, rationamentele, conceptele referitor la care individul sufera atasamentarea de ele prin intermediul emotiei (sentiment) adevarului.
In plus, referitor la intrinsecitatea oricarui act de realitate, noi nu avem certitudinea trairii intrinsecitatii ci, doar a trairii impresiei despre intrinsecitatea actului respectiv de realitate.
In final imi dau singur un punct valabil pana ies din "transa" inspirativa
, dupa aia mereu constat ca merit sa mi se ia punctele.
Editat Lun 10 mar 2014 15:01
io si toma, 2 necredinciosi.
povestea vorbei a scris:-Acuma, "viata vesnica", e o expresie ce presupune ca cel putin intr-o anumta masura, noi sa constatam ca prin procesul "mortii", nu ne dezintegram total (si nu ma refer neaparat ca senzatii ce ne dau impresia carnalitatii), chiar daca acesta dezintegrare ar merge pana la ceva de tip Nirvana (disparitia buddhista), dar nu total; in plus, daca nu exista un continuum, daca nu are loc o trecere de la ceea ce suntem la ceea ce presupune viata vesnica cu pricina, atunci nu are sens, nu noi am fi cei ce traim vesnic, intreruperea continuumului fara ca o eventuala reluare a lui sa contina amintirile ce dau senzatia ca tot noi suntem aceia, e aberanta intrucat nu mai suntem tot noi, am murit definitiv.
Deci, referitor la acest tip de viata vesnica, nu am intalnit absolut nici o dovada ca nu ar fi posibila, intrucat pe cel ce moare, nimeni, dar nimeni altcineva in afara de el insusi nu il traieste (asa cum pe orice om, realitatea lui, nu o traieste nimeni decat el insusi; in mod normal); ori, noi cei ce constatam moartea lui (lor), a celor ce mor, noi cei ce fiecare in parte vom constata si starile ce par in mod evident a duce la moartea proprie, nu stim acum, ci doar atunci in clipele zise-i morti, daca realitatea noastra va inceta printr-o completa dezintegrare sau vom avea un continuum "minimal" de tip buddhist ori altfel.
Sansele unei vieti vesnice de acest tip (sau apropiat) imi par de 50%; sau hai, de 40% tinand cont de faptul ca pentru ceilalti (dar nu stim daca si pentru cel ce "moare"), dispar din realitatea lor senzatiile ce ii impresionau ca fiind o realitate corp fizic viu a celui decedat atunci; ei constata dupa "decesul" aceluia, doar senzatiile proprii (senzatiile din realitatea proprie lor, a fiecaruia in parte), ce ii incredinteza de carnalitatea, de corporalitatea moarta a decedatului.
-Daca insa acest topic nu se refera la denumirea data lui, ci la exprimarea autorului din debut, deci la o "viata vesnica" de tip crestin, aceasta e o conceptie ce poate sa fie adevarata sau falsa intr-un procentaj pe care nu sunt in masura a il aprecia; orice conceptie in sine insasi (in intrinsecitatea sa) e adevarata in procent de 100%, in universalitate insa (in sens de tot, indiferent daca acest univers insemna sau nu totul) procentul de adevar, gradul de probabilitate, poate varia de la -infinit pana la +infinit, in functie de ideile, rationamentele, conceptele referitor la care individul sufera atasamentarea de ele prin intermediul emotiei (sentiment) adevarului.
In plus, referitor la intrinsecitatea oricarui act de realitate, noi nu avem certitudinea trairii intrinsecitatii ci, doar a trairii impresiei despre intrinsecitatea actului respectiv de realitate.
In final imi dau singur un punct valabil pana ies din "transa" inspirativa
Este adevarat ca daca memoria mea ar disparea nu ar avea sensul continuitati....; totusi intrebarea este de unde venim , daca venim de undeva, si de ce nu ne amintim in acest "temporal". Sintem mai mult decit carenea aceasta ? sintem. Lucrurile universului sint atit de corelate ca un sens trebuie sa exite.
Ce este viata , sau "eul" unic si irepetabil, nu este vizibil ,dar sintem toti unici si cu un sens in aceasta diversitate.
Nu ne amintim pentru ca uitarea ajuta in aceast sistem sa suportam mai bine aceasta "vale a plingeri" in care sintem dezbinati.
Am citit o carte legata de experienta unei grupari de evrei credinciosi care plecind din Spania ( datorita conditiilor istorice) in Germania acestia fiind deosebiti in credinta lor au primit revelatia de unde venim. Ideia neaduceri aminte este legata de splendorile de acolo; Daca ne-am amiti, viata de aici ar fi un calvar prin comparatie. ( au primit si revelatia Trinitati, dar nu li s-a ingaduit sa vorbeasca desprea aceasta in revelatie; nu era timpul ;
Cineva din istoria bisericii isi punea intrebarea : " a asteptat Dumnezu un infinit pina s-a hotarit sa creeze "? ( din memorie); aceasta intrebare a creat atitea neintelegerii pina in ziua de azi, cind c "firesti" ai persecuta pe cei mai cautatori pentru asemenea intrebari.
Nadejdea cine o are se poate bucrura.
Mie imi pare intrebarea de baza: incotro?
Ce a fost a fost, ceea ce este si va fi, este ceea ce conteaza.
Normal ca exista un sens, noi toti oferim sensuri diferite si cladim astfel idei, rationamente, conceptualizare, ideologizare si in final dar nu in ultimul rand dogmatizare si in final cream sisteme de valori, indiferent de domeniu (fie chiar si dogmele, valorile personale referitor la cele banale, cotidiene).
In privinta vietii, a eu-lui si a orice altceva, noi toti facem o eroare fundamentala (zic eu), pornim de la premise dogmatizate deja, idiferent despre ce am discuta, asta limitant totul la nivelul de a intelege "inregimentat", standardizat, "mort" al nivelului evolutiv al acestei epoci, nu la posibilitati; ucidem spiritul liber.
De acord, suntem intr-o "vale a plangerii" prin denaturalizare si inconstienta, dar si prin restrictionarile la care "datul" de la natura fireasca a lucrurilor ne obliga (necesitati inclus), precum (si poate mai ales) si restrictionarile provenite din educatie si autoeducatia ce ne-a format o multitudine de automatisme de toate felurile, inclusiv de gandire si desigur ne afla in restrictionarea sistemlor autocreate.
Poate nu e nimic de amintit, sau poate e, dar ce facem, dogmatizam iar si iar si persecutam fizic si psihic (fie si prin ridiculizare sau sicanare) pe cei ce nu cred in cele in care credem noi, fie in domeniul spiritual religios, stiintific sau de orice alta natura?
Nadejdea provine din cele in care crezi (nu ma refer neaparat la convingeri religioase) sau (si) din optimism; da, ea poate oferi mai multa serotonina (conform conventiei materialiste), totodata insa, sperantele se pot dovedi himere si pot trimite in deprimare pe cel sensibil si nu numai.
Editat Mar 11 mar 2014 09:57
povestea vorbei a scris:Mie imi pare intrebarea de baza: incotro?
Este o intelepciune pe care-o gasim atat in religie si, mai cu seama(din cate-am citit ), in filosofiile orientale si care ne spune ca "finalul" drumului nu conteaza mai mult decat drumul in sine, Calea pe care mergi. Daca ne gandim tot timpul la ce vom gasi la "capat" si ignoram tot ceea ce ne iese in cale, indiferent ce vom gasi in final vom fi nemultumiti. Si, pe de alta parte, avalansa informationala la care suntem supusi, ne determina la un moment dat sa selectam totusi cam ceea ce este potrivit pentru noi si sa fim mai atenti la darurile vietii. Asa ca, ne putem bucura inca de acum de "Viata Vesnica" " savurand " frumusetea naturii, admirand, ascultand sursurul apei, cantecul pasarilor, muzica si darurile ei, cantecul si dansul s.a.m.d. si indiferent ce vom gasi la "capatul drumului" vom fi plini de bucurie si multumire, vom fi uimiti(intr-un mod placut, bineinteles).
Editat Mar 11 mar 2014 10:42
povestea vorbei a scris:Mie imi pare intrebarea de baza: incotro?
Normal ca exista un sens, noi toti oferim sensuri diferite si cladim astfel idei, rationamente, conceptualizare, ideologizare si in final dar nu in ultimul rand dogmatizare si in final cream sisteme de valori, indiferent de domeniu (fie chiar si dogmele, valorile personale referitor la cele banale, cotidiene).
In privinta vietii, a eu-lui si a orice altceva, noi toti facem o eroare fundamentala (zic eu), pornim de la premise dogmatizate deja, idiferent despre ce am discuta, asta limitant totul la nivelul de a intelege "inregimentat", standardizat, "mort" al nivelului evolutiv al acestei epoci, nu la posibilitati; ucidem spiritul liber.
Atita timp cit nu ne sincronizam in o ierarhie a valorilor ( in privinta interactiuni comune) pe care sa le respectam nu putem avea progres.( daca a progresa ramine unul diin obiective); Intrebarea ramine daca putem sa ajungem sa avem cu toti aceiasi ierarhie a valorilor prin noi insine ? ( ma refer la legea eticii nescrise; sau a avea in inima iubirea..);
Pntru ca vorbim de " viata vesnica" si nu de existenta vesnica, trebuie sa precizam ca aceasta viata vesnica ( chiar poate daca incepe de aici, cum scrie cineva mai sus) este legata de "binele desavirsit".
Iata un pasaj din cartea "Conditiile binelui absolut" scrisa de Nicolai Losski; ( o recomand cu caldura ):
" binele desavirsit este armonios legat de intregul univers si de Dumnezeu; sarcina realizarii lui este atit de grandioasa incit o fiinta limitata n-o poate indeplini daca fortele sale nu se vor asocia cu puterea lui Dumnezeu.
Acum legat de "spiritul liber" pe care il mentionezi; cum putem sa avem un spirit liber ? Daca intelegem ca nu putem fi liberi fara sa cunoastem adevarul atunci este bine;
Deci daca vom cunoastea calea, care duce la adevar, atunci vom gasi si continutul vietii vesnice.
Origen_2012 a scris:Atita timp cit nu ne sincronizam in o ierarhie a valorilor ( in privinta interactiuni comune) pe care sa le respectam nu putem avea progres.( daca a progresa ramine unul diin obiective); Intrebarea ramine daca putem sa ajungem sa avem cu toti aceiasi ierarhie a valorilor prin noi insine ? ( ma refer la legea eticii nescrise; sau a avea in inima iubirea..);
Pntru ca vorbim de " viata vesnica" si nu de existenta vesnica, trebuie sa precizam ca aceasta viata vesnica ( chiar poate daca incepe de aici, cum scrie cineva mai sus) este legata de "binele desavirsit".
Iata un pasaj din cartea "Conditiile binelui absolut" scrisa de Nicolai Losski; ( o recomand cu caldura ):
" binele desavirsit este armonios legat de intregul univers si de Dumnezeu; sarcina realizarii lui este atit de grandioasa incit o fiinta limitata n-o poate indeplini daca fortele sale nu se vor asocia cu puterea lui Dumnezeu.
Acum legat de "spiritul liber" pe care il mentionezi; cum putem sa avem un spirit liber ? Daca intelegem ca nu putem fi liberi fara sa cunoastem adevarul atunci este bine;
Deci daca vom cunoastea calea, care duce la adevar, atunci vom gasi si continutul vietii vesnice.
Ce sunt valorile? Sunt doar inventii omenesti, mai potrivite sau mai putin potrivite din perspectiva unora sau a altora, dar sunt doar consideratii omenesti. De atatea mii de ani (zice istoria), se pare ca nu putem.
Viata vesnica nu e legata de nici un bine si de nici un rau, acestea sunt tot inventii omenesti rezultate din accesul la realitate pe care omul il are si pe care prin prisma trairilor sale il catalogheaza ca bine si rau.
Daca oferim un spectru diferit termenului "dumnezeu" (in sens de "totul"), citatul e ok. cu mentiunea de mai sus referitor la bine si rau, plus necesitatgea definirii armoniei, aceasta, armonia, neinsemnand nici pe departe binele perceput de una sau alta dintre fiintele umane, armonia presupune dualitatea constructiva-distructiva!!!
Pentru mine "spirit", nu are sens religios sau spiritual. Adevarul e o himera; care adevar, al cui adevar; nu deaia au murit sute de milioane de oameni pe lumea asta, din cauza ca fiecare cunoaste adevarul lui (lor)? Ceea ce e posibil a cunoaste este, ce anume e mai natural si ce anume e mai putin natural, ce anume e ma de dorit din punct de vedere natural pentru om si ce anume nu e.
Daca vom cunoaste tot mai profund realitatea in tot ce e ea (in fond omul, oricare, traieste numai si numai propria sa realitate, indiferent cat de asemanatoare e in unele privinte cu realitatea altora), vom fi mai in masura a aprecia posibilitatea unui continuum dincolo de ceea ce se considera a fi "moartea".
povestea vorbei a scris:Ce sunt valorile? Sunt doar inventii omenesti, mai potrivite sau mai putin potrivite din perspectiva unora sau a altora, dar sunt doar consideratii omenesti. De atatea mii de ani (zice istoria), se pare ca nu putem.
Viata vesnica nu e legata de nici un bine si de nici un rau, acestea sunt tot inventii omenesti rezultate din accesul la realitate pe care omul il are si pe care prin prisma trairilor sale il catalogheaza ca bine si rau.
Daca oferim un spectru diferit termenului "dumnezeu" (in sens de "totul"), citatul e ok. cu mentiunea de mai sus referitor la bine si rau, plus necesitatgea definirii armoniei, aceasta, armonia, neinsemnand nici pe departe binele perceput de una sau alta dintre fiintele umane, armonia presupune dualitatea constructiva-distructiva!!!
Prin afirmatiile categorice, si mai putin intrebari de clarificare este destul de greu sa intelegi ce a fost scris. Sint valori universale , desupra valoarilor mele personale; daca valorile mele personale intra in conflict cu o ierarhie superioara a valorilor atunci acest fapt este contrar armonii, si este anarhie.
Pemtru tine s-ar putea sa conteze numai cum doresti tu sa fii ; pe uni ai intereseaza numai placerea de acum cu orice pret. Alti considera ca celui tare i se cuvine, si asa mai departe. Alti spun ca mila este slabiciune.
De mii de ani, cei care se considera "tari" nu tin seama de o ierarhie a valorilor; ( sint si uni "tari" dar care realizeaza ca nu prin putrea lor au ajuns mari; ei sint in alta categorie) ne provoaca sa fim tari , recunoscind doar o valoare; aceea a puteri pamintesti.
Imi aduc amnte de cineva care incerca sa-mi readuca in minte un principiu al existentei din aceasta "vale a plingerii". " Pestele mare maninca pestele mic."
Viata vesnica nu se refera la o existenta fara de sfirsit. Existenta fara de sfirsit ne este data, chiar daca nu vedem ca ea continua dupa "groapa".
Vata vesnica este cresterea in armonie continua catre Cel care vrea sa se lase cunoscut. Adica catre Cel care este "totul".( totul nu include raul, raul ne fiind fiintial ci doar abatere).
Pentru oameni din lumea aceasta in majoritate "binele" inseamna placere si "raul" inseamna durere. Pomul cunostintei binelui si a raului la aceasta se referea. Placerile care nu sint in armonia universala , automat vor genera durerea. Acest cerc incearca sa fie rupt de cei care vor sa-si alcatuiasca propriile valori pe care sa le urmeze. Acest cerc nu poate fi rupt. Uni vor propriile placeri si lupta sa rupa cercul ca sa nu aiba durere. ( daca nu in viata aceasta in cealalta).
In viata vesnica nu este durere, ci bucurie .....;
Adevarul cuprinde intreaga armonie a existentei fara de durere. Si tu ma-i intrebat care adevar; Adevaruri in care nu este "intuneric".
Daca faci un accident sau primesti o lovitura mai grava la cap - de-ajungi sa-ti pierzi memoria sau chiar sa-ti fie afectata facultatea vorbirii aproape pana la pierderea ei riscand astfel sa te alegi c-un handicap sever - ce e aia suflet sau vesnicie cand sufletul/constiinta noastra e creierul?!